Ministerul Sănătății a anunțat că prețul expertizelor medico-legale realizate la IML vor crește cu 44%.

Argumentul acestei majorări este că, în condițiile creșterii galopante a inflației din ultimul deceniu, tarifele actuale nu au mai fost actualizate din 2006

360MEDICAL.ro anunță că un proiect de hotârâre de guvern elaborat de minister prevede o nouă listă de tarife pentru expertizele medico-legale, prin înlocuirea HG nr. 1609/2006 privind aprobarea tarifului pentru efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medicolegale, cu modificările ulterioare.

În nota de fundamentare a acestui proiect se menționează că: „ Actualizarea tarifelor prestațiilor medico-legale este necesară din următoarele motive: perioada relativ îndelungată parcursă de la stabilirea cuantumului tarifelor; procentul de inflaţie 44% în perioada 2006 -2018. ”

De asemenea, noul act normativ permite armonizarea cu prevederile noului Cod penal, în vigoare de la 20 mai 2014, şi  a noului Cod de procedură penală, în vigoare de la 1 februarie 2010, mai ales în ceea ce priveşte reformularea denumirilor unor prestaţii, introducerea unor prestaţii noi şi eliminarea unor prestaţii depăşite din punct de vedere ştiinţific sau prevăzute în alte reglementări legale.

Astfel, tariful pentru examinarea persoanelor şi constatarea leziunilor traumatice crește de la 38 lei la 55 lei, iar cel pentru examinarea persoanelor pentru evaluarea capacităţii de conducere auto urcă de la 63 lei la 91 lei.

De asemenea, examinarea persoanelor şi recoltarea de probe biologice, în care se include şi trusa standard de recoltare pentru alcoolemie, va avea un tarif de 115 lei, față de 80 lei în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.