Prima dată când am vrut să mă omor aveam 12 ani

Gazeta de Cluj a stat de vorbă cu două tinere care s-au confruntat cu fenomenul considerat boala secolului XXI. Experiențele prin care au trecut cele două victime sunt de-a dreptul șocante și scot la iveală cât de nociv este bullying-ul indiferent de mediul în care este întâlnit.

Maria este una dintre persoanele care a ales să ne povestească despre calvarul prin care a trecut timp de 10 ani de una singură și cât de mult a afectat-o situația instabilă din familie și batjocora colegilor ei care au împins-o în pragul sinuciderii. În clasa a VI-a, la numai 12 ani, când majoritatea copiilor se distrează, ea se gândea serios să se sinucidă. A crescut într-o familie fără prea multe posibilități, cu o mamă care era plecată mai tot timpul în Spania, la muncă și un tată care avea probleme cu alcoolul. S-a confruntat cu bullying-ul timp de 10 ani de una singură, nefiind sprijinită de prieteni, părinți sau profesori. Bullying-ul i-a umbrit cei mai frumoși ani, iar visele i s-au destrămat rând pe rând.

Ți-e și frică să mai încerci să visezi sau să faci ceva
„Voiam să fiu medic…voiam. Am ajuns în situația în care nu mai vreau nimic de la viitor, doar să fiu lăsată în pace, am și uitat cum e să visezi, să îți dorești ceva din suflet, să speri că vei realiza ceva. M-am limitat, m-am închis. Odată ce vezi că nu îți iese nimic, că toți oamenii importanți pentru tine îți spun că nu ești capabilă de nimic, ți-e și frică să mai încerci să visezi sau să faci ceva.”

Cum începe un vis urât?
Coșmarul Mariei a început când avea numai nouă ani, odată cu plecarea mamei sale în Spania. A condus-o împreună cu tatăl și fratele ei la autocar și apoi s-a întors la școală plângând,.
„Am plâns toată ziua la școală, la început pentru că plecase mama și mai apoi pentru că glumele colegilor mă răneau și mai mult, îmi spuneau să nu mai plâng că oricum nu se mai întoarce și că de acum eu îi voi lua locul la cratiță. Plecarea mamei mă afectase foarte mult, eram tot timpul tristă și mă simțeam singură.”

În lipsa mamei, Maria se simțea fără apărare, iar tatăl ei își schimbase comportamentul considerabil.
„Nu știu dacă îi era dor de mama, îi era frică că o va pierde sau era frustrat că nu avea un loc de muncă și mama era stâlpul familiei, dar la scurt timp după plecarea ei, tata era un alt om. Băutura îi luase mințile, și înainte bea, dar niciodată atât de mult, era foarte strict cu noi, dacă făceam ceva greșit ne lovea. Mergea la ședințele cu părinții beat și făcea scandal, iar colegii râdeau de mine din cauza lui.”

Mama Mariei venea acasă doar câteva săptămâni pe an, de Paște și Crăciun, restul anului era plecată peste hotare, departe de casă, departe de cea care avea atât de mare nevoie de ea. Nimeni nu o asculta pe Maria, nimeni nu îi lua în seamă durerea care o măcina zi de zi, batjocora colegilor, nepăsarea profesorilor, bătăile gratuite din partea tatălui și lipsa mamei au făcut-o să se gândească la sinucidere pe când avea numai 12 ani.

