Primăria Cluj-Napoca a pierdut faza de apel din proces deschis de firma Impact Developer&Contractor. Cu această companie Emil Boc a bătut palma în urmă cu câțiva ani pentru construirea unui cartier de locuințe pe Dealul Lomb. Câteva sute de apartamente erau destinate tinerilor, însă proiectul a fost tras pe linie moartă.  Administrația locală a fost dată în judecată de partenerul privat și, inițial, primăria a fost obligată să plătească aproape 40 milioane lei. Sentința nu a fost definitivă, iar la final ÎCCJ  a decis rejudecarea dosarului.

La începutul acestei săptămâni, Curtea de Apel Cluj a dat o sentință nefavorabilă Primăriei Cluj-Napoca într-un proces deschis de compania Impact Developer&Contractor.

”Respinge apelul declarat de apelanta societatea IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A., în contradictoriu cu intimaţii MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, împotriva încheierilor de şedinţă din 22.02.2016, 28.11.2016, 30.10.2017, 05.06.2019 şi 18.11.2020, toate pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr.79/1285/2012. Admite apelul declarat de apelanta societatea IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. în contradictoriu cu intimaţii MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, împotriva sentinţei civile nr.2013/23.12.2020 şi a sentinţei civile nr.381/24.02.2021, ambele pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr.79/1285/2012, pe care le schimbă în tot, în sensul că: Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta societatea IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA şi, în consecinţă: Dispune rezilierea contractului cadru nr. 55423/04.07.2007 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi societatea Impact Developer & Contractor S.A. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 4.597.447,38 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale aferente în sumă de 5.454.461,52 lei calculată pentru perioada 01.09.2010-13.09.2022, urmând a se calcula în continuare dobânda legală aferentă până la plata efectivă a debitului principal. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 291.675,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond. Obligă intimaţii la plata către apelantă a sumei de 58.089,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Cluj”, arată soluția pe scurt a instanței.

Cum s-a ajuns la proces

În anul 2011, Primăria Cluj Napoca s-a asociat cu SC Impact Developer&Contractor în cadrul firmei Lomb SA. Prin această firmă urma să se construiască un cartier de locuințe pentru tineri pe Dealul Lomb. Administrația clujeană urma să vină cu un aport care consta în terenul cu o suprafață de 179 de ha, iar firma privată cu banii pentru investiția imobiliară.

Potrivit cererii de chemare în judecată, cei de la Impact ar fi întreprins toate demersurile necesare realizării proiectului, fiind derulate numeroase proiecte tehnice și studii de fezabilitate privind drumurile, îmbunătățirile funciare și prevenirea eroziunii și stabilizării solului, proiecte tehnice pentru parcuri și spații verzi, etc. 

”Consiliul Local nu a înțeles să-și îndeplinească obligația esențială asumată în actul constitutiv al societății și impusă totodată de dispozițiile legale de a efectua plata vărsămintelor la capitalul social, la expirarea termenului de 2 ani stabilit pentru efectuarea plății vărsămintelor la capitalul social”, se arată în document.

De altfel, Primăria Cluj Napoca nici până la data introducerii cererii Consiliul Local nu a comunicat vreo explicație cu privire la refuzul de îndeplini această obligație.

În opinia avocaților celor de la Clearline, ”nerespectarea de către Consiliul Local al Mun.  Cluj Napoca a obligației de a vărsa la capitalul social al societății Lomb SA a aportului constând în terenul în suprafață de 179 ha, situat în zona Dealul Lomb, Cluj Napoca, face pe deplin întemeiate pretențiile reclamantei, constând în acordarea de daune-interese reprezentând prejudiciul efectiv suferit”, se mai arată în cadrul dosarului.

Primăria Cluj Napoca a mers pe mâna lui Bostan din afacerea Lomb

Contractul cu Impact a fost semnat în virtutea faptului că firma a câștigat o licitație care avea, la nivelul anului 2007, o valoare de 600 de milioane de euro. Trebuiau construite mii de locuințe, iar planurile de pe hârtie arătau foarte bine. În caietul de sarcini se arăta că administrația locală va deține majoritatea părților sociale – 51%. Însă, în consiliul de administrației al SC Lomb compania Impact avea doi reprezentanți, iar Consiliul Local era reprezentat de Marius Raul Bostan. Ulterior, pentru serviciile prestate a ajuns să fie propus de Dacian Cioloș pentru funcția de ministru la Comunicaţii şi Societatea Informaţională din Guvernul Tehnocrat de acum 5 ani. Cât timp a fost în CA-ul firmei Lomb, Bostan nu a făcut mare lucru, ci doar a supravegheat modul în care deciziile erau luate de reprezentanții Impact. Ca ”norocul”, persoana care lua deciziile importante era Liviu Niță, un om de afaceri care făcea parte și din conducerea companiei Impact și era urmărit penal în perioada respectivă prin prisma în care compania Impact era ținta unor plângeri penale venite de la mai mulți clienți din Oradea, București și Constanța.

