Practic, prin această decizie, s-a dat liber la obținerea de despăgubiri de la Primărie pentru terenurile donate sau cedate cu titlu gratuit în urma unui „mic șantaj urbanistic”, scrie clujust.ro. Un avocat care a studiat fenomenul susține că sunt circa 300 de astfel de „donații” sub presiune consfințite prin hotărâri de Consiliu Local.

În decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins ca inadmisibil recursul formulat de recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi municipiul Cluj-Napoca prin Primar împotriva hotărârii judecătorești a Curții de Apel Cluj, prin care s-a dispus obligarea Primăriei la acordarea de despăgubiri de 117.312 de euro (aprox. 190 euro/ mp) pentru terenul de 624 mp donat de câțiva clujeni pentru a obține autorizația de construire a unui ansamblu de locuințe colective cu regim S+P+2E.

„În realitate, prin HCL din 31.05.2016 a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca a fost aprobată preluarea în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca a terenului în litigiu, afectat unei servituți publice, și a fost preluat efectiv acest teren. Întrucât această hotărâre a Consiliului Local nu a fost anulată, ea produce efecte juridice și confirmă un drept de proprietate asupra terenului existent în domeniul public de interes local.

Cu toate că acest transfer a operat printr-un act de dispoziție al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, despăgubirea cuvenită proprietarilor nu a fost acordată simultan acestora, printr-o fraudare a normelor constituționale și a textelor substanțiale ce reglementează exproprierea pentru cauză de utilitate publică”, se arată în hotărârea Curții de Apel Cluj, menținută de ÎCCJ.

Practic, această hotărâre constată încă o dată nelegalitatea prin care emiterea de către Primăria municipiului Cluj-Napoca a autorizației de construire era condiționată de donația sau cedarea cu titlu gratuit a părții din terenul oamenilor unde se dorea extinderea sau construirea unui drum public.

Astfel, donațiile de terenuri pentru drumuri publice, pe care Primăria le-a primit timp de peste un an (din 22 iunie 2016 până în 18 iulie 2017), făcute ca o condiționare pentru a obține autorizații de construire, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit Tribunalului și Curții de Apel Cluj, susține avocatul Horațiu Brisc, potrivit clujust.ro.

1 COMENTARIU

  1. Autorizații de construire condiționate de donații pot atrage presupuneri că o parte din fraudare și șantaj, poate substitui scriptic alte parcele dezmembrate și tranzacționate funciar ? Contravaloarea furtului e cu des-păgubire din bani publici ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.