Primăria Cluj-Napoca dorește să facă zece parcuri care vor avea în total 110 hectare. Pentru cartierul Zorilor, în cadrul studiului de oportunitate au fost identificate trei zone pentru amenajarea unui parc, unul dintre cele fiind în zona ”Observatorului”, fiind și cea recomandată de proiectant ca fiind oportună amenajării unui parc. Cel mai păgubit din afacere a fost Sile Pușcaș, fostul ginere a lui Ioan Rus, căruia îi aparțineau parcelele respective. Nu numai că a pierdut 4,5 milioane de euro, dar i-a și blocat proiectul imobiliar pe care Sile Pușcaș dorea să-l edifice în locul respectiv. Să fie oare o operațiune de vendeta începută odată cu divorțul scandalos dintre fiica lui Ioan Rus și Sile Pușcaș?
În ședința de Consiliu Local din 4 iulie s-a aprobat Studiul de oportunitate în vederea identificării pentru amenajarea unui parc în cartierul Zorilor. Proiectul a trecut cu 24 de voturi ”pentru” și o neparticipare la vot a consilierului local Radu Moisin. Pentru cartierul Zorilor, în cadrul studiul de oportunitate au fost identificate 3 zone pentru amenajarea unui parc: zona „Observatorului”, zona „ A. Gurghianu – G. Moisil”, Zona „G. Călinescu – T.Peter”. În urma analizei comparative a acestora, varianta recomandată de proiectant ca fiind oportună amenajarii unui parc în cartierul Zorilor este zona străzii Observator. Studiul a fost elaborat de SC Conpac Arhitect, adminitrată de Liviu Victor Pop, asociat fiin Emilia Pop. Societatea a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1.140.618 lei, profit de 355.849 lei, datorii de aproximativ 2.000.000 lei și a avut 9 angajați.
Conpac Arhitect SRL se ocupă, alături de alte două firme și de proiectul pentru construirea parkingului subteran de pe strada Primăverii nr. 20.Parkingul suprateran ar urma să aibă 6 etaje cu o capacitate de 400 de locuri. Valoarea totală a investiţiei este de 25,5 milioane lei fără TVA. (5,5 milioane de euro).
În proiectul de hotărâre se arată că ”terenul recomandat pentru amenajarea unui parc în Municipiul Cluj-Napoca, cartier Zorilor este cel amplasat pe strada Observatorului. Acesta, cu o suprafață totală de 11.987 mp (măsurată), respectiv de 12.095 mp (din acte) este compus din trei terenuri”.
Imobilul este situat în localitatea Cluj-Napoca, în intravilan, terenulfiind în proporție de 90% neamenajat, pe o mică zonă există câteva echipamente de joacă.
”Considerăm ca amplasamentul de pe strada Observatorului se pretează cel mai bine pentru amenajarea unui parc în Municipiul Cluj-Napoca, cartier Zorilor, datorită: accesibilității foarte bune, atât din punct de vedere al poziției față de arterele de circulație, cât și din punct de vedere al accesibilității cu mijloacele de transport în comun; factor de deservire foarte bun: terenul se află practic în mijlocul zonelor de locuințe colective și implicit și implicit numărul cel mai crescut de locuitori deserviți; terenul, deși prezintă o declivitate vizibilă, nu prezintă riscuri naturale sau antropice.
Potrivit proiectului de hotărâre, Primăria Cluj-Napoca a prezentat estimările privind prețul de achiziție, bazate pe raportul de evaluare (studiu de piață), efectuat sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România”, se arată în document.
Sile Pușcaș a pierdut 4,5 milioane de euro
Astfel, pentru zona ”Observatorului”, pentru suprafața totală de 11.987 mp, s-a stabilit 580 lei/mp, adică un total de 6.952.460 lei (1.459.129 euro). Potrivit unor surse, Sile Pușcaș ar fi plătit pentru cele trei parcele suma de 6 milioane de euro, deci a rămas cu o ”gaură” în buzunar de 4,5 milioane de euro, având în vedere că Primăria condusă de Emil Boc îl va despăgubi cu aproximativ 1,5 milioane euro.
Sile Pușcaș intenționa să dezvolte pe strada Observatorului un nou proiect imobiliar ce a fost anunțat încă din anul 2016. Oana Bănuț, PR & Marketing Manager Platinia, spunea la acea vreme că ”se lucrează la Planul Urbanistic Zonal și la concept”, iar ansamblul va avea în principal funcțiune rezidențială și secundat mici spații comerciale la parter. Tot Oana Bănuț spunea în 2016, că ”întrucât proiectul se află într-un stadiu incipient, încă nu a fost stabilite dimensiunea și numărul de apartamente”, iar construcția se preconiza a fi demarată chiar în anul 2016 ”în funcție de viteza cu care vor fi parcurse etapele premergătoare de avizare”. Proiectul de pe strada Observatorului își propunea să mențină aceeași linie generală trasată de proiectele anterioare. Planurile însă s-au spulberat odată cu ideea Primăriei de a realiza un parc tocmai în locul unde Sile Pușcaș intenționa să dezvolte un nou proiect imobiliar. Surse ne-au informat că această manevră ar putea avea legătură cu divorțul din 2017 dintre Sile Pușcaș și Ioana, fiica lui Ioan Rus, divorț despre care sursele spun că s-ar fi încheiat cu scandal, comportamentul lui Sile Pușcaș a fost unul ce lasă de dorit, lucru ce a determinat-o pe ”Minunea Blondă” să divorțeze indiferent de consecințe.
