Deţinutul Kenneth Smith, condamnat la moarte pentru un asasinat la comandă comis în 1988, va fi fi supus joi primei execuții din SUA prin gazare cu azot. Bărbatul a supraviețuit unei tentative de execuție prin injecție letală.
Curtea Supremă a SUA și o curte de apel inferioară au refuzat să blocheze ceea ce avocații lui Kenneth Eugene Smith au numit o pedeapsă crudă și neobișnuită. Bărbatul în vârstă de 58 de ani se află în rândul condamnaților la moarte din 1996.
Smith a fost găsit vinovat în 1989 de uciderea soției unui predicator, Elizabeth Sennett, într-o crimă la comandă.
Execuția condamnatului este programată să aibă loc joi.
Azotul urmează să fie pompat în corpul său printr-o mască timp de până la 15 minute.
Condamnatul Kenneth Eugene Smith este prima persoană care va fi executată prin această metodă în SUA și, potrivit Death Penalty Information Center, oriunde în lume.
Avocații deținutului au precizat pentru BBC că au depus un alt apel la instanța supremă a țării în speranța unei amânări de 11 ore.
La începutul acestei săptămâni, Kenneth Eugene Smith a declarat pentru BBC, prin intermediul unor răspunsuri scrise, că așteptarea sentinței definitive a fost resimțită ca o „tortură”.
A mai existat o tentativă de executare în cazul său, prin injecție letală
În cazul lui Kenneth Eugene Smith, a mai existat însă o tentativă de executare, în urmă cu doi ani, prin injecție letală.
Dar tentativa a eșuat, întrucât călăii nu au reușit să o pună în aplicare înainte ca mandatul de execuție emis de statul Alabama să expire la miezul nopții, potrivit BBC News.
Smith este unul dintre cei doi bărbați condamnați pentru uciderea victimei Elizabeth Sennett, în vârstă de 45 de ani, într-o crimă plătită cu 1.000 de dolari, săvârșită la 18 martie 1988.
Femeia a fost bătută cu un instrument de șemineu și înjunghiată în piept și în gât. Totul a fost pus în scenă astfel încât să pară o spargere și o intrare prin efracție în locuință.
Întreaga schemă a fost orchestrată de soțul victimei, un predicator plin de datorii, cu scopul de a încasa banii de asigurare.
Predicatorul s-a sinucis în timp ce anchetatorii elucidau cazul.
Colegul asasin al lui Smith, John Forrest Parker, a fost executat în 2010.
În timpul procesului, Smith a recunoscut că a fost prezent când victima a fost ucisă, dar a declarat că nu a luat parte la atac.
Potrivit unui înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, gazarea lui Smith ar putea fi considerată tortură sau alte tratamente crude, inumane sau degradante și a cerut să se pună capăt acestei situații.
Avocații lui Smith au argumentat, când au depus contestația la Curtea Supremă, că supunerea condamnaților la mai multe încercări de execuție încalcă cel de-al optulea amendament al Constituției SUA, care îi protejează împotriva pedepselor „crude și neobișnuite”.
Judecătorii au refuzat miercuri să audieze recursul și au respins cererea de oprire a execuției. Niciun judecător nu s-a opus în mod public hotărârii.
„Recent lansată și netestată”
Avocații lui Smith au declarat că vor face din nou apel la Curtea Supremă.
Potrivit echipei de avocați a condamnatului la moarte, metoda gazului de azot este „recent lansată și netestată”, existând pericolul ca acesta să se sufoce cu propria vomă.
Într-un document depus în instanță, procuratura din Alabama a declarat că se așteaptă ca bărbatul să-și piardă cunoștința în câteva secunde și să moară în câteva minute.
„Probabil cea mai umană metodă de execuție concepută vreodată”.
Pocurorul general al statului a numit-o anterior „probabil cea mai umană metodă de execuție concepută vreodată”.
Alabama și alte două state americane au aprobat utilizarea hipoxiei cu azot ca metodă alternativă de execuție, întrucât medicamentele utilizate în injecțiile letale au devenit tot mai greu de găsit.
Statul american are una dintre cele mai mari rate de execuție pe cap de locuitor din SUA. 165 de persoane se află în prezent în rândul condamnaților la moarte.
Din 2018, statul a fost responsabil pentru trei încercări ratate de injecție letală, în care condamnații au supraviețuit, iar aceste eșecuri au dus la o revizuire internă.
Sursa: adevarul.ro