Astfel, firma Lomb pendula între deciziile părtinitoare luate de reprezentanții firmei private și inactivitatea lui Bostan, reprezentantul primăriei clujene.

În același timp, reprezentanții administrației locale aveau toate semnalele că trebuie să fie atenți la deciziile luate de reprezentanții Impact.

La Oradea, unde SC Impact a derulat un proiect asemănător cu cel de la Cluj, compania constructoare a fost acuzată de Primăria Oradea că nu şi-a respectat o serie de obligaţii contractuale. Municipalitatea orădeană a arătat că SC Impact nu ar fi avut voie să vândă metrul pătrat construit cu mai mult de 335 de euro, însă un contract de vânzare-cumpărare încheiat pe numele unui orădean arată că preţul de cumpărare a fost în jur de 500 de euro/mp. Conform oficialilor primăriei orădene, compania Impact Developer&Contractor nu şi-a respectat obligaţiile contractuale faţă de municipalitatea orădeană. „Vânzarea locuinţelor s-a făcut la un preţ peste valoarea stabilită în contract, de 335 de euro/mp şi locuinţele nu au fost terminate în termenul de 1.200 de zile”, se arată într-o adresă a primăriei din Oradea.

La Constanţa, unde şi aici au apărut nemulţumiri vizavi de modul în care Impact şi-a respectat obligaţiile contractuale, conflictele au apărut după ce clienţii s-au trezit acasă cu somaţii prin care li se sugera să accepte semnarea unui “Act adiţional la Contractul de Execuţie”, act prin care clienţii se angajează să plătească ratele de achitare a caselor la un alt curs al monedei euro decât cel care era în vigoare la data respectivă.

Șmenuială imobiliară pentru tineri

În 2007, Primăria Cluj-Napoca a semnat un contract cu firma Impact Developer&Contractor pentru construirea unui cartier de locuințe sociale. Perioada respectivă a coincis cu criza imobiliară, care a pus la pământ compania privată. Însă, până când firma Impact să intre în insolvență, administrația locală clujeană a faultat consecvent proiectul pentru că afacerea era dedicată lui Arpad Paszkany, în virtutea relației strânse de la vremea respectivă între fostul finanțator al CFR Cluj și administrația condusă de Emil Boc. Primăria clujeană a refuzat constant să pună la dispoziție terenul pentru construirea cartierului invocând diverse motive. Ulterior, cei de la Impact au dat în judecată Primăria Cluj Napoca și acum au câștigat procesul care va lua din bugetul administrației locale aproape 8 milioane de euro. Nu este nici primul și nici ultimul proces cu miză de câteva milioane de euro pe care administrația clujeană îl pierde.

4 COMENTARII

  1. Titlul zice adevărul, clujenii au pierdut, sînt buni de plată prin taxe și impozite. Dar primăria nu-i reprezintă nicicum și nici primarul. Alegerile sînt teatru politic, dus cu zăhărelul din patru-n patru ani, sau cinci, nu mai știu, nu mai pun botul, cum că oameni aleg, votul are putere și alte minciuni.

  2. Nu s-au inteles la procent .Normal ar fi sa plateasca milionarii din primărie. La urbanism, cred ca si omul de serviciu ii milionar !In EURO.Peste 5000 de clujeni nu au vrut să dea mită și si-au construit locuințe fără acte .Au construit legal cei cu hotărâri judecătorești, restul au dat mită.

  3. Marius Bostan era reprezentantul companiei Impact nu al Primariei. Probabil reprezenta si finantatorii, niste banci mari americane. De la Primarie cred ca erau alte persoane. Liviu Nita era directorul juridic al Impact care a facut proiectarea si a facut rost de finantare. Primaria condusa de urmasul lui Boc, cel cu spaga de la pepeni a intarziat proiectul. Probabil astepta sa fie “stimulat”. Dan Ioan Popp creatorul Impact a pierdut tot din cauza crizei imobiliare si a intarzierii proiectului de la Cluj. Am urmarit cu atentie cazul pt ca am avut actiuni Impact si am pierdut destul de mult din cauza incompetentei administratiei post Boc. Impact era companie listata si a fost destul de transparenta si exista toate docunentele publicate in rapoartele catre BVB dar trebuie citite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.