În 2019, clujeanul Arcadie Hoca a vrut să își repare casa pe care o are într-una din zonele centrale ale orașului, Piața Cipariu. ”Febra construcțiilor” l-a făcut să își mansardeze casa, fără să aibă o autorizație de construcție, iar poliția locală l-a depistat. Pe lângă amenda primită, Hoca a primit o dispoziție să obțină o autorizație de construcție, în caz contrar va trebui să demoleze ce construit. Pentru că nu a intrat în legalitate, primăria a obținut o decizie judecătorească prin care casa clujeanului va fi demolată. În aceeași situație se află și omul de afaceri Costică Pocol, proprietarul Pieței Mărăști: a construit un etaj al pieței fără autorizație, primăria clujeană a obținut demolarea construcției ilegale, doar că ea nu este pusă în practică.
Potrivit actelor de la dosar, ”Hoca Arcadie este vinovat de săvârșirea contravenției (…) ca urmare a faptului că, în calitate de executant, a făcut reparaţii capitale la imobilul situat în localitatea Cluj-Napoca, str. Milton Lehrer, nr. 12, respectiv desfacerea planşeului şi a podului din lemn, turnarea unei plăci de beton peste parter şi executarea unei scări din beton + zidărie de închidere, turnarea unei plăci din beton peste etajul 1 şi executarea de zidărie din cărămidă de închidere şi compartimentare, executarea de zidărie din cărămidă peste planşeul de la etajul 1, parţial, fără a obţine, în prealabil, o autorizaţie de construire”.
Controlul în urma căruia au fost descoperite lucrările fără autorizație a avut loc în 2019. Tot atunci, Arcadie a fost amendat cu 2.000 lei şi sancţiunea contravenţională complementară de desfiinţare a lucrărilor dacă în termen de 180 zile nu se obţine autorizaţia de construire. Lucrările nu au fost desființate, astfel că în februarie 2021 primăria a deschis procesul pentru a obține demolarea pe această cale.
În decembrie 2021, Judecătoria Cluj-Napoca a dat câștig de cauză administrației locale.
”Obligă pârâtul să întreprindă demersurile necesare pentru a desfiinţa lucrările de construcţii menţionate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor n.r 81197/05.09.2019, executate fără autorizaţie de construire la imobilul situat în localitatea Cluj-Napoca, str. Milton Lehrer, nr. 12, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară Nr. 253355 Cluj-Napoca, în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Autorizează ca, în cazul nerespectării de către pârât a termenului limită stabilit pentru desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie de construire, la imobilul situat în localitatea Cluj-Napoca, str. Milton Lehrer, nr. 12, jud. Cluj, înscris în Cartea Funciară Nr. 253355 Cluj-Napoca, măsura dispusă sa fie dusă la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând a fi suportate de persoana vinovată”, arată soluția pe scurt a instanței.
În martie 2022, Hoca a contestat decizia la Tribunalul Cluj, dar și aici a pierdut.În septembrie 2022, instanța a menținut cu titlu definitiv decizia judecătoriei clujene. De la acea dată, clujeanul a avut la dispoziție un an de zile să își demoleze casa, dar nu a făcut acest lucru.
La mijlocul lunii trecute, administrația locală a înregistrat dosarul la un executor judecătoresc pentru a pune în aplicare sentința de demolare construcției din Piața Cipariu.
”Prin sentinţa civilă nr.7988/2021 definitivă în baza deciziei civile nr. 1083/A/2022 pronunţată în
şedinţa publică din data de 07.09.2022, în dosar nr. 2749/211/2021, s-a dispus desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate nelegal în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii. Menţionăm faptul că, după expirarea termenului dispus de către instanţă, din cauza faptului că pârâtul nu s-a conformat măsurilor, la data de 19.10.2023 instituţia noastră a început demersurile de executare silită faţă de acesta, înregistrând dosarul la BEJ VAL”, arată un răspuns al Primăriei Cluj-Napoca.
Până la data publicării articolului, pe rolul instanțelor clujene nu a apărut niciun proces în care Hoca să conteste executarea silită dispusă de instanță.
În schimb, Primăria Cluj-Napoca a vrut să îl ”încalțe” pe Hoca Arcadie și cu un dosar penal. Juriștii primăriei au făcut plângere împotriva lui, dar în martie 2023 procurorul care s-a ocupat de caz a dispus clasarea dosarului pe motiv că ”fapta nu este prevăzută de legea penală”. Nemulțumiți cu acest verdict, reprezentanții administrației locale au contestat soluția în instanță, dar nici de această dată nu au avut succes. Judecătorul a legitimat soluția de clasare dată de procuror, dar a schimbat temeiul juridic în din ”fapta nu este prevăzută de legea penală” în prescripția răspunderii penale.
