Preotul homosexual cu înclinații spre pedofilie, Cristian Pomohaci, este invitat să participe la finalul acestei luni la Serbările Transilvane, eveniment organizat de Fundația Culturală Etnostar, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și Centrul Județean pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale Cluj (instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj). Partenerii media, care vor promova acest eveniment și, implicit, și pe Cristian Pomohaci, sunt Ziarul Făclia, Radio Cluj, Radio Renașterea și Radio Someș, scrie Ziar de Cluj.
Ziar de Cluj l-a întrebat pe Tiberiu Groza, președintele Fundației Culturale Etnostar, când a fost invitat Cristian Pomohaci la acest eveniment, dacă va fi plătit sau nu pentru prestația artistică și dacă îi va fi retrasă invitația acum, după ce înclinațiile sexuale deviante ale preotului-cântăreț au fost dovedite prin înregistrările publicate în exclusivitate de Ziar de Cluj:
„Este invitat (Cristian Pomohaci – n.r.), nu e vorba dacă îl mai invităm! Este invitat, că altfel nu făceam afișul! Da, evident (că a fost invitat înainte de a fi publicată de către Ziar de Cluj înregistrarea convorbirii în care Cristian Pomohaci îi face avansuri sexuale unui minor – n.r.)! De mult, de prin martie! Nu știu (dacă va fi exclus de pe lista invitaților – n.r.), depinde ce turnură ia scandalul. Unii invitați sunt remunerați, alții vin benevol. Domnul Pomohaci vine benevol”, a precizat Tiberiu Groza.
Indiferent că preotul homosexual cu înclinații spre pedofilie Cristian Pomohaci va participa remunerat sau nu la Serbările Transilvane, Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj ar trebui să dovedească mai multă prudență în a se asocia, ca instituții, cu personalități rău famate precum Cristian Pomohaci.
Festivalul internațional de folclor „Serbările Transilvane” se va desfășura în perioada 28-30 iulie, între orele 19 și 22, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Primăria municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj își dau mâna, așadar, cu o fundație culturală, pentru a-l aduce în centrul Clujului pe preotul Pomohaci, dovedit clar prin înregistrări audio că i-a făcut avansuri sexuale unui băiat minor. Acesta este exemplul pe care cele două instituții îl oferă clujenilor.
„Tuturor participanților le sunt acordate diplome de participare. Celor mai valoroși meșteri populari, soliști și ansambluri folclorice li se acordă Diplome de excelență. Trofeul Serbările Transilvane se acorda celui mai prestigios ansamblu participant la festival. Trofeul Dragan Muntean si premiul oferit de Poliția Municipiului Cluj-Napoca se acordă celor mai valoroși interpreți de folclor pentru contribuția adusă la păstrarea și promovarea culturii și tradițiilor populare din Transilvania”, au transmis organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă.
Așadar, Cristian Pomohaci nu doar va participa, ci va fi cu siguranță și premiat, cel puțin pentru participare, acesta putând primi chiar și o diplomă de excelență sau un premiu oferit de Poliția Municipiului Cluj-Napoca. Poliția ar avea astfel ocazia ca, în premieră națională și internațională, să premieze un individ ale cărui comportamente, care pot fi înscrise în sfera pedofiliei, au fost dovedite public.
Lasati la spectacol doar femeile … barbatoase. Feriti minorii.