Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a lui Vlad Obuzic, zis „Vlad Obu”, și a încă trei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, constituirea unui grup infracțional organizat și instigare publică, conform anchetei desfășurate de procurori.
Ceilalți trei inculpați care își vor petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv alături de Vlad Obu sunt Cociorvă Andrei Alexandru, Sandu Andrei Mădălin și Dobocan Bogdan Cristian.
Potrivit procurorilor, grupul infracțional condus de Vlad Obu ar fi fost format în anul 2021.
Faptele care fac obiectul anchetei ar fi fost comise în conformitate cu același model observat în dosarul al fraților Tristan și Andrew Tate, conform informațiilor procurorilor.
Anchetatorii spun că cei implicați ar fi creat un sistem prin care ar fi recrutat mai multe femei pe care le-ar fi determinat, „inclusiv prin acte de violență, să producă materiale cu conținut sexual explicit pentru o platformă online dedicată adulților și/ sau să producă materiale pornografice prin videochat, beneficiile materiale astfel obținute fiind însușite aproape integral de către suspecți“.
Victimele, în unele cazuri, ar fi fost marcate cu tatuaje ce reprezentau numele sau chipul agresorului.
„În urma celor 13 percheziții domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, 13.06.2023, au fost identificate și ridicate 42 de telefoane mobile, 7 laptop-uri, un ceas de lux, suma de 20.900 de lei, precum și mai multe înscrisuri de interes pentru cauză. De asemenea, au fost indisponibilizate trei autoturisme”, transmite DIICOT.