Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de excludere din magistratură a judecătorului Camelia Bogdan, magistratul care a făcut parte din completurile de judecată în cadrul cărora au fost judecate mari dosare de corupție. Ea l-a condamnat pe mogulul Dan Voiculescu, a judecat dosarele corupților Ovidiu Tender, Sorin Ovidiu Vântu, Radu Mazăre sau Jean Andrei, soțul fostei președinte al Tribunalului București. Camelia Bogdan s-a judecat în instanțele clujene cu SRI-ul, CSM-ul, Inspecția Judiciară și chiar Masoneria Română. 

”Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel București a doamnei Camelia Bogdan – ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură”, este documentul semnat de Președintele Klaus Iohannis prin care judecătorul Camelia Bogdan nu va mai putea profesa niciodată în funcția de judecător.

Înainte semnarea acestui decret, Iohannis a primit o petiție din partea Asociației Internaționale a Barourilor (IBAHRI) în care organismul internațional își exprima îngrijorarea vizavi de modalitatea în care magistratul a fost exclus din funcție. IBAHRI îi cerea Președintelui României să arbitreze între instituțiile statului cazul Cameliei Bogdan și să fie restabilită independența magistraților. 

Însă, Iohannis nu a realizat niciun demers în acest sens.

Judecătorii care au stabilit că ea trebuie să fie exclusă din magistratură sunt Valentina Vrabie, Petronela Cristina Văleanu, Ioana Beatrice Nestor, Virginia Filipescu și Daniel Gheorghe Severin care au menținut decizia din 2 aprilie 2018 prin care Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în materie disciplinară a dispus excluderea Cameliei Bogdan din magistratură.

Procesul vine ca urmare a unei plângeri făcute de Mugur Ciuvică, unul dintre ”oamenii de casă” ai lui Dan Voiculescu, unul dintre cei trimiși de Camelia Bogdan la pușcărie pentru fapte de mare corupție.

Ciuvică a făcut o plângere la Inspecția Judiciară împotriva judecătorului Camelia Bogdan, care l-a condamnat pe ”mogulul Antenelor” la 10 ani de închisoare. Inspecția Judiciară a întocmit un raport, care seamănă, mai curând, cu un rechizitoriu, și a propus excluderea ei din magistratură pentru că ”nu mai prezintă calitățile necesare pentru ocuparea funcției de judecător”. Inspecția Judiciară este condusă de Lucian Netejoru despre care Camelia Bogdan spune, indicând o serie de probe, că, în pofida faptului că este judecător, face parte din Masoneria Română.

DNA-ul a stat și s-a uitat 

Raportul Inspecției Judiciare incriminează magistratul scoțând în evidență că a făcut afirmații defăimătoare la adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție, a judecătorilor care au dat sentințe care nu i-au convenit, a Consiliului Superior al Magistraturii, a Serviciului Român de Informații  și a Curții Constituționale. În urma plângerilor făcute de judecător, pe rolul DNA sunt 9 dosare penale înregistrate ca urmare a plângerilor formulate de Camelia Bogdan împotriva autorităților care s-au ocupat de acțiunile disciplinare declanșate împotriva ei.

”Prin prisma acțiunilor desfășurate din funcția de judecător calificate de instanța disciplinară ca nefiind conforme cu statutul acestei funcții și pentru care a fost sancționată disciplinar de două ori, cât și în raport de manifestările extraprofesionale în care nu se respectă standardele de conduită naționale și internaționale stabilite pentru funcția de judecător, cu consecințe negative asupra credibilității justiției, apreciem că doamna Camelia Bogdan, judecător suspendat, nu mai prezintă calitățile necesare pentru ocuparea funcției de judecător, nemaibucurându-se de o bună reputație”, conchide raportul Inspecției Judiciare.

Ultima acțiune a GIP împotriva judecătorului care l-a condamnat pe Voiculescu a avut loc anul trecut, când, în 7 aprilie 2020, GIP a sesizat ANAF în legătură cu inadvertența a 200.000 de euro din declarația de avere a Cameliei Bogdan. În replică ANAF a anunțat că va verifica diferența dintre averea Cameliei Bogdan și veniturile declarate de aceasta. Nu s-a găsit nimic în neregulă.

A deschis o ”umbrelă de dosare” în instanțele clujene

Camelia Bogdan a deschis o serie de procese în cadrul instanțelor clujene în cadrul cărora încearcă anularea rapoartelor întocmite de ANI și Inspecția Judiciară. Majoritatea au fost finalizate până în acest moment.

