Primăria Cluj-Napoca a câştigat, la Curtea de Apel Cluj, un proces cu Guvernul României privitor la cheltuielile ocazionate de amenajarea secţiilor de votare pentru alegerile europarlamentare şi referendumul din 2007.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Raiomonda Boian, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că este vorba de 231.187 lei pentru referendum şi de 355.818 lei pentru alegerile europarlamentare. Raiomonda Boian a mai pus că deciziile instanţelor de judecată sunt fireşti, deoarece, conform legislaţiei în vigoare, cheltuielile legate de organizarea alegerilor sunt suportate de la bugetul de stat, şi nu de la bugetul local.
Ca reprezentat al Guvernului în teritoriu, prefectul Călin Platon a declarat pentru AGERPRES că împotriva deciziei a fost formulat recurs, care va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta consideră ca nejustificat demersul primăriei clujene.
'Consider că este nejustificat să vii după un an de zile să soliciţi bani pentru organizarea alegerilor, atâta vreme cât nu ai fundamentat aceste cheltuieli, nu le-ai înaintat Guvernului României, arătând care sunt nevoile pentru amenajarea secţiilor de votare', a declarat prefectul. Călin Platon a spus că oricum suma solicitată de Primăria Cluj-Napoca -cei peste 355.000 de lei- este foarte mare, ţinând cont de faptul că este mai mult decât dublă, faţă de cei 170.000 de lei alocaţi de la bugetul de stat pentru întreg judeţul Cluj, pentru organizarea alegerilor europarlamentare. De asemenea, prefectul a subliniat faptul că din bugetul de stat au fost suportate toate cheltuielile de personal şi materiale ce-au ţinut de organizarea alegerilor, iar amenajarea secţiilor de votare revenea primăriilor. El a mai spus că nici o altă primărie din ţară n-a mai formulat asemenea solicitări.
Pe 18 iulie, Primăria Cluj-Napoca anunţa că va da în judecată Guvernul României pentru a putea recupera sumele cheltuite anul trecut pentru organizarea alegerilor. 'Primăria Cluj-Napoca a decis acţionarea în judecată a Guvernului României, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru recuperarea sumei de 920.044,11 lei, contravaloarea cheltuielilor efectuate de la bugetul local, în 2007, pentru organizarea referendumului naţional privind demiterea preşedintelui, alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European şi referendumul naţional privind introducerea votului uninominal pentru alegerea Parlamentului României', se arăta într-un comunicat al Primăriei Cluj-Napoca.
 
(A.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.