Piața construită ilegal
În celălalt caz, omul de afaceri Costică Pocol a construit fără autorizație un etaj întreg la clădirea unde funcționează Piața Mărăști. Ca și în cazul lui Arcadie Hoca, Primăria Cluj-Napoca a dispus obținerea autorizației de construcție, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Administrația locală a deschis un proces pentru a obține demolarea lucrărilor făcute nelegal, l-a câștigat, dar sentința nu are efecte pentru că, pe de altă parte, proprietarul clădirii a deschis mai multe procese în care contestă punerea în executare silită a sentinței.
Costică Pocol și firma Eunicia SRL, la care sunt acționari omul de afaceri și fiica lui, Pocol Eunicia Sofia, încearcă să anuleze în instanță sentința judecătorească care, pusă în aplicare, va duce la demolarea ultimului etaj al Pieței Mărăști, construit ilegal. Cei doi au o încredere atât de mare că vor reuși să întoarcă cu 180 de grade decizia judecătorească încât au continuat lucrările de construcție la etajul respectiv, chiar și după ce executorul judecătoresc le-a pus în vedere că, mai curând trebuie să demoleze decât să continue lucrările de construcție. În mai 2022, ei au contestat punerea în executare a sentinței de demolare, dar în aprilie 2023 Judecătoria Cluj-Napoca le-a respins cererea. Ulterior, ei au contestat și această soluție, iar în data 10 octombrie 2023 Tribunalul Cluj le-a respins acțiunea.
În momentul de față, punerea în executare a sentinței de demolare se află în stadiul de ”suspendare provizorie”.
De altfel, omul de afaceri nu pare impresionat de faptul că ultimul etaj al clădirii urmează să fie demolat. În cursul acestei veri el a continuat lucrările de modernizare a etajului respectiv.
Cine se ocupă de demolările lui Boc
La începutul acestui an, Primăria Cluj-Napoca a organizat o licitație pentru demolarea clădirilor construite fără autorizații. Contractul, încheiat pe o perioadă de doi ani, a fost câștigat de firma SMZ IMPEX. Valoarea lui este de 5.078.466 de lei. În cadrul acordului-cadru, firma delegată de Primărie va interveni pentru demolarea construcțiilor ilegale din municipiu. Este vorba despre construcțiile executate nelegal și față de care o instanță de judecată a dispus demolarea. Firma va interveni doar în cazul în care beneficiarul nu desființează de bună voie construcția în cauză. Firma SMZ IMPEX este deţinută de Petre Severus Moldovan şi Zaig Eckehardt, cel din urmă fiind fiul fostului primar din Teaca (din județul Bistrița-Năsăud). Firma înfiinţată în anul 2007 și-a construit renumele la nivel local prin demolarea mai multor obiective, cum ar fi fosta fabrică de bere din Cluj, Ursus. Atunci, Primăria Cluj-Napoca a alocat SMZ IMPEX SRL circa două milioane de euro pentru lucrările de dezafectare ale fostei fabrici.
Traba schimbata legea. Boc de cand are influenta la nivel central putea sa o faca, dar nu a vrut. Sa elimine procesele, sa se poata demola tot ce nu are autorizatie, blocuri, etaje in plus, mansarde, direct de o autoritate de stat, nu i obligatoriu primarie unde sunt interese de spaguta anuala la urbanism sa protejeze ilegalitatile.
Săracul Hoca!Normal ar fi sa fie demolate construcțiile cu acte în regulă. Proprietarii au mituit urbanistii clujeni .Excepție sunt cei care au câștigat în instanță dreptul de a nu mituri mafia din urbanismul clujean .Cred ca si portarul de la urbanism clujean ii milionar !In euro !
Verificați informația si dupa sa faceți știre, vad ca ati publicat un articol fără ca sa verificați informația corecta, si ati trecut date dintr-un Cf daca verificați acel Cf o sa vedeți ca imobilul ni este a lui hoca Arcadie iar daca lecturați acea sentința veți vedea ca este o sentința nelegala si netemeinica chiar daca este definitiva. Va întreb var conveni ca acel hoca sa va demeloze casa?