Curtea de Apel Cluj a dat un verdict în procesul dintre firma Coral Impex și Primăria Cluj Napoca, care are ca obiect contractul de dezinsecție și deratizare, o afacere a administrației clujene în valoare de 72.084.546,15 lei, fără TVA. Instanța clujeană și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) au hotărât că documentația pentru această licitație trebuie refăcută. Firma care a realizat caietul de sarcini, EPMC Consulting SRL, este patronată de Cristina și Horea Corpodean. Societatea a fost denumită anterior KVB ECONOMIC SRL și a aparținut fostului ministru Sulfina Barbu şi a fostului ofiţer de securitate Silvian Ionescu.

Potrivit unei soluții a Curții de Apel Cluj, Primăria Cluj Napoca trebuie să refacă documentația de atribuire a contractului de dezinsecție/deratizare pentru municipiul Cluj Napoca. Procesul împotriva administrației locale clujene a fost deschis de firma Coral Impex, care a participat la licitație și a realizat acest serviciu în ultimii ani.

”Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a procedurii de atribuire. Admite în parte plângerea formulată de petenta „Coral Impex” S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Cluj Napoca împotriva Deciziei CNSC nr. 336/C3/28 din 07.03.2019, pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte contestaţia şi, pe cale de consecinţă: Anulează în parte adresa nr. 53247/09.01.2019, în ceea ce priveşte măsurile de la pct. 1 referitoare la modul de exprimare a cerinţelor aferente subfactorilor de evaluare de la pct. II.2.5 din fişa de date a achiziţiei şi în ceea ce priveşte măsurile de la pct. 7 referitoare la modificarea punctului 4.2.8 din caietul de sarcini. Anulează în parte adresa nr. 483, 491, 7587, 7613, 7614 din 20.12.2018 în ceea ce priveşte clarificarea referitoare la suprafaţa de 120.651,07 mp şi obligă autoritatea contractantă să emită un nou răspuns în care să se precizeze atât suprafaţa totală, cât şi cea detaliată a obiectivelor care nu fac parte din suprafaţa de 120.651,07 mp, respectiv maluri de lac, cursuri de apă şi malurile apelor curgătoare, precum şi să remedieze documentaţia de atribuire în funcţie de aceste precizări. Respinge, în rest, plângerea formulată. Respinge cererea petentei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în faza contestaţiei adresate CNSC, ca neîntemeiată. Obligă intimatul să plătească petentei suma de 457 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în faza plângerii. Definitivă şi executorie”, arată soluția pe scurt a instanței clujene.

Comisia de licitații este formată din city-managerul municipiului, Gheorghe Șurubaru (președintele comisiei) și membrii Marius Coroș (șef serviciu Ecologie Urbană), Ioan Bogdan (șef serviciu Financiar), Lucia Lupea (șef serviciu Achiziții), Vasile Moldovan (Șef serviciu Control protecția mediului) și Marius Miron (inspector la serviciul Ecologie urbană).

Responsabilii documentației de licitație au intrat în ”silenzio stampa”

Gazeta de Cluj a atras atenția asupra neregulilor din caietul de sarcini al licitației pentru dezinsecție/deratizare încă din toamna anului trecut.

City-managerul municipiului Cluj Napoca, Gheorghe Șurubaru, președintele comisiei de licitații pentru concesionarea serviciului de dezinsecție, a declarat că el nu știe prea multe lucruri despre acest subiect.

Gheorghe Surubaru

”Și ce vreți să spun eu despre acest subiect!? Adresați-vă celor de la relații cu presa”, a declarat oficialul administrației clujene.

Angajatul firmei de consultanță EPMG Consulting, Ciprian Bodea, care s-a ocupat de realizarea documentației pentru acest caiet de sarcini spune că el se află în ”silenzio stampa”.

”Nu pot să vă răspund la nicio întrebare atâta vreme cât acel caiet de sarcini este al Primăriei Cluj Napoca, eu am niște condiții de confidențialitate, ca să le zic așa, în raport cu beneficiarul, respectiv cu primăria. Eventualele răspunsuri la întrebări vi le pot furniza ei (Primăria Cluj Napoca, n.red.), eu neavând nicio delegare în acest sens. Sunt ca și un avocat care reprezintă un client și nu poate spune nimic despre clientul respectiv. Caietul de sarcini urmează să fie supus unei proceduri la primărie”, explică Bodea.

Firma EPMC Consulting SRL câștigă majoritatea contractelor de consultanță ale administrației clujene.