Față în față cu moartea pentru prima dată
„Prima dată când am vrut să mă omor aveam 12 ani, eram în clasa a VI-a, în prima sau a doua zi de Crăciun. Toate se adunaseră, iar eu nu puteam spune nimănui, pentru că nimeni nu mă lua în seamă. Chiar înainte de vacanța de Crăciun îmi venise menstruația, îmi povestise mama ceva, îmi arătase cum se folosește un absorbant, dar a zis că nu e cazul să îmi spună prea multe, pentru că sunt prea mică. Tatălui meu nu i-am spus, îmi era rușine, m-am prefăcut că sunt răcită ca să nu merg la școală dar nu m-a crezut și am mers, a trebuit. Aveam 12 ani, nu știam prea multe, noroc că din curiozitate, am scotocit prin lucrurile mamei și găsisem absorbantele. La școală, după prima sau a doua oră, am vrut să merg la baie și când m-am uitat pe scaun, era murdar, îl pătasem. M-am pus repede jos, dar era prea târziu, colegii văzuseră deja, mi-aș fi dorit să intru în pământ de rușine, aveam blugii deschiși la culoare și m-am murdărit, toți au râs de mine, îmi spuneau Scufița Roșie, fetele se uitau la mine cu scârbă, mă întrebau dacă nu m-a învățat mama cum să procedez într-o situație ca asta…nu, nu mă învățase nimeni. Mi-am legat geaca de mijloc, ca să nu se mai vadă nimic și am plecat acasă. Acolo tata era deja în lumea lui, beat, vorbea singur, spunea că el e cel mai prost om din lume, era măcinat de frustrări. M-a luat repede la rost, m-a întrebat de ce am mers mai repede acasă, iar eu i-am spus că ne-a lăsat mai repede profesoara, însă si-a dat seama că mint pentru că, de obicei, veneam de la școală cu vecina mea, eram colege. M-a bătut foarte rău, cu cureaua, m-a jignit în multe feluri și mi-a zis că sunt o mincinoasă, la fel ca mama. Seara, când se mai liniștiseră spiritele, ne-a spus că a sunat mama să ne anunțe că nu vine de Crăciun acasă. Primul Crăciun fără mama. La școală, colegii au râs de mine zile în șir, nu m-au mai chemat să merg cu ei la colindat, au zis că poate „erupe vre-un vulcan” chiar în ajun și nu riscă să merg cu ei ca să îi fac de râs. Eram plină de ură, îmi uram mama pentru că nu fusese în stare să îmi povestească despre menstruație, îl uram pe tata pentru că era mai mereu beat, îmi uram fratele care părea să ducă o viață liniștită, pe el îl iubea tata mai mult, îmi uram colegii pentru că râseseră de mine și cel mai tare mă uram pe mine pentru că nu am fost în stare ani la rând să le demonstrez celor din jur că nu sunt o ratată cum credeau și cum îmi spuneau, atunci credeam că trebuie să le dovedesc tuturor ceva. Am plecat din casă, nu a observat nimeni, m-am dus la râu, râul e aproape de casă, am vrut să intru în apă, să mor, dar nu am avut curaj. M-am întors acasă.”

Am vrut să mor a doua oară
O vorbă din popor spune că problemele cresc odată cu copiii, la fel a fost și în cazul Mariei, pe măsură ce creștea, era din ce în ce mai acaparată de probleme. Când avea 16 ani, a primit un telefon din partea mamei ei, care o anunța că e însărcinată, că vrea să divorțeze și să se întoarcă în țară alături de noul ei iubit. Nu a avut nimic de spus, a fost anunțată doar. A durut-o dar era conștientă de faptul că ei nu mai erau demult o familie. După divorț nu se schimbase nimic mama Mariei era plecată, de data aceasta nu în străinătate ci la 50 de km distanță, dar părea la fel de departe, iar tatăl ei era băut ca de obicei. Colegii de clasă aveau o nouă armă împotriva ei, îi spuneau că la 16 ani putea chiar ea să aibă copii și nu mama ei. Abia după două luni viața Mariei luase o întorsătură diferită – rămăseseră fără bani, cum tatăl ei nu avea un loc de muncă și mama ei, singura care aducea bani în casă, avea o nouă familie singura sursă de venit erau alocațiile celor doi copii, 168 de lei.

„Eram cea mai scundă și slabă din clasă și cel mai des eram întrebată dacă mănânc ceva acasă sau doar bătaie și da, de cele mai multe ori, doar bătaie mâncam. Nu mai aveam sprijinul mamei și tata cheltuia chiar și alocația pe băutură. Am răbdat și foame și frig alături de tata, mama mai dădea un telefon din când în când, nu o interesa prea mult de noi.”

La școală era victima bullying-ului, iar acasă era victima nepăsării părinților ei, se obișnuise deja, nu avea cui să se destăinuie, toți o dădea la o parte sau îi spuneau că se plânge prea mult, că e prea sensibilă. La 18 ani se îndrăgostise prima dată, simțea fluturi în stomac, era fericită, însă după o ceartă cel pe care îl credea diferit de toți oamenii pe care îi întâlnise până atunci, o dezamăgise, postase conversația dintre ei doi pe Facebook.
„Nu aveam cine știe ce conversații, discuții între doi oameni care se iubesc, eu îi spuneam că mă văd lângă el la altar și tâmpenii de genul ăsta, dar m-am simțit trădată, am pierdut și ultima speranță că aș mai putea întâlnii pe cineva care să mă înțeleagă și să mă iubească. La liceu râdeau toți de mine că sunt obsedată să mă mărit. Era ultimul an de liceu, abia așteptam să scap de toți. Nici la banchet nu am fost, nu aveam de ce. În seara în care colegii mei petreceau eu mi-am dorit să mor, am luat un pumn de pastile, de toate felurile, tot ce aveam prin casă. M-a salvat fratele meu a sunat la ambulanță și la spital am vorbit pentru prima oară în viața mea cu un psiholog”.
După ce a terminat liceul, Maria s-a angajat ca vânzătoare la un magazin de haine și s-a mutat de acasă, merge la psihoterapeut în fiecare săptămână și spune că cel mai tare afectat-o atitudinea colegilor și situația instabilă din familia ei.

