Prețurile exorbitante ale chiriilor din Cluj-Napoca au fost influențate semnificativ de cel de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19. Un studiu RE/MAX România arată că, în ultima perioadă, a fost înregistrată o stagnare a preţurilor pe piaţa închirierilor.

Cele mai căutate tipuri de locuinţe rămân, în continuare, apartamentele, urmate de garsoniere şi case/vile. Totodată, în ciuda scumpirilor din ultima perioadă, preţul chiriilor s-a menţinut relativ constant, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În prezent, pentru un apartament cu două camere, preţurile la închiriere variază între 300 şi 600 de euro în Bucureşti, 300 şi 550 de euro în Cluj, respectiv 250 şi 450 de euro în Timişoara, în funcţie de zonă, finisaje şi suprafaţă. Pentru o garsonieră, chiriaşii plătesc între 200 şi 350 de euro în Bucureşti, 200-350 de euro în Cluj şi 150-250 de euro în Timişoara.

În anul 2020, funcţionarea şcolilor în online a cauzat scăderea cererii pentru chirii rezidenţiale, mai ales în principalele oraşe universitare. Cele mai mari schimbări s-au remarcat, însă, pe piaţa clădirilor de birouri, unde angajatorii, datorită necesităţii implementării sistemului work from home, au renunţat la spaţiile de birouri sau au renegociat în jos chiriile.

Citește și: Gazeta de Cluj a anunțat în premieră încă din 2018 că Dacian Cioloș a fost președintele PUNR Tineret și vicepreședinte al Junimii Uniunea Vatra Românească

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.