Numărul elevilor care vor beneficia de burse sociale va crește, după ce un proiect de hotărâre va fi aprobat în ședința Consiliului Local Cluj-Napoca, care va avea loc miercuri.

Numărul burselor sociale, dar și al celor de performanță sau merit va fi ajustat în funcție de cererile depuse de elevii clujeni. Un proiect de hotărâre pentru revizuirea numărului de burse va ajunge pe masa consilierilor locali ai municipiului Cluj-Napoca miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare.

Proiectul prevede revizuirea numărului de burse aferente lunii martie 2023 cu un număr de 1.318 burse, majoritatea fiind burse sociale suplimentare.

Anul trecut, Consiliul Local a aprobat acordarea unui număr de 11.694 de burse pentru anul școlar 2022-2023, după cum urmează:

Burse de performanță: 408;
Burse de merit – media 10: 596;
Burse de merit conform art.10 lit. c) și d) din Ordinul nr. 5379/2022: 359;
Burse de merit media 9,50-9,99: 6.687;
Burse de studiu: 859;
Burse de ajutor social: 2.785.
Numărul burselor a fost suplimentat de mai multe ori în cursul anului, iar modificarea care urmează să fie adoptată în consiliul local se referă, în principal, la suplimentarea numărului de burse sociale, ca urmare a cererilor suplimentare depuse de beneficiari.

„În cursul lunii martie 2023, unele unități de învățământ universitar au solicitat revizuirea numărului de burse, datorită depunerii unor noi cereri pentru burse de ajutor social de către beneficiarii care se încadrează în condițiile de acordare, obținerii unor rezultate deosebite la competiții și concursuri de către elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și a transferurilor elevilor de la o unitate de învățământ la alta în timpul anului școlar”, se arată în proiectul de hotărâre.

Valoarea burselor din Cluj-Napoca în anul școlar 2022-2023 este:

  • burse de performanță – 500 lei;
  • burse de merit media 10 – 275 lei (față de minimul stabilit prin HG de 200 lei);
  • burse de merit media 9,50-9,99 – 225 lei (față de minimul stabilit prin HG de 200 lei);
  • burse de studiu – 200 lei (față de minimul stabilit prin HG de 150 lei);
  • burse de ajutor social – 250 lei (față de minimul stabilit prin HG de 200 lei).

Citește și: Adrian Groșan riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare. Substanța pe care o vindea se încadrează în tabelul drogurilor de mare risc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.