Primăria Cluj-Napoca are în derulare o acțiune de executare silită a firmei Polus Real Estate pentru suma de aproximativ 60 de milioane euro. Compania privată conectată, inițial, la afacerile lui Arpad Paszkany a încercat să mute judecarea dosarelor legate de executarea silită începută de primărie în alte instanțe, a căror judecători să nu aibă legături cu orașul Cluj-Napoca, dar Curtea de Apel Cluj a respins această solicitare.
În cadrul procesului, reprezentanții Polus Real Estate au cerut ca două procese, în care se decide executarea conturilor firmei pentru aproximativ 60 milioane euro, să se judece într-o altă instanță decât cele din Cluj-Napoca.
În opinia lor, dacă această creanţă ar fi executată, sumele respective ar intra în bugetul local al municipiului Cluj-Napoca
”În dosarul execuţional se încearcă punerea în executare a unei sentinţe pronunţată în primă instanţă într-un dosar în care Î.C.C.J., a considerat că se impune strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Alba Iulia. De aceea, în virtutea standardului de imparţialitate obiectivă pe care există o practică bogată în care se spune că nu este suficient să se facă dreptate, ci trebuie să se şi vadă că se face dreptate. În situaţia în care s-ar da o soluţie favorabilă autorităţii locale vor fi foarte puternice dubii dacă nu cumva această soluţie a fost avută în vedere, considerând că este un beneficiu comunităţii locale, partea adversă fiind un investitor maghiar”, se arată în cererea de strămutare.
În replică, reprezentanții primăriei spun că acțiunea de strămutare nu este altceva decât un artificiu prin care se încearcă tergiversarea procesului.
”Solicităm respingerea cererii de strămutare, apreciind că aceasta reprezintă un nou demers de tergiversare pe care îl încearcă petenta, în speranţa că o să amâne cât mai mult soluţionarea contestaţiei sale la executare în contextul în care chiar Judecătoria Cluj-Napoca a suspendat provizoriu executarea silită în baza susţinerilor petentei. Solicităm a se avea în vedere în primul rând, pentru a confirma lipsa unui interes legitim urmărit şi totodată caracterul şicanatoriu sau de încercare de tergiversare a soluţionării dosarului, momentul la care petenta a înţeles să formuleze cererea de strămutare. Contestaţiile la executare, a căror strămutare se solicită, au fost formulate în luna aprilie. Faptul că petenta a aşteptat două luni de zile şi a înregistrat cererea de strămutare cu două zile înaintea primului termen de judecată în dosarul de executare, confirmă în mod clar că nu vorbim în mod real de motive de strămutare”, arată juriștii administrației locale
La începutul acestei luni, instanța s-a pronunțat în procesul de strămutare și a decis să respingă cererea făcută de cei de la Polus.
”Respinge cererea de strămutare formulată de Polus Real Estate SRL, cu privire la dos.nr. (…) al Judecătoriei Cluj Napoca, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Respinge cererea de strămutare formulată de Polus Real Estate SRL, cu privire la dos.nr. (…) al Judecătoriei Cluj Napoca. Aduce de îndată la cunoştinţa Judecătoriei Cluj Napoca soluţia de respingere a cererii de strămutare a judecăţii în dosarul nr. (…) şi în dosarul nr. (…) ale Judecătoriei Cluj Napoca. Dispune restituirea cauțiunilor în sumă de câte 1.000 lei din recipisa de consemnare a cauţiunii nr.209235674/1 şi nr.209235656/1, ambele din data de 15.06.2023 emise de Sucursala CEC Bank Victoria. Definitivă. Dată în camera de consiliu”, arată soluția pe scurt a instanței.
Conflictul dintre cele două părți însumează peste 15 procese începute de peste 10 ani. Încuviinţarea executării silite amintite mai sus s-a realizat de către instanţa locală (Judecătoria Cluj-Napoca) în baza unei hotărâri judecătoreşti care nu constituie titlu executoriu.
Istoria unui tun imobiliar
Primăria Cluj-Napoca și firma Polus au înfiinţat în 2007 societatea-vehicul Cartierul Tineretului Cluj, constituită în următoarele condiţii.
