Cele trei dezbateri care preced alegerile prezidentiale din Statele Unite s-au incheiat, cu runda finala, saptamana trecuta. Barack Obama a fost considerat castigatorul ultimelor doua dezbateri de catre publicul american, dupa un start timid din partea actualului presedinte, considerat prea timid in cadrul primei sale evolutii contra candidatului republican Mitt Romney.

Prima dezbatere, desfasurata in 3 octombrie la Denver, in statul Colorado, a demarat cu un atac din partea lui Romney, care a avut per ansamblu o evolutie mai agresiva decat contracandidatul sau. Acesta a argumentat ca economia americana a urmat o cale „nereusita” in timpul presedintiei lui Barack Obama. „Sunt ingrijorat sa vad ca aceasta cale pe care am urmat-o este nereusita. Presedintele are o viziune foarte similara celei pe care o urma atunci cand a candidat acum patru ani, a unui Guvern mai important, cu mai multe cheltuieli, impozite, reglementari”, a declarat Romney. De asemenea, republicanul a atras atentia ca economia americana a suferit din cauza unui exces de reglementare in mandatul de presedinte al lui Barack Obama. „In cazul unor legi adoptate in mandatul presedintelui, am observat o reglementare excesiva, iar economia a suferit din cauza ei”, a apreciat Romney, recunoscand insa ca „reglementarea este esentiala”.

„Romney bate campii”

De cealalta parte, Obama a aratat ca discursul pe teme economice al echipei Romney este inconsistent si ii lipsesc masurile concrete. Presedintele american a apreciat ca programul de reducere a deficitului fara o crestere a impozitelor al candidatului republican va antrena o reducere drastica a cheltuielilor in domeniile educatiei si sanatatii, potrivit AFP. „Concret, aceasta inseamna o taiere de 30% in programele destinate batranilor din azile, copiilor cu handicap, iar aceasta nu este o strategie buna”, a declarat Obama.
Problema asigurarilor medicale a fost sursa unui schimb de replici dure, dupa ce Romney a repetat ca doreste sa abroge reforma promulgata in 2010 de presedintele democrat. „Ironia este ca am vazut acest model functionand cu adevarat bine in Massachusetts”, statul pe care Mitt Romney l-a guvernat, a spus Obama. „Spune acum ca va inlocui 'Obamacare' si da asigurari ca toate lucrurile bune pe care le contine vor ramane, ca nu trebuie sa ne facem griji. Americanii trebuie sa se intrebe daca motivul pentru care guvernatorul Romney pastreaza secrete toate proiectele sale este ca acestea sunt prea bune”, a adaugat acesta.
In 16 octombrie, cei doi candidati s-au intalnit pentru o noua dezbatere la Universitatea Hofstra din Hempstead, la circa 40 de km est de New York. In cadrul acesteia, cei doi au raspuns intrebarilor a 82 de alegatori indecisi aflati in public.
Candidatul republican Mitt Romney a acuzat ca politica presedintelui american Barack Obama in Orientul Mijlociu “se sfarama in bucati sub ochii nostri. „Politica presedintelui in intreg Orientul Mijlociu a inceput cu un turneu de scuze si o strategie constand din a conduce fara sa o arati in prima linie, iar aceasta strategie se sfarama in bucati sub ochii nostri”, a asigurat Romney, facand aluzie mai ales la situatiile din Siria si Libia.

„Pe calea Greciei”

In replica, presedintele american Barack Obama l-a acuzat pe adversarul sau republican ca a facut din atacul asupra consulatului din Benghazi de la 11 septembrie o afacere politica. „Nu puteti transforma securitatea nationala in chestiuni politice”, a declarat presedintele Obama, respingand acuzatii considerate “insultatoare” din partea adversarului sau republican in a doua dezbatere prezidentiala. Obama a luat peste picior fermitatea afisata fata de Beijing de Mitt Romney, in timp ce acesta investeste in „companii ce subcontracteaza spre China”.
Republicanul  Mitt Romney l-a mai acuzat pe presedintele Barack Obama ca el conduce Statele Unite pe “calea Greciei”, din cauza umflarii datoriei publice. „Am avut patru ani consecutivi in care a spus… ca ar reduce la jumatate deficitul, in schimb el l-a dublat. Am trecut de la o datorie nationala de 7.000 de miliarde de dolari la o datorie nationala de 16.000 miliarde de dolari. Acest lucru ne pune pe calea Greciei”, l-a acuzat Romney pe Obama in a doua dezbatere prezidentiala.
Barack Obama l-a acuzat, la randul sau, pe adversarul sau republican Mitt Romney ca nu vrea sa ii favorizeze decat pe cei mai bogati americani: „Guvernatorul Romney spune ca are un program in cinci puncte, el nu are un program in cinci puncte, programul sau este de un punct: sa se asigure ca cei mai avuti sa se joace cu reguli diferite”. Obama a asteptat ultimele minute pentru a aminti americanilor de declaratiile lui Romney care au scandalizat opinia publica, in care republicanul sustinea ca electoratul democrat este unul de asistati social, astfel ca Romney nu a mai apucat sa raspunda.

