Prima Doamnă a SUA a reacționat pe Twitter după ce soțul său, Donald Trump, a fost înfrânt în cursa pentru Casa Albă.

„Poporul american merită alegeri corecte. Orice vot legal – nu ilegal – trebuie să fie numărat. Trebuie să protejăm democraţia prin transparenţă totală”, a scris Melania Trump pe Twitter.  

În paralel, aceasta l-ar sfătui pe Donald Trump să accepte înfrângerea.  

„Prima doamnă Melania Trump s-a alăturat corului din ce în ce mai mare al celor din anturajul preşedintelui Trump care îl sfătuiesc că a sosit momentul ca el să accepte înfrângerea”, se arată pe site-ul cnn.com.  

Melania Trump nu a făcut vreun comentariu public cu privire la alegeri, însă în privat şi-ar fi spus opinia, a precizat sursa citată de CNN.

Presa americană a anunţat, sâmbătă, că Joe Biden este câştigătorul alegerilor pentru fotoliul de la Casa Albă, iar de atunci numeroşi lideri ai lumii i-au transmis democratului mesaje de felicitare. Donald Trump refuză, însă, să accepte înfrângerea şi denunţă o fraudă electorală care ar fi dus la victoria rivalului său.

1 COMENTARIU

  1. Razboinicul luminii sa nu urmeze calea soldatului japonez ratacitor prin jungla care nu stiu dupa cate zeci de ani nu a aflat ca razboiul se incheiase…! O lectie de democratie servita de cei multi si saraci,celor imbuibati si infumurati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.