Primarul comunei Plopu din judeţul Prahova, Adrian Bălănescu, reclamă că dintr-o casetă de valori închiriată în incinta unei agenţii Raiffeisen Bank din Ploieşti i-au dispărut bani şi bunuri a căror valoare este de aproape un milion de euro, el depunând o reclamaţie la Poliţie în acest sens, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Contactat telefonic, Adrian Bălănescu a declarat corespondentului MEDIAFAX că a descoperit, vineri, la ora 13:00, când şi-a verificat caseta de valori închiriată în incinta agenţiei Raiffeisen Bank din centrul municipiului Ploieşti, că această casetă este goală.

Bălănescu a afirmat că în caseta închiriată în bancă depusese 410.000 dolari americani, 100.000 de lire sterline, 30.000 franci elveţieni, 8.000 dolari canadieni şi aproape un kilogram de aur, sub formă de lingouri şi bijuterii.

Adrian Bălănescu a afirmat că a încercat că discute cu angajaţii băncii, însă aceştia au spus că nu este posibil ca bunurile să dispară, reclamantul catalogând atitudinea directoarei agenţiei bacare drept „jalnică”.

„Nu a crezut că se poate întâmpla ca în 2013 să fii jefuit de o bancă pe numele său Raiffeisen”, a spus primarul.

Putătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Rauca Brezeanu, a declarat că în reclamaţia depusă vineri persoana susţine că bunurile i-au fost sustrase din aceeaşi sucursală bancară la care Poliţia face cercetări după ce săptămâna trecută un alt bărbat a reclamat că i-au fost sustrase bunuri şi bani dintr-o cutie de valori.

Săptămâna trecută, un om de afaceri din localitatea prahoveană Bărcăneşti a depus la Poliţie o sesizare în care reclama că dintr-o cutie de valori închiriată în incinta Raiffeisen Bank i-au dispărut bani, bijuterii şi ceasuri în valoare de aproximatv 200.000 de euro.

Reprezentanţii Raiffeisen Bank informau atunci, printr-un comunicat de presă, că o casetă de valori se închiriază în baza unui contract, clientul primeşte cheile casetei, iar apoi banca nu mai are acces la căsuţă. Potrivit sursei citate, după încheierea contractului clientul primeşte cele două chei ale căsuţei de valori, iar din acel moment banca nu mai are acces la acea cutie de valori.

„Cel care a închiriat căsuţa de valori este condus de un angajat Raiffeisen Bank în zona securizată cu casete de valori şi i se indică o casetă. În acel moment angajatul se retrage şi va permite în deplină confidenţialitate clientului să depună sau să retragă bunuri sau documente în căsuţa sa de valori. Clientul nu trebuie să spună ce bunuri sau ce valori sunt în căsuţa de valori, însă i se pune la dispoziţie o listă de bunuri care nu pot fi păstrate în căsuţele de valori ale băncii”, spun reprezentanţii Raiffeisen Bank.

Conform contractului, clientul poate da împuternicire prin contract pentru ca o altă persoană să aibă acces la căsuţa sa, cu toate datele de identificare cuprinse în contract.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.