Update: ”Am hotărât să suspend folosirea serviciilor asigurate de SPP. Am constatat că s-au făcut o serie de interceptări la adresa mea. Există și acel dosar în care am fost acuzat de mărturie mincinoasă, în care am fost achitat în primă instanță și care se bazează pe interceptări” a spus Călin Popescu-Tăriceanu.

”Se pune problema unei coliziuni aș spune, între aceste activități de supraveghere realizate de Procuratură prin intermediul Serviciilor și atribuțiile SPP. Nu am avut indicii din partea SPP că sunt obiectul unei astfel de supravegheri. Una din variante este că Serviciile erau atât de discrete încât nu erau văzute nici de SPP. Intrau poate pe burlan și acolo nu era asigurată niciun fel de pază. Nu știu, nu pot să vă spun mai mult de atât, nu știu exact. Parchetul nu a detaliat care au fost perioadele de urmărire a mea, mijloacele tehnice și așa mai departe”

Călin Popescu Tăriceanu va fi audiat, marţi, de la ora 13.00, în comisia SPP, acesta confirmând participarea, în contextul în care fostul director al SPP Dumitru Iliescu a declarat, la audierile de săptămâna trecută că Serviciul trebuia să ia măsuri în cazul supravegherii preşedintelui Senatului.

„Ne-a semnalat (Dumitru Iliescu – n.r.) un caz similar, suspicionând că ar fi o implicare a personalului din SPP în speţa domnului preşedinte al Senatului, domnul Tăriceanu şi ca atare, prin votul unanim al comisiei, am decis ca săptămâna viitoare, în funcţie de programul dumnealui, să îl invităm pe dl Tăriceanu la audieri în comisie”, a declarat, marţea trecută, după audieri, preşedintele Comisiei de anchetă privind eventuala implicare SPP în politică, senatorul PSD Daniel Butunoi, despre audierea lui Dumitru Iliescu, fost director al SPP.

Social-democratul a precizat că Iliescu a menţionat la audiere că din punctul său de vedere SPP ar fi trebuit să ştie despre cei şapte ani în care Călin Popescu Tăriceanu a fost supravegheat pe mandat de siguranţă naţională şi că SPP ar fi trebuit să ia „măsuri de contracarare”.

„Lucrurile sunt foarte simple. Aşa cum le-a expus domnul Iliescu, competenţele SPP, o parte foarte consistentă din partea de protecţie o reprezintă protecţia informativă. După părerea dumnealui, cei 7 ani de ascultare a domnului Tăriceanu nu numai că sunt ilegali, dar serviciul trebuia să ştie şi trebuia să ia măsuri pentru contracararea acestor activităţi. De aceea vrem să îl invităm pe dl Tăriceanu, să ne explice ce s-a întâmplat în cei 7 ani de mandat de ascultare”, a precizat, marţi, Butunoi.

Fostul director SPP Dumitru Iliescu a declarat marţi, în Parlament, după audierea din comisia specială de anchetă privind posibila implicare a serviciului secret în activitatea unor partide politice, că „oricine” se poate implica în politică, dar că el nu are asemenea informaţii legate de SPP. Acesta a adăugat că dacă ar fi ştiut despre implicarea SPP în politică, ar fi comunicat deja acest lucru.

Sursă: Mediafax

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.