Primăria Cluj Napoca a semnat contractul „Restaurare, revitalizare si valorificare durabilă a monumentului istoric în vederea realizării unui centru cultural, identificat prin codul CJ–II–m–B–07268– pavilion B, situat în B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 106 din municipiul Cluj-Napoca”. Este vorba despre Centrul cultural Transilvania care urmează să se construiască vizavi de sediul ISU Cluj.

Valoarea investiției este de 27.958.662 milioane lei, fără TVA, iar contractul a fost semnat la începutul acestui an.

În cadrul icitației au fost depuse 5 oferte dintre care una a fost retrasă și una a fost declarată inacceptabilă. Licitația a fost câștigată de asocierea firmelor Euras din Satu Mare și ADDCONCEPT din Cluj Napoca. O parte din lucrări vor fi subcontractate către SKYLINE ENGINEERING – lucrari de instalatii pentru constructii – 21,09% SERVELECT – lucrari de instalatii electrice – 0,40% ABCONY SERV – lucrari de montaj utilaje si echipamente la instalatii de gaz – 0,36% SESAM PROTECT – lucrari de ignifugare, biocidare si termospumare – 0,66% ASCENSO – procurare si montare ascensor persoane si dispozitiv mobil pentru transport persoane in carucior pe scari – 0,58%

Momentan pe trerenul respectiv se află o clădire dezafectată a unei unități militare și un parking.

Potrivit caietului de sarcini, Municipiul Cluj-Napoca intenționează să depună pentru finanțare nerambursabilă din Programul Operațional Regional NV 2021-2027, Prioritatea de Investiții 7 – O regiune atractivă, proiectul „Restaurarea, revitalizarea și valorificarea durabilă a monumentului istoric de pe b-dul 21 decembrie nr. 106 din Cluj-Napoca – pavilionul B, în vederea realizării unui centru cultural”.

”Proiectul face parte din S.I.D.U. 2021-2030, aprobată prin H.C.L. nr. 1/2022, fiind cuprins în capitolul 11 în lista proiectelor prioritizate.
Prin lucrările propuse este vizată refuncționalizarea imobilului existent, respectiv introducerea unor funcțiuni care să răspundă cerințelor și nevoilor locuitorilor municipiului Cluj-Napoca privind spațiile culturale. În acest sens, întreaga clădire a fost studiată în ansamblul său, soluțiile propuse urmărind posibilitatea organizării de evenimente și acțiuni culturale destinate publicului larg, oamenilor de cultură și
promotorilor culturali De asemenea, vor fi conservate, restaurate și puse în valoare elementele patrimoniale ale clădirii, componentele artistice deosebite și va fi imbunătățită imaginea urbană în urma reabilitării fațadelor și a amenajărilor exterioare. Propunerile privind lucrarile specifice de conservare și restaurare se vor realiza tinand cont de legislatia și conventiile naționale și internaționale, în limita bunelor practici din domeniul restaurarii și conservării monumentelor istorice, în vedere păstrării concepției, substanței originale și a estetici inițiale, prin intervenții reversibile, pentru a nu afecta caracterul și valoare monumentului istoric”, arată documentația licitației.

Practic, cei aproape 30 de milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea terenului și a clădirii dezafectate.

În spatele acestei afaceri – o promisiune de ani de zile marca Emil Boc

De ani de zile, primarul Emil Boc promite ca va reabilita zona respectivă unde ar trebui să se construiască Centrul Cultural Transilvania. Inițial, spațiul era destinat construirii unei filarmonice a orașului.

Tărăganarea proiectului a făcut ca administrația locală să se împrumute cu sume serioase de bani fără ca ele să fie investite în Centrul Cultural Transilvania.

În 2021, Primăria Cluj Napoca s-a împrumutat cu 300 milioane de lei de la Banca Transilvania, iar printre motivele împrumutului se numără și Centrul cultural Transilvania.

