Șoferii din Cluj-Napoca vor fi de acum înainte sub lupa autorităților, datorită implementării unui sistem de supraveghere video a intersecțiilor principale din oraș. Astfel, cei care produc accidente sau circulă pe unde nu aveau voie vor fi identificați mai ușor de către polițiști, care au astfel și o dovadă a neregulilor comise de șoferi.
Începând cu această săptămână, traficul în municipiul Cluj-Napoca va fi monitorizat cu ajutorul unui sistem de supraveghere. 220 de camere vor înregistra tot ce se întâmplă în 79 de intersecții din oraș, autoturismele putând fi urmărite pe întreg parcursul lor prin oraș. Sistemul funcționează în permanență și permite identificarea numerelor de înmatriculare și găsirea autovehiculelor oriunde s-ar afla în raza camerelor de supraveghere. Datele sunt stocate timp de 15 zile, iar la monitorizare participă atât Poliția Comunitară, cât și Poliția Rutieră din Cluj-Napoca.
Anual, această investiție se ridică la 100.000 de euro (448.800 lei), costul per cameră pe lună fiind de 179 de lei. Camerele de supraveghere au fost închiriate de către Primăria Cluj-Napoca de la firma Electrogrup, în baza unei licitații. Camerele au toate aprobările și autorizațiile necesare pentru a fi folosite în Cluj-Napoca, evitându-se astfel situații similare celei de pe șoseaua spre Turda, unde camerele radar au fost oprite, iar investiția Consiliului Județean pentru monitorizarea circulației s-a dovedit inutilă.
”Primăria Cluj-Napoca a pus, joi, în funcțiune toate camerele video de supraveghere video a traficului rutier, care vor face ca municipiul să devină un oraș mai sigur. Implementarea acestui sistem de supraveghere 24 de ore din 24, prin 220 de camere amplasate în 79 de intersecții, permite monitorizarea a tot ceea ce se întâmplă în oraș, iar când sesizate abateri de la lege, putem interveni rapid”, a declarat primarul Sorin Apostu.
Locațiile pentru amplasarea camerelor au fost alese în colaborare cu Poliția Rutieră, care participă și la procesul de monitorizare și identificare a problemelor din trafic. Astfel, autoritățile speră să scoată complet traficul greu din oraș, autovehiculele de transport marfă fiind indentificate din momentul în care intră în municipiu. Acestea sunt așteptate la ieșirea din oraș de Poliția Rutieră, care aplică sancțiunile impuse de lege, astfel încât traseul prin Cluj-Napoca este acum evitat de aceste vehicule. De asemenea, în cazul unui accident, vinovatul poate fi determinat cu mai multă ușurință cu ajutorul înregistrărilor făcute de aceste camere, care pot fi folosite ca dovezi ale vinovăției acestuia.
Deocamdată, datele sunt accesibile doar de la Primărie, unde sunt amplasate și cele 16 monitoare pe care se face monitorizarea, însă este posibil ca și Poliția Rutieră să ”intre pe fir”, aceștia făcând deja o solicitare să se conecteze la acest sistem de supraveghere a traficului implementat de Primăria Cluj-Napoca. Monitoarele au fost incluse în prețul întregului sistem, așa cum a fost el formulat la licitația organizată de municipalitate.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.