Administrația clujeană încearcă să-i ardă pe șmecherii care se întind ca o caracatiță cu terasele pe spațiul public. Mai exact, o firmă din București se ocupă să-i pună la perete pe administratorii de terase, ca urmare a ocupării fără titlu a suprafeței. Dar înainte să vorbim de sutele de lei pe zi pe care Primăria le cere în acest caz, trebuie să prezentăm informații privitoare la cât plătesc cei care sunt în legalitate. În acest sens, au fost stabilite reguli clare privind chiriile și taxele pentru terasele de alimentație publică, precum și despăgubirile pentru cei care le-au ocupat fără drept.

Potrivit informațiilor primite din partea Primăriei Cluj-Napoca, chiriile pentru terenurile aflate în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca, utilizate pentru terase de alimentație publică, sunt stabilite prin proceduri de licitații publice. Prețul de pornire al acestor licitații este determinat de documentațiile de atribuire, aprobate prin hotărâri de consiliu.

Astfel, potrivit mai mult hotărâri, prețul minim al închirierii terenurilor de pe Piața Unirii este 48 de lei mp/lună, iar prețul este actualizat cu rata inflației. De asemenea, cei care au terase pe Bulevardul Eroilor vor scoate din buzunar tot suma de 48 de lei mp/lună. 

Mergem puțin mai departe și vedem o creștere cu doi lei la terenurile de pe străzile Emila Zola și Sextil Pușcariu, prețul ajungând la 50 de lei pe mp/lună. 

Acesta a intrat în vigoare încă din februarie 2021 și după cum am precizat, acesta este actualizat cu rata inflației. În Piața Lucian Blaga, latura nordică, și strada Emil Isac, latura sudică, prețul minim este de 62 de lei mp/lună, acesta fiind stabilit pentru decembrie 2022. Terenurile de pe Piața Muzeului și străzile adiacente se închiriază cu 47 de lei mp/lună. 

Terasele din centrul Clujului, între legalitate și amenzi 

De asemenea, pentru anul 2023, administrația locală a aprobat o taxă pentru ocuparea proprietății publice prin amplasarea de terase sezoniere în cuantum de 10,51 lei/mp/zi, conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 925/2022. Această taxă se aplică teraselor sezoniere de alimentație publică care nu fac parte din proiecte complexe de înființare, reabilitare sau modernizare a spațiilor publice.

Având în față prețurile minime pe care Primăria Cluj-Napoca le cere, acum este momentul să vorbim despre cei care amplasează terase de alimentație publică în domeniul public, fără a deține acte de urbanism care să reglementeze edificarea construcțiilor. 

Municipalitatea a stabilit despăgubiri pentru prejudiciul creat, iar evaluările se realizează de către firma bucureșteană S.C. NEOCONSULT VALUATION S.R.L., membru corporativ ANEVAR. Ciudat că nu a putut să-și facă ea timp, fără să mai arunce cu bani pe la alții, să tragă la răspundere și să verifice terasele ilegale.

Firma are la bază metodologia specifică de evaluare a pieței imobiliare. Acest lucru asigură că valoarea de închiriere a proprietății imobiliare a fost determinată în mod corect”, au precizat reprezentanții Primăriei. 

Firma angajată de Primărie a executat o firmă de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, mai exact pe SC Arta Culinara HERA SRL, care are un teren ocupat cu terasă de alimentație publică, amplasată pe domeniul public de 52.65 mp. Firma va trebui să plătească despăgubiri de 565,75 de lei pe zi, până la eliberarea terenului sau până la data obținerii autorizației de construire pentru amplasarea terasei sezoniere. Suma cerută a fost calculată potrivit raportului de evaluare proprietate imobiliară întocmit de Neoconsult Valuation SRL, potrivit căreia valoare de închiriere determinată prin abordarea prin piață este de 114,78 euro pe zi. Cu toate acestea, suma se va modifica lunar și urmează să fie achitată în bugetul Primăriei Cluj-Napoca.

Trebuie să amintim că patronii de terase, care sunt amplasate ilegal, fac bani frumoși, chiar dacă primesc amenzi „fără număr” de la poliția locală, iar mai nou vine și firma din București. Fără să plătească un leu la Primărie, proprietarii de terase ilegale calcă peste lege și nu le pasă, chiar dacă poliția și-a făcut abonament să-i servească cu „meniul zilei”(amendă). 

Să nu uităm de firma angajată de Primărie care să se ocupe de cei care nu au acte de urbanism care să reglementeze edificarea construcțiilor.  Neoconsult Valuation SRL este o firmă din București și a fost înființată în urmă cu 15 ani, mai exact în 2008. În anul 2022, firma, cu un număr de 22 de angajați, a avut o cifră de afaceri de peste 8 milioane de lei, iar profitul a ajuns la peste 1.5 milioane de lei. 

De asemenea, în anul 2021, profitul a fost și mai mare, de 2,2 milioane de lei, cifra de afaceri fiind de aproape 8,4 milioane de lei. La conducerea firmei se află șapte persoane: Bercu Ioan, Chirila Marian, Leutschaft, Nistea Cristian, Sufana Marius, Vlad Petru și Vrinceanu Daniel Leonardo. Firma are peste 12.000 de clienți din rândul afacerilor românești, aceștia obținând sprijin pentru evaluarea echipamentelor și stocurilor dar și pentru impozitare sau raportare financiară. 

Mai mult, Neoconsult susține și mai multe instituții financiare din țară, cum ar fi Unicredt Bank, Banca Transilvania, BRD, Alpha Bank, Raiffeisen Bank și altele. De asemenea, printre serviciile oferite de Neoconsult se numără evaluarea de companii, de proprietăți, combinări de întreprinderi, evaluarea și monitorizarea proiectelor de investiții, teste de depreciere a activelor, întocmire planuri de afaceri și studii de fezabilitate.

Primăria Cluj-Napoca a organizat o licitație pentru a oferi spații destinate teraselor în Piața Muzeului, în conformitate cu un plan bine definit, selectând zonele potrivite pentru această activitate. De exemplu, pe strada Sextil Pușcariu, au fost licitate trei zone mari și generoase, situate în imediata apropiere a străzii Virgil Fulicea. După încheierea licitației, aceste trei zone au fost ocupate de două dintre cele mai cunoscute localuri din Cluj. Mai exact, pentru a opera legal terasele, Hemingway Bar plătește Primăriei Cluj-Napoca o chirie de 51 de lei pe metru pătrat pe lună, ceea ce înseamnă un total de 3.468 de lei, în timp ce Casa Veche, cu o suprafață totală de 124 de metri pătrați, plătește primăriei 6.448 de lei, adică 52 de lei pe metru pătrat pe lună.

Să nu uităm că mulți șmecheri care au terase profită din plin de cererile ridicate pentru serviciile lor și cer tarife de Barcelona. Cu toate acestea, în ciuda veniturilor pe care le au, se pare că unii decid să nu contribuie cu nimic la bugetul municipalității pentru folosirea teraselor. Mai mult, ce este mai frustrant este faptul că cei care respectă legea și plătesc, lună de lună, taxe și impozite, se confruntă adesea cu amenzi absurde pentru încălcări minore, în timp ce cei care încalcă legile intenționat par să beneficieze de noroc divin, continuând să „polueze” orașul cu nelegiuirile lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.