Prețul benzinei a scăzut sub 8 lei pe litru după ce s-a ajuns la concluzia că benzinăriile ar trebui să fie corecte cu românii.

Liderul pieței de distribuție a carburanților a ieftinit ăncepând de ieri benzina și motorina cu 13-15 bani pe litru. Mai exact, prețul carburanților este mai mic cu 7-8%, dacă este luată în considerare și reducerea de preț de 50 de bani de la Guvern.

Prețul benzinei la stațiile Petrom este sub 8 lei pe litru, iar pentru motorină este undeva la 8 lei și 50 de bani pe litru. Deasemenea, prețuri asemănătoare se identifică și la MOL.

Potrivit Asociației Energia Inteligentă, ieftinirile de la pompă se datorează scăderii cotațiilor țițeiului și produselor petroliere, dar și a scăderii cursului leu/dolar. Un alt motiv este creșterea capacității de procesare prin reluarea funcționării unor mari rafinării din regiune, precum cea a OMV de lângă Viena.

În urmă cu câteva zile, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că barilul de petrol a ajuns la o cotație echivalentă cu cea de dinaintea izbucnirii războiului din Ucraina. Oficialul a subliniat că benzinăriile trebuie să fie corecte cu românii.

„Prețul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze o scădere a prețului la benzină. Ar trebui să vedem în zilele imediat următoare că se întâmplă ceva în bine cu prețul la benzină și apoi cu prețul la motorină”, a spus atunci ministrul, care a adăugat că „așa ar fi corect, așa ar trebui să procedeze rețelele mari de benzinării, care ar trebui să fie corecte cu românii”, conform Digi24.

Citește și: Valul 6 de Covid-19 se apropie cu pași repezi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.