Consiliul Local a adus aport în societate un teren în suprafaţă de 203 ha în valoare de 28.705.860 lei – în schimbul a 51% din părţile sociale. Firma Polus a vărsat fonduri în valoare de 27.580.140 lei (echivalentul a aproximativ 8 milioane euro) – în schimbul a 49% din părţile sociale. Obiectul de activitate şi scopul societăţii Cartierul Tineretului Cluj era limitat la realizarea unui proiect imobiliar, ce trebuia să cuprindă 1500 de locuinţe, precum şi construcţii şi amenajări, cum ar fi parcuri, şcoli, spitale, drumuri publice etc. O parte din construcţiile realizate de Cartierul Tineretului Cluj urmau să revină asociatului majoritar Consiliul Local (384 de locuinţe cu destinaţie socială, precum şi amenajările administrative), iar restul (peste 1000 de apartamente şi case) urmau a fi vândute de Cartierul Tineretului Cluj, iar profiturile împărţit între cei doi asociaţi (Consiliul Local şi Polus). Asociaţii (Polus şi Consiliul Local) au stabilit o durată de funcţionare a societăţii de 5 ani de la constituirea acesteia. Actele constitutive ale societăţii prevedeau că: în caz de imposibilitate obiectivă de realizare a proiectului care durează mai mult de un an, societatea urma a fi dizolvată. În orice caz de dizolvare, societatea intra în lichidare, iar bunurile sale urmau a fi împărţite de asociaţi conform cotelor acestora de participare la capitalul social.
Problema constă că cineva a furat banii depuși de Polus în conturile firmei Cartierul Tineretului Cluj. La mai puţin de doi ani de la constituirea societății, în conturi se mai găseau doar 250 lei din cele aproape 28 milioane lei, pentru a căror cheltuire nu există nicio justificare credibilă.
Cei de la Polus au încercat în mai multe rânduri să obțină informații despre modalitatea în care au dispărut banii, însă s-a lovit, pe de o parte, de refuzul lui Preşedintelui Consiliului de Administraţie al firmei, Vasile Ciorca, dar şi de indiferența autorităţii locale faţă de dispariţia acestor banilor. Ulterior, administrația locală a încercat în mai multe rânduri eliminarea din afacere a celor de la Polus. La un moment dat s-a schimbat obiectul asocierii din dezvoltare imobiliară în construirea unui parc fotovoltaic.
Sentință în valoare de 60 milioane euro
În anul 2021, judecătoarea anca Groza de la Tribunalul Cluj a dat o primă sentință în procesul dintre Primăria Cluj Napoca și firma Polus Real Estate, care ar fi trebuit să construiască Cartierul Tineretului. Sentința stabilește că firma, care anterior a fost conectată la afacerile lui Arpad Paszkany, trebuie să plătească administrației locale aproape 62 de milioane euro. În urma unor decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Aici, judecătorii au condiționat emiterea unui verdict de finalizarea a mai multor dosare conexe.
Numărul de telefon care figurează în datele de contact ale firmei Polus Real Estate mai este folosit de firmele DASEDA INVESTMENTS SRL, cu sediul la aceeași adresă la care este înregistrată Polus Real Estate, și Oceanic Prime Systems, o companie din Africa.
În momentul de față Polus Real Estate are ca acționari off-shore-ul cipriot DALMATOVO HOLDINGS LTD (majoritar) și firma maghiară DASEDA VAGYONKEZELO KFT.
Polus Real Estat a încercat anularea obligației de a construi locuințele sociale
Pe de altă parte, cei de la Polus Real Estate au pierdut, la fond, procesul prin care au cerut anularea prevederii prin care societatea trebuia să construiască 384 de locuințe sociale care ar fi trebuit să fie predate cu titlu gratuit administrației locale.
Potrivit dosarului, în 2015 Arpad Paskany a solicitat administrației locale ”în nume personal, executarea unei datorii inexistente împotriva societății de proiect „în contextul iminentei dizolvări și lichidări a patrimoniului Cartierul Tineretului Cluj; administratorul Cartierul Tineretului Cluj a emis apoi un act de recunoaștere a datoriei pe care Cartierul Tineretului ar avea-o față de consiliul local și a convocat o adunare generală a asociaților societății de proiect pentru a se aproba executarea respectivei obligații”. Însă, Tribunalul Cluj a respins cererea Polus Real Estate. În momentul respectiv, procesul se află pe rolul unei alte instanțe, în faza de apel.
Anul trecut, societatea a declarat o cifră de afaceri de 22.709 lei, pierderi constante și 2 angajați.
Amintiri de vremea cand Boc in camasa visinie sarea de mama focului in tribuna Vip de la CFR CLUJ