Primăria Cluj-Napoca a anulat licitația pentru supervizarea lucrărilor la metroul clujenilor. În cadrul procedurii s-a depus o singură ofertă, din partea companiei Egis din Franța, însă administrația locală a constat că oferta a fost neconformă. Proiectul metroului din Cluj-Napoca este unul fantasmagoric, folosit de primarul Emil Boc pentru a acumula capital de imagine. Problemele cu acest proiect au început încă de la licitația pentru alegerea unui proiectant și constructor. Însă, cea mai mare hibă a proiectului este că el nu va putea fi terminat la timp și, conform termenelor impuse de finanțator (Uniunea Europeană) sutele de milioane vor trebui returnate.
În urmă cu câteva zile, Primăria Cluj-Napoca a anulat licitația pentru alegerea unui supervizor al lucrării ”metroul clujenilor”. Administrația locală nu a transmis niciun comunicat oficial despre acest eșec al proiectului, anunțul fiind făcut pe platforma SEAP. Membrii comisiei de licitație au ajuns la această concluzie în situația în care termenul limită pentru evaluările tehnică și financiară era stabilit pentru data de 31.10.2023. Cu alte cuvinte, procedura s-a derulat pe repede înainte, astfel că orice ”chichiță” a fost de ajuns pentru anularea procedurii. Chiar dacă, potrivit platformei SEAP, organizatorii licitației ar trebui să explice motivele pentru care licitația a fost anulată, acest lucru nu s-a întâmplat, motivul invocat fiind unul general.
Factorii de evaluare din cadrul acestei licitații erau 40% prețul licitat și 60% oferta tehnică.
Valoarea estimată a contractului ”Servicii de supervizare proiect (consultanță) aferente obiectivului de investiții: „PROIECTARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI DE INFRASTRUCTURĂ (STRUCTURĂ DE REZISTENȚĂ, CALE DE RULARE, FINISAJE, SISTEME DE INSTALAȚII), AUTOMATIZARE TRAFIC, RACORDARE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ AFERENTE OBIECTIVULUI DE INVESTIȚIE „TREN METROPOLITAN GILĂU – FLOREȘTI – CLUJ-NAPOCA – BACIU – APAHIDA – JUCU – BONȚIDA – ETAPA I A SISTEMULUI DE TRANSPORT METROPOLITAN RAPID CLUJ: MAGISTRALA I DE METROU ȘI TREN METROPOLITAN, INCLUSIV LEGĂTURA DINTRE ACESTEA. COMPONENTA 1. MAGISTRALA I DE METROU CLUJ” era de 211.576.745,66 lei fără TVA.
Singura ofertă depusă în cadrul acestei proceduri a venit din partea companiei Egis, iar anularea procedurii a fost făcută în contextul în care Primăria Cluj-Napoca mai organizase această licitație fără succes.
Prima licitație pentru contractul de consultanță a fost lansată în luna iulie 2022, dar nu a fost depusă nicio ofertă pentru că primăria acordase fonduri insuficiente pentru acest contract. A doua licitație a fost lansată în decembrie 2022 și a prevăzut o suplimentare de 15,5 milioane de lei a valorii contractului, până la suma de 140.551.163 lei, față de valoarea inițială de 125.013.820 lei. Nici atunci nu a fost depusă vreo ofertă din același motiv: contractul fusese mult subevaluat.
Ce bani s-au spart până acum pe MetroBoc ?
Până acum, proiectul MetroBoc i-a costat pe clujeni peste 30 de milioane de lei, bani plătiți pe caietul de sarcini și pe studiile de fezabilitate.
METRANS Engineering SRL (România) este prima societate care, în septembrie 2018, a primit bani pentru proiectul metroului clujean. SRL-ul a primit 100.000 de lei de la Primăria Cluj Napoca pentru consultanța necesară realizării caietului de sarcini necesar studiului de prefezabilitate referitor la acest proiect. Compania aparține lui Dumitru Radu-Gabriel (administrator și acționar cu 40% din acțiuni, n.red.) și a fost înființată cu trei luni înainte de a primi contractul respectiv. Printre acționari se mai regăsesc TRICA MADALINA STEFANIA, VLASCEANU MARIUS și POPA SEVER LIVIU, care au câte 20% din pachetul de acțiuni.
Dumitru Radu Gabriel este manager de proiecte la societatea Metroul SA, o ”căpușă” a companiei de stat Metrorex, care administrează metroul din București.
