În pofida faptului că mai mulţi clujeni şi-au exprimat dezacordul vizavi de o investiţie imobiliară care se va edifica în zona Între Lacuri, consilierii locali i-au dat undă verde omului de afaceri Ştefan Gadola pentru a ridica un complex imobiliar cu o înălţime care depăşeşte cu mult regimul din zonă. De curând, Gadola a fost chestionat de procurorii DIICOT cu privire la un dosar prin care echipa de fotbal CFR a fost devalizată de o serie de fonduri provenite din cadrul Champions League.

Omul de afaceri Stefan Gadola, împreună cu fiul lui, Raul, şi cu unul dintre partenerii săi, Ion Socea, în cadrul firmei Elm Imobilis vor să edifice un proiect imobiliar în zona Între Lacuri. Chiar dacă oamenii din zonă şi vecinii viitorului proiect imobiliar spun că regimul maxim de înălţime în baza căruia şi-au construit ei casele este de maxim două etaje, consilierii locali au aprobat edificarea imobilului cu şase etaje. Acest lucru s-a întâmplat în pofida faptului că vecinii nemulţumiţi şi-au exprimat dezacordul şi într-o serie de petiţii trimise municipalităţii clujene, dar şi la şedinţa de consiliu local în care s-a discutat aprobarea proiectului.

Ioana Cociangă, unul dintre vecinii ansamblului imobiliar spune că regimul de înălţime depăşeşte înălţimea maximă admisă în zonă. ”Nu sunt de acord cu construcţia ansamblului imobiliar pentru că depăşeşte de două ori înălţimea maximă admisă în zonă”, arată ea. Cociangă mai atrage şi asupra faptului că în urmă cu şapte ani a cerut aprobare pentru construirea unei case cu regim de înălţime de P+2+M vizavi de parcela pe care Gadola va edifică ansamblul de şase etaje, însă nu a primit autorizaţia. De asemenea, ceilalţi vecini spun acelaşi lucru: că va creşte traficul rutier din zonă, la fel şi poluarea şi, în general, calitatea vieţii din zona Între Lacuri va scădea. Oamenii au cerut studii de însorire, studiu de trafic, studiu de piaţă care să pună în evidenţă evoluţia preţului la terenurile din zonă după ce se va construi ansamblul imobiliar.

Victor Todor, un alt locuitor din zona vizată spune că ”datorită regimului de înălţime al ansamblului de locuinţe propus, neconform cu clădirile din zonă şi vizavi de caracterul zonei, solicităm reanalizarea documentaţiei şi scăderea regimului de înălţime, creşterea distanţelor dintre clădirea proiectată şi proprietăţile învecinate, respectiv şi stradă. De asemenea, cerem CTATU să îşi motiveze decizia de oportunitate a aprobării acestui PUZ. În ce fel înţelege CTATU păstrarea caracterului zonei şi al calităţii vieţii prin acest implant imobiliar?! În plus, în documentaţie se precizează dale parcări 5,19%, adică 250 de mp din 4.808 teren”, se întreabă clujeanul.

 

Motto-ul afacerilor lui Gadola: ”Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”

Un alt clujean din zonă îl parafrazează pe Stefan Gadola, imobiliarul care se află în spatele acestui proiect. ”Nu sunt de acord cu proiectul şi din cauza pierderii intimităţii, a liniştei căminului şi posibilităţii de a avea un trai decent măcar pe proprietatea personală. Citez pe domnul Gadola Stefan ”Nu ne alungaţi din Cluj, vrem să trăim în acest oraş şi să vedem cerul, nu blocurile între case”, aşa că ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face, domnule Gadola. Este inacceptabil ca în timp ce vorbim despre programe de reducere a poluării aerului, fonice, a mediului în general, să autorizaţi astfel de ansambluri de locuinţe ţi servicii! Nu sunt de acord şi din cauza scăderii valorii proprietăţii mele şi a celor din jur”, explică Francisc Torok.

