Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Cluj inregistreaza tot mai multe dosare in urma scrisorilor primite de la detinuti clujeni incarcerati in penitenciare din intreaga tara. Ei cer daune de la Primaria Cluj-Napoca pe motiv ca nu ar fi primit raspuns la cereri de informatii. Reprezentantii municipalitatii spun ca cererile nu au fost trimise la institutie si ca este un siretlic al detinutilor pentru a fi adusi aproape de casa.
„Am observat o crestere a numarului acestor procese. Daca anul trecut erau doua-trei, acum sunt cu zecile. Peste 90% din cererile invocate de detinuti la instanta nu exista, nu au fost trimise la primarie. Se pare ca cineva i-a invatat pe detinuti sau invata unul de la altul sa redacteze aceste scrisori catre tribunal pentru fi adusi aproape de casa. Ei sunt inchisi in penitenciare din alte judete, iar daca au proces in Cluj trebuie sa-i aduca la instanta. Se mai plimba ca sa treaca timpul”, a declarat purtatorul de cuvant al primariei, Oana Buzatu, pentru Ziua de Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.