Primăria Cluj Napoca a desemnat câștigătorul licitației pentru studiile de fezabilitate necesare demarării proiectului de construcție a unei linii de metrou în subteranul municipiului. Potrivit anunțului oficial făcut de administrația locală asocierea SWS ENGINEERING SPA-SYSTRA-METRANS ENGINEERING SRL a câștigat contractul „Servicii de elaborare Studii de Pre-Fezabilitate, Fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică adecvată pentru obiectivul de investiţii „Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida”- etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și studiile conexe viitoarelor obiective de investiții” cu o ofertă de 30.186.000 de lei, fără TVA.
O altă firmă care face parte din lista societăților care au câștigat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate este Cornel&Cornel Topoexim SRL, care va subcontracta 1% din cei 30,1 milioane de lei, fără TVA.
Potrivit unui studiu intitulat ”Clientelism în contractele de consultanță” realizat de expertforum.ro, compania a câștigat contracte în valoare de 99.213.857,94 de lei. Firma a fost înființată în 2014 și are mai mulți acționari, dintre care majoritari sunt Cornel Păunescu si Elena Dina.
O altă firmă din cadrul acestei asocieri este SC Geostud SRL. Acționari sunt TAUTAN ALEXANDRU și CHIRICA ANTON, fostul prorector al Universității Tehnice de construcții București care, în urmă cu câțiva ani, a fost acuzat de agenția Națională de Integritate de săvârșirea infracțiunii de fals în declarațiile de avere și integritate.
Din grupul de firme care au câștigat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru metroul din Cluj Napoca face parte și cabinetul de avocatură Carmen Tease. Printre clienții lui Tease se numără și Primăria Municipiului București condusă de Gabriela Firea.
Carmen Tease a fost avocata lui Florin Secureanu, managerului Spitalului Malaxa din București, judecat pentru delapidare. În cadrul procesului, Secureanu a acuzat-o pe avocată că a făcut un ”joc dublu”, în sensul că ea ar fi încercat să afle diverse informații pentru partea adversă, primarul Bucureștiului, Gabriela Firea. Ea a dezmințit aceste acuzații spunând că sunt fabulații.
Cea mai importantă societate din cadrul acestei asocieri de firme este compania franceză Systra. În România, Systra are deschisă o filială care a declarat un singur angajat, o cifră de afaceri pe anul trecut de peste 900.000 de lei și, în ultimii ani, pierderi constante. Administratorul filialei este RENE CHRISTIAN LEGUET.
În 2015, lângă Strasbourg a avut loc un accident feroviar în urma căruia au murit 11 persoane. Infrastructura feroviară pe care a avut loc accidentul aparținea companiei franceze de transport SNCF care, contractase serviciile Systra pentru realizarea unor teste de rulare. În urma producerii accidentului, compania Systra a fost pusă sub acuzare pentru ucidere din culpă.
Traseul liniei de metrou ușor (metro light MTR-L) este următorul:
Secțiunea VEST: Strada Șesul de Sus – Strada Teilor – Liziera pădurii (între Str. Eroilor și Str. Subcetate) – Str. Abatorului – Cazarmă Florești – viitorul Spital Regional de Urgență – Str. Răzoare, cu stațiile: 1. Țara Moților (Teilor), 2. Teilor (Eroilor), 3. Copiilor (Subcetate), 4. Sănătății (Spitalul de Urgență), 5. Prieteniei (Răzoare);
Secțiunea CENTRU: Drumul Sfântul Ioan – Str. Primăverii – Calea Mănăștur – Calea Moților – Str. Memorandumului – Piața Unirii – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Mărăști cu următoarele stații: 6. Natura Verde (Bucium), 7. Mănăștur (Izlazului), 8. Sfânta Maria (Câmpului), 9. Florilor (Cluj-Arena), 10. Sportului (Mihai Eminescu), 11. Piața Unirii, 12. Piața Avram Iancu, 13. Armonia (Petofi Sandor), 14. Piața Mărăști;
Secțiunea EST: Ramura Muncii: Piața Mărăști – Aurel Vlaicu – IRA – Strada Beiușului – Bulevardul Muncii, cu stațiile 15. Transilvania (Siretului), 16. Viitorului (IRA), 17. Muncii; Ramura Sopor: Piața Mărăști – Strada Teodor Mihali – Strada Alexandru Vaida Voevod – Sopor, cu stațiile 18. Cosmos (Alexandru Vaida Voevod), 19. Europa Unită (Becaș) și cu Depoul Sopor.
Pentru primele 9 stații din proiect (lucrări la structură) este asigurată o finanțare de 300 de milioane de euro prin PNRR.
Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti.