Presiuni fizice şi psihice în timpul anchetei penale a copiilor

Recent a fost făcut public un raport oficial care centralizează datele unui studiu referitor la situaţia respectării drepturilor copiilor aflaţi în arest preventiv şi ale celor care executau pedeapsa cu închisoarea ori erau internaţi într-un centru de reeducare. Copiii chestionaţi au descris o serie de încălcări ale unor drepturi în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cum ar fi utilizarea într-o măsură semnificativă a unor mijloace nelegale – bătaia şi presiunile psihologice – în timpul anchetei penale, îndeosebi în perioada petrecută în centrele de reţinere şi arestare preventivă.

Datele au fost colectate de la un eşantion reprezentativ de 101 copii privaţi de libertate. Aproape jumătate dintre aceştia au vârsta până în 16 ani inclusiv, iar puţin peste jumătate provin din mediul urban.

Anchetaţi de 20 de ori, noaptea, uneori 48 de ore

Cei mai mulţi dintre copiii care au răspuns la întrebări – 84% –  au comis infracţiuni privind proprietatea: tâlhărie, furt sau furt calificat. Dintre cei 65 de copii care au fost anchetaţi de mai multe ori, 53 au specificat şi de câte ori: media răspunsurilor acestora este de 5 ori dar au fost şi cazuri in care copiii au fost anchetaţi de 20 de ori.

Referitor la desfăşurarea anchetei – momentele şi durata acestora, îngrijorător este faptul că o parte dintre copii au spus că audierile, reconstituirea traseului, reconstituirea faptei sau recunoaşterea de către victimă au avut loc doar pe timp de noapte sau au început ziua şi au continuat noaptea. Audierile au durat în medie şase ore, dar au fost copii audiaţi pe parcursul a 48 de ore. La fel de îngrijorător este şi faptul că 69 de copii au spus că pe perioada anchetei au purtat cătuşe în public. Dintre aceştia, 14 au spus că au fost încătuşaţi alături de adulţi, fapt care contravine atât legislaţiei în vigoare cât şi reglementărilor internaţionale.

Optzeci şi doi dintre copiii care au participat la studiu au primit explicaţii în legătură cu motivul

pentru care se află la poliţie, în timp ce 15 au spus că nu au primit astfel de explicaţii, iar 3 nu îşi amintesc. Lipsa oferirii de explicaţii copiilor pe perioada anchetei reprezintă încălcări ale drepturilor acestora, consecinţa fiind vulnerabilizarea lor în faţa unor posibile abuzuri.

În aceeaşi perspectivă, prezenţa avocatului pe perioada de desfăşurare a anchetei reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale copiilor, prevăzute atât de legea naţională cât şi de reglementările internaţionale; în acest context, un număr de 27 de subiecţi au menţionat că nu au avut avocat deloc pe perioada anchetei. Nu în ultimul rând, important de menţionat este şi

faptul că cei mai mulţi dintre avocaţii care au asistat juridic copiii pe perioada anchetei sunt avocaţi numiţi din oficiu (pentru 49 dintre copii), în general fie proaspăt absolvenţi de facultate sau avocaţi cu puţină experienţă, ceea ce a afectat calitatea asistenţei juridice.

Patru luni de arest preventiv, fără o plimbare

Din totalul celor incluşi în studiu, 61 de copii au fost anchetaţi în legătură cu fapta comisă în stare de arest preventiv. Jumătate dintre cei anchetaţi în arest preventiv (31 de copii) au spus că pe perioada arestului preventiv au împărţit camera cu adulţi, fapt care este interzis conform reglementărilor legale. Trei copii au declarat că nu au fost scoşi niciodată din cameră pentru plimbare în aer liber au stat în arest preventiv 18 zile, 29 de zile, respectiv 4 luni.

Alte drepturi, prevăzute atât în legislaţia internă cât şi în cea internaţională încălcate în arestul poliţiei: 32 de copii au spus că mâncarea nu este corespunzătoare, 20 de copii nu au putut folosi telefonul public când au avut nevoie, 12 copii nu au putut folosi toaleta de fiecare dată când au avut nevoie, 7 copii nu au avut patul propriu, iar alţi 7 copii nu au primit asistenţă medicală atunci când au avut nevoie.

