Primăria Cluj-Napoca vrea să facă zece parcuri care vor avea în total 110 hectare. Amenajarea acestora va costa, în total, între 90 și 100 milioane de euro, a declarat primarul Emil Boc pentru HotNews.ro. Circa 40 milioane de euro ar putea veni din fonduri europene. O parte sunt spații verzi noi, altele presupun amenajarea unor zone verzi lăsate în paragină. Proiectele sunt în diverse stadii: pentru unele abia se stabilește locația, pentru altele s-au făcut studiile de fezabilitate, concursurile de soluții și s-au atribuit contractele de execuție, a postat primarul pe pagina de Facebook. Cele mai mari vor fi Parc Est – 46,19 ha, Pădurea Clujenilor (21,3 ha) și Zona verde Cetățuia (10 ha). 

Unde sunt amplasate cele 10 parcuri și în ce stadiu se află fiecare proiect: 

1. Amenajarea Malurilor Someșului (7 ha) – Studiul de Fezabilitate este aprobat, se lucrează la proiectul tehnic. Primăria dorește să amenajeze spațiul verde cu fonduri europene, proiectul depus având o valoare de circa 157 milioane lei. 

2. Baza Sportivă „La Terenuri” (4 ha) – PUZ-ul a fost aprobat în comisia de urbanism și este în faza de realizare a studiului de fezabilitate;

3. Parcul Feroviarilor (5,3 ha) – se lucrează la studiul de fezabilitate și la proiectul tehnic;

4. Pădurea Clujenilor (21,3 ha) – studiul de fezabilitate este aprobat, în acest moment sunt în evaluare oferte de licitație pentru proiectare și execuție. Proiectul ar putea fi realizat cu fonduri europene, valoarea investiției fiind de circa 22 milioane lei. 

5. Parcul Între Lacuri (1 ha) – contractul de proiecție și execuție este semnat, se lucrează la proiectul tehnic și detalii de execuție. Primăria dorește să realizeze parcul cu fonduri europene, proiectul depus având o valoare de circa 11 milioane lei. 

6. Zona verde Cetățuia (10 ha) – urmează a fi semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic cu câștigătorul concursului de soluții. 

7. Parcul Armătura (6 ha) – studiul de fezabilitate este aprobat, se lucrează la proiectul tehnic.

8. Parc Bună Ziua – 7,8 ha;
9. Parc Zorilor – 1,2 ha;
10. Parc Est – 46,19 ha.

Studiile de oportunitate pentru Parc Bună Ziua ( 7,8 ha) și Parc Zorilor (1,2 ha) se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de pe 4 iulie. Prin acestea se stabilește locația unde vor fi amenajate parcurile. 
În ceea ce privește Parc Est – 46,19 ha – Primăria lucrează la realizarea Planului Urbanistic Zonal, a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, acesta fiind deja prevăzut în Planul Urbanistic General. 

”Primăria Cluj-Napoca a realizat studii de oportunitate pentru identificarea celor mai bune amplasamente în vederea amenajării de noi parcuri în cartiere. Pentru elaborarea studiilor de oportunitate, s-au analizat şi propus suprafeţe de teren de minimum un hectar care să corespundă amenajării unui parc, conform prevederilor în vigoare privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor. Pentru cartierul Bună Ziua în cadrul studiului au fost identificate 6 posibile zone pentru amenajarea unui parc: Zona „G. Moisil”, Zona „ K. Lajos”, Zona „M. Sorescu”, Zona „C. Negri – A. Graur”, Zona „St. Luchian – G.Constantinescu”, Zona „Becaș. În urma analizei comparative a zonelor, realizată pe baza urmărtoarelor criterii: aportul la cantitatea de spațiu verde, gradul de deservire, accesibilitate, costul investitiei și viabilitatea terenului, varianta recomandată de către proiectant este Zona Becaș. Pentru cartierul Zorilor, în cadrul studiul de oportunitate au fost identificate 3 zone pentru amenajarea unui parc: zona „Observatorului”, zona „ A. Gurghianu – G. Moisil”, Zona „G. Călinescu – T.Peter”. În urma analizei comparative a acestora, varianta recomandată de proiectant ca fiind oportună amenajarii unui parc în cartierul Zorilor este zona străzii „Observator””, a scris Emil Boc pe pagina de Facebook. 