Oamenii mai spun că încadrarea  actuală în PUG al proiectului este eronată. ”Încadrarea actuală în PUG este RrM4, parcelar riveran arterelor de importanţă locală, destinat restructurării, zonă mixtă cu regim de construire deschis, şi nu UTR A3 cum se afirmă în documentaţia respectivă. Dacă prin absurd s-ar aproba această modificare PUZ neconformă cu PUG şi regulamentul local de urbanism, hotărârea va fi atacată în contencios administrativ şi poate vor fi şi alte instituţii interesate  de aceste deraieri legislative”, arată clujenii nemulţumiţi de decizia municipalităţii.

Ioan Bera, arhitectul care a făcut proiectul imobiliar contestat spune că terenul este încadrat momentan în UTR A3 care are un regim maxim de înălţime de 9 metri, iar acest lucru înseamnă că se pot aduce modificări regimului de înălţime prin elaborarea PUZ.

Directorul Elm Imobilis, Radu Gadola,  spune că ”traficul se va intensifica. Acest lucru a fost luat în calcul , fapt pentru care impactul pe care traficul în va avea asupra zonei este redus la minim. Toate parcările destinate blocului de locuinţe se vor amplasa în incinta investiţiei. Majoritatea maşinilor vor fi parcate la subsol, urmate de parcările de la parterul blocului şi parcările de pe teren situate în incinta. De-a lungul străzii vor fi prevăzute un număr de 9 parcări, ca bonus, destinate vizitatorilor şi spaţiilor comerciale de la parter”, arată Raul Gadola.

 

Ciuban(ul) de la primărie

În acelaşi timp, reprezentanţii municipalităţii par că au făcut lobby pentru ca omul de afaceri de clujean să primească avizul pozitiv.

Corina Ciuban, director executiv Direcţia Generală de Urbanism, a explicat în cadrul şedinţei căcă acea zonă nu a fost una de locuinţe. Ea susţine că, în Planul Urbanistic General care şi-a încetat valabilitatea în 2015, terenul pe care este propusă investiţia a fost o subzonă a 25 unităţilor mici şi mijlocii de producţie şi servicii. ”Întocmirea unui plan urbanistic zonal, solicitată de către beneficiari, era necesară, atât în baza Planului Urbanistic General expirat, cât şi în baza celui de acum; acesta este motivul pentru care a fost întocmit planul urbanistic zonal; beneficiarii au propus o zonă cu funcţiuni mixte, dotări şi locuinţe, iar pentru municipiu au propus amenajarea unei staţii de transport în comun pe terenul lor, pe care vor să o predea municipiului în administrare. De asemenea, au realizat un loc de joacă cu acces public nelimitat, aspecte care au fost discutate în cadrul comisiei de urbanism, la care au participat şi vecinii, care şi-au spus şi acolo punctul de vedere, de care s-a ţinut cont, în măsura în care a fost posibil”, le-a explicat Ciuban clujenilor nemulţumiţi.

 

Gadola audiat la DIICOT

Săptămâna trecută, omul de afaceri Stefan Gadola a fost audiat la DIICOT timp de aproximativ patru ore. Procurorii DIICOT Cluj au audiat, vineri, în calitate de martori, mai multe persoane din conducerea clubului de fotbal CFR Cluj, în dosarul privind delapidarea clubului. Sursele judiciare arată că delapidarea clubului ar fi fost comisă prin intermediul mai multor entităţi rezidente şi nerezidente (firme off-shore din Cipru şi din Seychelles) care au prestat servicii de consultanţă şi intermediere în domeniul sportiv cu privire la care există elemente majore de suspiciune de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activităţii echipei şi altele) ori care au executat debite faţă de club provenind din cesiuni de creanţă suspecte. Faptele ar fi fost îndreptate asupra elementelor patrimoniale ale clubului provenite din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA, au mai arătat sursele. Cercetările privind infracţiunea de evaziune fiscală se referă la evidenţierea în actele contabile ale Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale privind suma totală de aproape 8,5 milioane euro.

Sebastian Albescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.