Dacă în contractul Bechtel, prețul Autostrăzii Transilvania era de
de 2,8 miliarde de euro, acum costurile pentru proiect s-au dublat, ajungând la 5,3 miliarde de euro.

Pe lângă faptul că indicatorii iniţiali erau vechi de 16 ani, creşterea costului construcţiei autostrăzii se poate explica şi prin modificările aduse proiectului de-a lungul timpului. Printre acestea se numără şi Tunelul Meseş, care va fi cel mai lung tunel de autostradă din România şi a cărui construcţie nu era prevăzută în studiul de fezabilitate din 2003.

Printre factorii care au mai dus la dublarea costului de construcţie se numără creşterea preţului la materiale, cu mâna de lucru şi logistica, au explicat pentru economica.net reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Ei adaugă că şi scumpirea carburanţilor a angrentat la rândul său costuri suplimentare, inclusiv cu relocarea reţelelor de utilităţi.

Contractul cu Bechtel

Firma americană Bechtel a semnat în 2003 un contract acordat prin încredințare directă de către statul român, prin guvernul Adrian Năstase, pentru construirea a 415 kilometri de autostradă între Brașov și Borș – Autostrada Transilvania.

Dupa nici doi ani, lucrările au stagnat iar premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut renegocierea contractului. În 2009, au fost deschiși traficului primii 42 de kilometri de autostradă construiți de Bechtel în România. Dar, în același an și în 2011, când premier era Emil Boc, au mai avut loc alte renegocieri ale contractului. În 2013, după ce Bechtel construise doar 52 de kilometri de autostradă, contractul cu firma americană a fost reziliat, Dan Șova fiind la acea vreme șeful marilor proiecte de infrastructură.

Autostrada Transilvania a fost ulterior scosă la licitație pe bucăți, iar până în prezent au mai fost dați în trafic doar 23 de kilometri, în plus față de cei făcuți de Bechtel între Gilău și Câmpia Turzii. Din cei 23 de kilometri, aproape nouă kilometri au fost construiți de Dorinel Umbrărescu, între Gilău și Nădășelu, iar restul reprezintă două loturi din tronsonul Câmpia Turzii – Târgu Mureș, făcute de Strabag și Geiger.

Până acum, din suma actualizată de 24,85 miliarde de lei (circa 5,3 miliarde de euro), statul român a cheltuit 15,41 miliarde de lei (3,3 miliarde de euro) pentru construcţia Autostrăzii Braşov – Borş.

De asemenea, din cei 416 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, au fost dați în circulație 75 de kilometri. Alți 39 de kilometri sunt în construcție, pentru 115 kilometri sunt în derulare licitații publice și urmează fie scoși la licitație încă 41 de kilometri. Despre secţiunea dintre Braşov şi Târgu Mureş se spune că se află în stadiul de „Studiu de fezabilitate iniţial şi corecţii de traseu aprobate în 2007/2008”.

Citeste si S-a ales constructorul pentru 55 de km din Autostrada Transilvania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.