Clasa a VI-a și sinuciderea
Un caz recent, în care dorința de sinucidere a apărut la o vârstă fragedă, la fel ca în cazul Mariei, tot în clasa a VI-a, îl are în centru pe un elev de la Şcoala George Bacovia din Bucureşti, care s-a aruncat de la etajul I în pauză sub privirea colegilor care în loc să-l oprească îl încurajau să sară. Sătul de umilințele la care era supus, băiatul nu a mai stat pe gânduri și a sărit pe geam. A scăpat doar cu câteva lovituri, însă evenimentul putea fi mult mai dramatic de atât, dacă era vorba de un alt etaj. Dacă profesorii ar fi sesizat că elevul are un comportament diferit sau este trist, sau dacă ceilalți colegi le-ar fi atras atenția părinților sau profesorilor că în clasa lor un elev este supus unor umilințe greu de imaginat situația putea fi evitată, însă copiii nu sunt învățați nici acasă și nici la scoală cum să reacționeze când observă un caz de bullying sau ce urmări dezastruoase poate avea. Din păcate prea multe „dacă” și prea puține acțiuni concrete pentru a stopa acest fenomen care face victime în fiecare minut.

Bullying-ul poate fi întâlnit la orice vârstă și în orice mediu și sub diferite forme: fizic, verbal, cibernetic, dar este mai frecvent în școli deoarece copiii se află la o vârstă care nu le permite să conștientizeze cât de mult îi afectează acest fenomen, nu știu cum să se apere în fața agresorului și nu știu cui să ceară ajutor, iar părinții și cadrele didactice iau prea puțin în serios problemele copiilor și normalizează acest comportament, considerându-l total inofensiv și chiar benefic pentru buna dezvoltarea a copiilor. Fenomenul nu afectează doar victima ci și agresorul, cel care provoacă întraga situație din dorința de afirmare, din cauza unor traume sau pentru că la rândul lui a fost victimă și își dorește să se răzbune.

Psihologii spun că atât agresorul, cât și victima au nevoie de susținerea celor din jur în aceeași măsură, deoarece în spatele unui comportament agresiv se pot ascunde traume sau frustrări care are trebui ascultate și înțelese. În oricare dintre cazuri, dacă s-ar interveni de la început, iar părinții și profesorii ar acorda o mai mare atenției comportamentului copiilor, ar sprijini atât victima cât și agresorul, situația ar putea fi oprită, sănătatea mintală nu ar mai avea de suferit și niciun elev de clasa a VI-a nu și-ar mai dori să se sinucidă. Maria, tânăra care a avut două tentative de suicid și elevul care s-a aruncat de la etaj sunt doar două cazuri din cele peste 400 de mii care se întâmplă în școli, iar situația e departe de a lua sfârșit, în țara noastră 1 din 4 copii este victima bullying-ului în mod repetat și nimănui nu pare că-i pasă.
În 2019 a fost promulgată Legea nr. 221/2019 care prevede și combate bullying-ul în spațiile destinate învățământului , prea târziu pentru a mai ajuta pe cei care au căzut pradă acestui fenomen acum mult timp în urmă și prea puțin importantă pentru cei care au normalizat deja fenomenul.

Amploarea acestui fenmen este de neimaginat, fiind prezent la birou, acasă, la școală, în relațiile de cuplu, la orice vârstă, cât timp implică un dezechilibru de putere sau diferențe de ordin social, politic, economic, etnic. Indiferent de forma pe care o ia bullying-ul are un puternic impact asupra psihiculu, ducând la stimă de sine scăzută, incapacitatea de adaptare într-un colectiv, anxietate, depresie și chiar sinucidere. Sistarea acestei probleme în instituțiile de învățământ ar însemna o colaborare de lungă durată între cadrele didactice, părinți și copii și o educație temeinică în acest sens atât acasă cât și la școală, iar în ceea ce privește bullying-ul la locul de muncă sau în familie este un rezultat clar al normalizării bullying-ului încă din copilărie.

Legea nr. 221/2019
În România, începând cu anul 2019, au apărut noi prevederi în ceea ce privește bulling-ul în spațiile destinate învățământului. Legea nr. 221/2019 a adus noi completări și modificări Legii educației naționale nr. 1/2011, prin urmare sunt interzise comportamentele care constau în violența psihologică – bullying în instituțiile de învățământ. De asemenea, cadrele didactice vor fi instruite în cadrul programelor de formare continuă și se vor introduce sesiuni de informare/teme/cursuri de perfecționare asupra problemelor legate de violența psihologică – bullying, pentru a reuși să identifice și să gestioneze fenomenul atunci când apare.

Ce este bullying-ul?
Bullying-ul nu are o traducere clară în limba română, dar poate fi asociat cu hărțuire, intimidare sau violența psihologică. Potrivit Legii nr. 221/2019, acest fenomen reprezintă „acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale.”