Ioan Sumălan, primarul comunei sălăjene Marca, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj la 1 an și 6 luni de închisoare pentru infracțiunea de uzurpare a funcției privind faptele de corupție. Instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de doi ani.

Potrivit instanței, în calitate de primar, Ioan Sumălan a atribuit în mod nelegal un spațiu din fostul cămin cultural din satul Leșmir către o societate comercială, fără hotărâre a Consiliului Local și fără organizarea unei licitații publice. Imobilul aparținea domeniului public al comunei și nu putea fi închiriat legal decât printr-o decizie formală a consiliului local.

Curtea a arătat că societatea Iluminis SRL a folosit spațiul începând cu februarie 2017, fără contract, pentru depozitarea de utilaje și, ulterior, pentru un atelier de tâmplărie. Martorii audiați, inclusiv angajați ai societății și reprezentanți ai Primăriei, au confirmat că accesul a fost facilitat direct de către primar.

În apel, Sumălan a solicitat achitarea sau încetarea procesului penal invocând prescripția răspunderii penale, dar Curtea de Apel Cluj a constatat că termenul de 8 ani nu era împlinit la data pronunțării hotărârii, astfel încât cererea a fost respinsă ca nefondată.

În baza deciziei definitive, Ioan Sumălan este obligat să respecte măsuri de supraveghere, inclusiv să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sălaj, să comunice schimbările de domiciliu sau loc de muncă și să presteze 30 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, instanța i-a interzis să mai ocupe funcția de primar în perioada termenului de supraveghere.

Totodată, Sumălan a fost obligat să achite suma de 14.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă, Comuna Marca, și să suporte onorariul avocațial al apărării. Instanța a menținut obligația de plată a daunelor materiale în cuantum total de peste 6.600 de lei, sumă ce include chiria neîncasată și consumul de energie electrică înregistrat de Școala Gimnazială Nr. 1 Marca, afectată de folosirea nelegală a imobilului.

Decizia este definitivă și a fost pronunțată cu o zi înainte de împlinirea termenului de prescripție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.