Acest demers s-a transformat într-o luptă împotriva sistemului judiciar, a clasei politice, a protocoalelor încheiate între SRI și Justiție, precum și împotriva Masoneriei din România. De asemenea, în cadrul acestor dosare judecătorul încearcă să îi tragă la răspundere pe cei care ar fi trebuit să recupereze prejudiciul din Dosarul ICA – Voiculescu, care se ridică la peste 60 milioane euro.

Potrivit uneia dintre întâmpinările depuse la dosar de Camelia Bogdan, ”acțiunea disciplinară exercitată împotriva mea este expresia unui abuz de putere de către o persoană în stare de incompatibilitate cu funcția”. Magistratul cere anularea unor rapoarte care o vizează. Este vorba de rezoluțiile Inspecției Judiciare din 2016 și 2017 și a raportului ANI din 2017.

Judecătoarea a făcut un inventar al metodelor prin care consideră că s-a încercat intimidarea magistratului. Metoda raiders, vehiculată în cadrul serviciilor de informații pentru a slăbi rezistentă persoanelor. Asupra țintei erau formulate multe plângeri, sesizări, erau organizate controale etc. astfel încât această să devină mai receptivă la cei care organizau atacul. „Din acest punct de vedere, plângerile penale, disciplinare și memoriile împotrivă mea au depășit de mult cifră 100”, acuza Camelia Bogdan.

De asemenea, judecătorul enumeră printre metodele folosite linșajul mediatic („o avalanșă de acuzații, acte de hărțuire a mea”), izolarea față de societate („prin răspândirea de zvonuri cu privire la presupusul câmp tactic din care aș fi făcut parte, răspândirea de zvonuri cu privire la persoanele care intrau în contact cu mine), crearea unor situații conflictuale cu diferite persoane și instituții, în special tabere politice sau conceptuale adverse, scrisori și mesaje de amenințare, acte de urmărire și supraveghere a domiciliului și de filaj neautorizat, divulgarea pe rețelele de socializare a unor mesaje cu profundă incitare la ură, acte de agresiune („tentativă de agresiune din data de 4 august – 5 august 2014, date la care am finalizat cercetarea judecătorească în dosarul ICA și am intrat în dezbateri”).

Camelia Bogdan: ”Am drept de practică în SUA”

În replică la decizia definitivă de excludere din magistratură, Camelia Bogdan a atacat la CEDO decizia și a sesizat Curtea Constituțională pe mai multe excepții.

Ea spune că în urma absolvirii unor cursuri de specializare în SUA a primit drept de practică în magistratură în America.

”Voi ataca la CEDO soluția. Deja am atacat suspendarea și statul român a formulat apărări pe fond. Deci nu ar fi exclus ca să am deja deschisă calea revizuirii mai repede. În plus, completul a sesizat CCR cu mai multe excepții de neconstituționalitate. Dacă s-ar admite vreuna, aș avea deschisă calea revizuirii. Cum hotărârile mele prin care am adus la bugetul de stat 350 milioane de euro au fost lăudate de CEDO era teama mare că se diseminează bunele practici. Așa că m-au dat pe mine afară pentru că am judecat și am aplicat confiscarea de la terți.

Sunt bursier al Universității George Washington, mi-a fost oferită o bursă de prestigiu și am beneficiat de sprijinul comunității românești și în special a fundației Ion Rațiu și Romanian United Fund pentru a obține o specializare în Business și Finance Law. Voi avea drept de practică în SUA. Cert e că niciodată nu mi-aș fi dat demisia din magistratură”, explică judecătorul. 

Dan Voiculescu nu este singurul ”mogul” condamnat de Camelia Bogdan. Ea a mai făcut parte din completurile de judecată care s-au ocupat de dosarele de mare corupție în care au fost condamnați Ovidiu Tender, Sorin Ovidiu Vântu, sau Radu Mazăre și Jean Andrei, soțul fostei președinte al Tribunalului București.

Prima decizie de excludere a fost anulată

Aceasta este a doua excludere din magistratură a Cameliei Bogdan. În 2017, aceiași judecători din CSM au decis excluderea din profesie a colegei lor. Motivul invocat a fost că Bogdan Camelia, unul dintre cei doi magistraţi care l-au condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu, s-ar fi aflat în incompatibilitate/conflict de interese, deoarece ar fi predat în 2014 în cadrul unui seminar de prevenire a fraudei şi corupţiei funcţionarilor APIA, instituţie subordonată Ministerului Agriculturii, care a fost parte civilă în dosarul ICA.

La instanța supremă, Bogdan a avut parțial câștig de cauză. Pe 13 decembrie 2017, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție condus de vicepreședinta instanței supreme, Elena Gabriela Bogasiu, a decis anularea hotărârii CSM de excludere din magistratură și înlocuirea acestei măsuri cu cea a mutării disciplinare, timp de 6 luni, la Curtea de Apel Târgu Mureș.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.