Firma de consultanță a aparținut unui fost ministru

Firma care a realizat caietul de sarcini, EPMC Consulting SRL, este patronată de Cristina și Horea Corpodean. Societatea a fost denumită anterior KVB ECONOMIC SRL și a aparținut fostului ministru Sulfina Barbu şi a fostului ofiţer Silvian Ionescu.

Compania “mamă”, KVB Economic SA a fost administrată de Stan Răzvan Zamfir, un fost consilier PD la Comisia de învăţământ şi unul dintre apropiaţii lui Liviu Negoiţă. În 2007, după ce au rămas fără funcţii publice, Sulfina Barbu şi Silvian Ionescu au intrat în acţionariatul firmei, alături de o serie de şefi de la Mediu. În 2009, când Barbu a devenit deputat PD-L şi Ionescu şef al Gărzii de Mediu, KVB Economic a încheiat un contract cu OMV-Petrom. Octavian Popa, unul dintre foştii şefi ai Gărzii de Mediu, a dezvăluit că această societate este suspectă de o serie de tranzacţii ilegale, iar inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au derulat o anchetă. Însă după circa jumătate de an de investigaţii, ancheta inspectorilor ANI a rămas în coadă de peşte pentru că cei doi oficiali PD-L au renunţat la acţiuni, iar KVB Economic a renunţat la contractul cu OMV-Petrom şi cazul a fost clasat.

Tot în 2009, firma a fost aleasă, prin negociere directă, pentru a oferi consultanţă pe probleme de mediu societăţii Apa Nova Bucureşti SA, societatea care are în concesiune serviciul de distribuire a apei potabile în Capitala, informează Jurnalul Naţional. Aceasta a semnat cu KVB Economic SRL un contract de peste 40.000 de euro pe teme de protecţia mediului, exact domeniul în care Garda de Mediu trebuie să verifice respectarea obligaţiilor de către orice societate de pe teritoriul României. Pe lângă acest aspect, documentaţiile realizate de KVB existau deja de trei ani.

De asemenea, societatea a obținut, în urma unei licitaţii organizate de Consiliul Judeţean Cluj, contractul de 1,3 milioane de lei, pentru asistenţa tehnică la proiectul Centrul Integrat de Management al Deşeurilor (viitoarea groapă de gunoi a judeţului). Acest contract a fost câștigat în parteneriat cu Blom România, firmă ”legată” de Ionuţ Săvoiu, care a deţinut şi funcţia de director general adjunct în cadrul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Cum explodează vegetația în actele Primăriei Cluj Napoca

În caietul de sarcini la secțiunea zone cu vegetație (conform Inventarului Domeniului Public 2012) este trecută o suprafață de 5.129.057 de metri pătrați, în condițiile în care în Cluj Napoca există aproximativ opt milioane de mp de zone cu vegetație.

De asemenea, nu se precizează dacă operatorul va avea sau nu exclusivitate și pentru alte activități DDD decât cele decontate direct de primărie. Nu se iau în calcul dotările și resursele umane pentru astfel de activități, deși ar trebui efectuate concomitent cu celelalte activități.

3 COMENTARII

  1. Repet: administrația locală e clar incompetentă, asta e una. A doua, este că acești incompetenți nu fac decât să risipească resursele financiare ale orașului prin incompetența lor.
    A treia este că astfel avem un oraș prost gospodărit, s-ar putea spune chiar furat, pentru că și proasta gestiune tot în pierderi rezultă. De altele nu amintesc acum.
    În concluzie, dacă nu concediem TOATĂ șleahta asta la anul, ne-am dat foc la valiză, bașca ne facem de râs față de restul țării. După eșecum monumental al lui Boc ca premier, am fost întrebat de către români din alte părți al țării, „cum ați putut să-l realegeți ca primar – ce-i cu voi?”. Spre rușinea mea, aveau dreptate.

  2. Vă dați seama de câtă consecvență, putere și discernământ va avea nevoie noul primar al Clujului pentru a curăți hățișul din primărie? Practic ar fi o mică minune să scapi Clujul de hoții și incompetenții care îl căpușează! Dar numai un independent neafiliat politic și fără gașcă hrăpăreață în spate mai poate face asta.

    • nu poate face un independent nimic. Nu are legatura cu partidul, ci cu oamenii din administratie. Se fac concursuri si tot nu merge lumea. Daca oamenii sunt slabi pregatiti, ce poate sa faca primarul? ca nici el nu e de specialitate, n-are cum sa le stie pe toate, se bazeaza pe ceea ce fac functionarii. Un primar independent n-are cum sa gestioneze singur un oras. Are nevoie de sprijin si acel sprijin il ofera cei angajati in primarie. Fara ei primarul nu poate face absolut nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.