Pentru Parcul Est și Parcul Bună Ziua se va opta pentru organizarea concursurilor de soluții în vederea realizării obiectivelor, iar pentru Parcul Zorilor se va derula procedura standard, a precizat Emil Boc. 

Luni, Primăria Cluj Napoca a anunțat și câștigătorii conscursului de soluții organizat pentru amenajarea zonei Cetățuia. Premiul I (1 476 149 RON) a fost câștigat de Atelier Mass, Ana Horhat, Metapolis Architects. 

Despre Baza Sportivă „La Terenuri” (4 ha)

Baza sportivă „La Terenuri” a fost aprobată în Comisia Tehnică de Urbanism a municipiului, în ședința din data de 10 iunie 2019.
PUZ-ul pentru proiectul „Reabilitare bază sportivă și amenajare parc, zona La Terenuri, cartier Mănăștur” a fost aprobat în Comisia Tehnică de Urbanism a municipiului, pe data de 10 iunie 2019. În ceea ce privește etapele viitoare, urmează obținerea avizelor pentru documentația P.U.Z., aprobarea Studiului de fezabilitate și a Planului Urbanistic Zonal în Consiliul Local, procedurile de expropiere, licitația și executarea lucrării. 

”Ne dorim să le oferim mănășturenilor – și nu numai – un parc pentru toate vârstele și o bază sportivă modernă, cel puțin la nivelul celei din cartierul Gheorgheni, care a adus deja bucurie (și sănătate) atâtor mii de clujeni!”, a declarat primarul Emil Boc după aprobarea PUZ-ului. 

Baza sportivă se va desfășura pe o suprafață de 43.000 de metri pătrați. Investiţia se ridică la 1,52 de milioane de euro pentru zona de agrement (4,3 de hectare), din care va face parte şi baza sportivă similară cu cea din cartierul Gheorgheni.Proiectul include:
– terenuri cu acces liber, terenuri cu rezervare prealabilă, terenuri cu nocturnă;
– terenuri pentru tenis de câmp, volei, terenuri sintetice de mini fotbal, cu nocturnă, padel, terenuri de „futnet” (tenis cu piciorul), amenajări pentru role, biciclete, piste de alergare, terenuri de beach-volei cu nisip (împrejmuite), terenuri sintetice de baschet, tenis de masa (în spații acoperite și deschise), mese de șah, amenajări cu aparate fitness în spaţii amenajate etc.;
– zonă cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice dedicate seniorilor, o zonă cu aparate și echipamente pentru parkour, o zonă cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice in aer liber;
– diferite jocuri și trasee pentru copii de toate vârstele, aparate și echipamente pentru amatorii de escaladări, amfiteatru în aer liber, cu posibilitatea amenajării unui patinoar pe perioada sezonului rece;
– funcțiuni de alimentație publică;
– funcţiuni de interes public și funcțiuni administrative (birouri administrative, depozite unelte și utilaje intreținere, grupuri sanitare pentru public, vestiare și grupuri sanitare pentru personal, punct de prim ajutor).Vor fi amenajate zone pietonale și velo, iar căile de acces vor fi modernizate astfel încât să existe conectivitate sporită cu zonele adiacente. Spaţiul va dispune de wi-fi gratuit și va fi supravegheat video.

Material preluat din hotnews.ro

1 COMENTARIU

  1. Deci nimic, studii, studii si iar studii. Desene dintr-astea pe calculator fac si studentii de la Peisagistica. Toate aceste proiecte vor fi implementate dupa intrarea in functiune a metroului…
    :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.