În 2011, autoritatea locală a contractat de la CEC Bank un împrumut de 120 milioane euro, cu o perioadă de rambursare de 30 ani, iar prima investiție de pe listă era… ați ghicit! Centrul cultural Transilvania!

Chiar dacă Primăria Cluj Napoca a motivat contractarea acestor două credite cu investițiile la Centrul cultural Transilvania, de fapt, nu s-a făcut nimic în cadrul acestui proiect.

Centrul cultural Transilvania prevede ca la subsol să fie amenajate spații multifuncţionale – expoziţionale, pentru seminarii de dezvoltare a competențelor artistice, de instruire vocaţională şi ateliere educaționale.

La parter vor fi spații multifuncţionale – expoziţionale, pentru evenimente culturale şi de informare privind programele culturale, sala pentru evenimente culturale, spații pentru dezvoltare culturale interdisciplinare, spaţii pentru  workshopuri culturale interdisciplinare.

La mansardă se dorește amenajarea unor spații multifuncționale, sală pentru activități educaționale și artistice, studiouri de creație, spații pentru organizare evenimente culturale și promovare patrimoniu.

EPMC contractată să producă maculatură

Administrația locală a contractat serviciile unei firme de consultanță pentru a pune la punct caietul de sarcini al licitației pentru construirea Centrului Cultural Transilvania. Este vorba de firma de casă a primăriei Boc, EPMC Consulting, fosta societate a ministrului Sulfina Barbu. Potrivit documentației făcute de EPMC, durata de concesiune pentru societatea care ar fi trebuit să construiască Centrul cultural Transilvania și va exploata spațiile a fost prelungită de la 25 la 40 de ani. În urma studiului realizat, firma EPMC a propus mai multe variante de proiect: ridicarea unui hotel de 4* și a unei clădiri de birouri, a unui hotel cu un parking de 233 de locuri sau a unei clădiri de birouri cu parking de 233 de locuri. Potrivit notei de fundamentare făcută de EPMC, hotelul necesită o implicare mai mare a investitorului, dar și un profit sporit, birourile sunt mai ușor de operat, iar performanțele financiare, mai ușor de previzionat, iar parkingul este însă mai puțin rentabil, dar se recomandă concesionarea acestuia împreună cu celelalte clădiri.

3 COMENTARII

  1. Dar containerele de pe Molnar Piuariu când le duce acasă la el și le înlocuiește odată cu dinalea noi ÎNGROPATE? Să nu mai vină toți ț!g@nii de la patarât la mine sub geam să răstoarne containerele cu roatele-n sus și să scurme după doze pe care mi le sparg mie în cap?
    Eu îmi arunc civilizat punga ÎN INTERIORUL contrainerului și o las acolo, de câte zeci de mii de ori mai trebuie să-mi găsesc lucrurile și gunoaiele aruncate de mine, împrăștiate peste tot prin parcare și spațiul verde de plimbat potăile? De câte ori?
    Vezi primarule, că la nici 10 metri de containerele alea spurcate pe care din sfidare și nesimțire nu le înlocuiești, se află celebrul tău părculeț de 10 meleuoane deh ieuroi. RUȘINE!
    O să merg la vot numai să mi-l anulez!
    Mai spargi multe milioane de euroi pe dărâmături? Containerele de pe Molnar Piuariu ce au? La maxim 100 m sunt altele moderne, îngropate, deci se poate, dar nu se vrea, că are alte priorități emilutz. Nicio grijă că nu votez nici după ce le schimbă, să nu se ambaleze prea repede.

  2. Din pacate domnul Boc si majoritatea Consiliului Local, care-i aproba toate idioteniile, ineptiile super costisitoare, si-au aratat „inaltele competente”. Poate ar trebui niste schimbari la votarea din 2024, dar sa renuntam la :n-am cu cine, o furat dar o si facut, alegeti pe cine doriti dar pe astia NU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.