Sursa foto: Facebook

Oana Murariu, liderul USR Cluj, a scris pe o rețea de socializare că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are peste 200 de judecători, cum eronat a spus Ministrul Justiției, „însă ar trebui să aibă.”

„Schema de personal prevede 126 de posturi de judecător, însă doar 95 activează efectiv astăzi la curtea supremă de justiție. Am spus-o de 100 de ori, o susțin în fiecare an cu ocazia amendamentelor la legea bugetului de stat și o voi repeta până se va întâmpla: pentru a avea un sistem judiciar funcțional avem nevoie de mai mulți magistrați! La secția de contencios administrativ a Înaltei Curți daca primești termen mai rapid de 1 an și jumătate de la data introducerii cererii, trebuie să te consideri norocos. În alte instanțe din țară magistrații duc munca a doi, câteodată a 3 colegi, din cauza problemelor de umplere a schemelor de personal”, a scris Oana Murariu.

De asemenea, deputatul clujean a specificat că „problema e și mai acută odată cu pensionările masive din sistemul judiciar din ultima perioadă.”


„Știți cine decide numărul maxim de posturi de magistrat scoase anual la concurs, atât pentru admiterea la INM (și vor deveni peste 3 ani magistrați), cât și pentru admiterea în magistratură (devin magistrați imediat după ce au trecut examenul, având minim 5 ani vechime în profesii juridice)? Ministrul Justiției. Depinde doar de el dacă anul acesta își va asuma rolul de a încerca să scoată sistemul judiciar din impas, maximizând posturile scoase la concurs”, a conchis Oana Murariu.

Citește și: Pedeapsă ușor redusă pentru stăpânul unui câine de luptă care a atacat un copil în Parcul Central din Cluj Napoca

2 COMENTARII

  1. vai TU!!Chiar..pai asta este campanie electorala????AVEM NEVOIE DE MAI MULTI MAGISTRATI..DAR PE DE ALTA PARTE VRETI SA LI SE TAIE SALARIILE SI PENSIILE SPECIALE…..inclusiv militare…..NU VA MAI CREDE NIMENI ..!!

  2. Multe majistrate = multe amânări, prescrieri, descontopiri cu repuneri în individualitate pedepse favorabile cu suspendări la Bari, Toscana, Cipru, hmmn !?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.