O practică răspândită pentru a-i face să îşi asume o faptă: bătaia

Copiii au resimţit perioada arestului preventiv în secţiile de poliţie ca o perioadă de nesiguranţă. Unii subiecţi afirmă că presiunile din secţiile de poliţie, îndeosebi sub forma lovirilor, au avut ca scop recunoaşterea săvârşirii infracţiunii. Următorul fragment de interviu ilustrează această situaţie:

„Am fost lovit în zona capului cu pumnul. Apoi mi-a pus cătuşele la mână, una la partea stângă la mână, una la picior şi mi-a spus să mă culc pe burtă. M-am pus jos, pe burtă şi m-a lovit cu bastonul la fund, la palme, mi-a dat picioare în stomac. Apoi m-am pus pe scaun şi mi-a zis să spun ce vor ei, că am fost la acea faptă. Eu nu am vrut şi m-a luat iar la palme, m-a bătut la tălpi şi până la urmă am zis ca ei. Am avut picioarele umflate pentru că m-au bătut la tălpi şi la palme. Mă scoteau după ce plecau toţi din arest, după ora 5, că dacă nu recunosc îmi dă mai mult, mă bătea, îmi dădea în cap, în gură, în spate. Mă lovea cu palmele, cu pumnii. O singură persoană, mereu aceeaşi. Erau 2 persoane: unul la calculator, altul care mă bătea pe mine.”

În general, copiii au declarat că principalul motiv pentru care nu au făcut reclamaţii a fost teama de eventuale consecinţe negative şi sentimentul inutilităţii unui asemenea demers. În acest sens, notele unui operator de teren vorbesc despre faptul că „nu avea cui să spună sau spunea degeaba… şi îşi făcea mai mult rău”. Atunci când e vorba despre jigniri, ameninţări sau agresiuni din partea altor arestaţi preventiv, lipsa de intervenţie a angajaţilor arestului poate fi explicată şi prin nesemnalarea situaţiei de către victimă: „Nu, că nu au ştiut. Că nu m-am apucat să ţip sau să dau în gratii să vină cineva. A dat în mine şi apoi m-a lăsat în pace” – arată un copil.

Dreptul la apărare, pur formal

La fel ca şi în etapele precedente ale procesului penal, şi în etapa judecăţii copiii au dreptul la

asistenţă juridică, din oficiu sau plătită din resurse proprii. O apărare de calitate presupune studierea dosarului cauzei de către avocat şi, implicit, discuţii cu învinuitul/inculpatul. În absenţa acestor elemente, se poate ridica întrebarea dacă dreptul la apărare nu este exercitat decât pur formal. Dintre copiii care au participat la studiu, 30 au spus că nu au discutat deloc cu avocatul înainte de a ajunge în faţa judecătorului. Din cei 71 de copii care au discuta cu avocatul, 45 au avut discuţia abia în sala de judecată, 7 doar în arestul poliţiei, 12 în alt loc decât sala de judecată sau arestul poliţiei, iar 5 copii au avut mai multe discuţii cu avocatul înainte de înfăţişarea în faţa judecătorului. De asemenea, dintre cei care au discutat cu avocatul, 47 de copii au înţeles discuţia, iar 11 copii nu au înţeles ce li s-a spus.

Judecaţi în şedinţă publică

Dispoziţiile legale impun desfăşurarea şedinţelor de judecată în cauzele cu copii fără prezenţa publicului. Cu toate acestea, cca. doua treimi din copii au afirmat că în sala de judecată au fost prezente şi persoane din alte procese. În numărul viitor, Gazeta de Cluj vă prezintă situaţia copiilor aflaţi în închisori sau în centrele de reeducare – aspecte legate de spaţiul pe care îl ocupă, hrană, accesul la asistenţa medicală precum şi abuzurile la care sunt supuşi.