Statele Unite vor fi alaturi de Israel

Daca dupa prima dezbatere Romney a reusit sa creasca in sondaje pana la procentul cu care Obama conducea detasat de la inceputul campaniei, la sfarsitul celei de-a doua un sondaj CNN, arata ca 46 la suta dintre telespectatori erau de parere ca Obama a castigat, doar 39 de procente considerandu-l invingator pe Romney.
Urmatoarea si ultima dezbatere televizata a avut loc pe 22 octombrie, la Boca Raton, Florida, fiind dedicata doar politicii externe a SUA. Cei doi candidati au fost mai politicosi unul cu celalalt, existand critici care au considerat ca declaratiile lui Romney au fost doar un ecou al pozitiei lui Obama privind mai multe aspecte de politica externa.
Intrebat despre lupta impotriva Al Qaida, Mitt Romney si-a exprimat indoiala cu privire la strategia lui Obama. „Il felicit pentru ca l-a eliminat pe Osama ben Laden si ca a lovit conducerea organizatiei Al Qaida. Dar, ca sa supravietuiesti, nu este de ajuns sa ucizi”.
Negand orice acord cu Iranul pentru a demara dupa alegerile prezidentiale americane negocieri bilaterale privind programul nuclear al Teheranului, Barack Obama a reamintit ca obiectivul este de a impiedica Iranul sa se doteze cu arme nucleare, prin intermediul „sanctiunilor zdrobitoare” care, in opinia lui, “functioneaza”.
Iranul a indraznit sa continue eforturile de inzestrare cu arma nucleara pentru ca a vazut semne de slabiciune in conducerea Statelor Unite, a venit si replica lui Romney. „Daca Israelul va fi atacat, Statele Unite vor fi alaturi de Israel”, a raspuns presedintele unei intrebari directe adresate de moderator.

Scutul antiracheta, subiect fierbinte

Romney l-a ironizat pe presedinte, subliniind ca nu va arata niciun fel de flexibilitate fata de Vladimir Putin in problema scutului antiracheta, trimitere directa la declaratiile facute de Obama lui Dimitri Medvedev, pe atunci presedinte al Rusiei, in marja unui summit la Seul, in timp ce microfonul era deschis. Republicanul l-a mai acuzat pe democrat ca in mandatul sau SUA si-au abandonat aliati precum Israelul si Polonia. In privinta statului est-european, Romney a repetat afirmatia facuta prima data in 2009 cand a criticat planul administratiei democrate de a reloca interceptorii scutului antiracheta in Romania, fara a nominaliza tara noastra.
„Cred, de asemenea, ca renuntarea la programul nostru de aparare antibalistica din Polonia, in mod in care a fost realizata, este regretabila. Aceasta e o chestiune de principii”, a adaugat Romney. Polonia isi exprimase voluntar dorinta de a gazdui sistemul antiracheta, fiind un membru important al Aliantei Nord-Atlantice, insa presedintele Obama a anulat proiectul initial sustinut de precedenta administratie Bush. Obama i-a replicat ca toate deciziile au fost facute din considerente strategice, si nu politice, pentru a face poporul american mai sigur in fata amenintarilor externe.
 „Ati spus ca inamicul numarul 1 din punct de vedere geostrategic este Rusia. Domnule guvernator, Razboiul Rece s-a incheiat acum mai bine de 20 de ani. Se pare ca in materie de politica externa va plac politicile anilor '80”, l-a ironizat Obama. Obama l-a mai luat peste picior pe adversarul sau republican, care si-a exprimat regretul ca marina americana nu a avut niciodata atat de putine nave dupa 1917, reamintindu-i ca armata americana are in prezent, de asemenea, „mai putini cai si mai putine baionete”.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.