Cu privire la intenția Primăriei Cluj-Napoca de a realiza un parc în zona Observatorului, Sile Pușcaș a declarat pentru Gazeta de Cluj că din perspectiva unui cetățean al Clujului, nu i se pare normal ca Primăria să investească atât de mulți bani în realizarea unui parc, spunând că prețul/mp în zona respectivă este de 1200 euro/mp. Referitor la prețul propus de Primărie, respectiv de 580 lei/mp, Sile Pușcaș spune că nu este posibil așa ceva. Mai mult, Sile Pușcaș a pus o ipotecă pe terenul achiziționat, respectiv pe parcela de 6.877 mp există o ipotecă la banca Libra Internet Bank SA de 10.000.000 lei, pe suprafața de 3.260 mp o ipotecă de 3.300.000 euro și pe parcela de 1.958 mp o ipotecă tot de 3.300.000 euro.
De altfel, acesta a explicat că terenul respectiv, înainte de 2014 era încadrat într-o zonă verde, iar după actualizarea noului PUG de la sfârșitul anului 2014, încadrarea zonei a fost schimbată devenind construibilă, motiv pentru care a ales să facă investiții, dorind să realizeze un proiect imobiliar. Cu toate acestea, zona a fost schimbată din nou într-o zonă de urbanizare verde, ceea ce denota faptul că Emil Boc nu avea de gând să transforme zona respectivă într-un parc atunci când PUG-ul a fost modificat.
La un capăt Emil Boc, la celălalt Ioan Rus
Este cunoscut faptul că relațiile dintre Emil Boc și Ioan Rus, chiar dacă din punct de vedere politic se află în altă barcă, au fost mereu unele bune și generatoare de profit. Presa locală a dezvăluit în repetate rânduri cum regiile din subordinea Primăriei încheie contracte cu dedicație pentru firmele lui Rus. Spre exemplu, amintim cazul în care RADP – instituție aflată în subordinea Primăriei municipiului Cluj-Napoca a acordat în 2014 două contracte în valoare totală de 187.000 lei către firma deținută de Ioan Rus – RMB Inter Auto pentru achiziționarea unei autoutilitare Ford și a unui autovehicul transport persoane. Achiziția a fost cu dedicație pentru că chiar în cadrul procedurii se stipula marca de maşină care se doreşte, respectiv Ford. Iar toată lumea ştie că dealerul Ford pe Cluj este Ioan Rus. Cât despre condițiile preferențiale de la Boc în imobiliare, nici nu are sens să le mai înșiruim…
Multe afaceri derulate în Cluj duc direct la Emil Boc şi Ioan Rus. Cei doi par să fi colaborat foarte bine pentru prosperitatea lor şi a celor apropiaţi, în pofida „divergențelor” politice.
Culisele monopolului Florisal
Faptul că societățile Florisal și Drusal, deținute de Sile Pușcaș, sunt o sursă de venit considerabilă, ne-a demonstrat în repetate rânduri rânduri fostul ginere al lui Ioan Rus care a investit sume grandioase în multe proiecte imobiliare din Cluj-Napoca. Sile Puşcaş a făcut numeroase investiţii precum ansamblul imobiliar de pe calea Dorobanţilor – investiţie de peste 12 milioane lei, un ansamblu în zona Pieţei Mihai Viteazu – de aproximativ 2,5 milioane euro şi cunoscutul Platinia Mall, o investiţie de 25 milioane euro. Și proiectul de pe strada Observatorului urma să se bucure de același succes, doar că planurile i-au fost date peste cap de Primăria condusă de Emil Boc.
Amintim că, în anul 2005, familia Puşcaş a intrat în afacerile de salubritate, după ce Vasile Puşcaş senior a revenit în România, iar Primăria Satu Mare a decis în mod miraculos să vândă SC Florisal SA, societatea de salubrizare a municipalităţii lui Vasile Puşcaş senior pentru suma modică de 200.000 dolari. După câteva luni, cu două zile înainte de Revelion, noul patron primea un alt cadou surprinzător, primăria concesionându-i, pe o perioadă de şase ani şi în mod gratuit, întreaga sa bază materială. Şi uite cum SC Florisal SA, predată apoi de Vasile Puscas senior fiului sau, Vasile Puscas junior, fostul ginere al lui Ioan Rus, a început să încaseze direct milioane de euro de la bugetul local.
Între timp, Sile Puşcaş junior se căsătoreşte în 2009 cu fiica fostului ministru Ioan Rus şi apoi, sub atenta privire a acestuia, tarifele la salubrizare explodează în Satu Mare şi Baia Mare.
Iar afacerea, bazată şi acum, în mare parte, pe aceleaşi tractoare învechite preluate „moca” de la primărie, se dovedeşte tot mai profitabilă pentru că, în fiecare an, sumele încasate de la bugetul de stat practic se dublează.
Reţeta succesului pentru Vasile Puşcas este cât se poate de simplă: pentru 200.000 de dolari daţi în 2005 a încasat până acum mii de miliarde de lei vechi. Trebuie să recunoaştem că fostul ginere al lui Ioan Rus are la dispoziţie un adevărat robinet de bani, conectat permanent la banii publici. Asta, dacă nu-l închide Ioan Rus…
Dupa 30 de ani, avem aceeasi „actori” in orasul de pe Somes. Dupa 30 de ani acesti actori, ca: Ioan Rus, Vasile Di(a)ncu, V. Puscas, Gr. Zanc, Andrei Marga, I. Aurel Pop, etc., etc., si cateva sute de acoliti, inca NU au plecat din Cluj. Asta este rau ptr ei. TRABUIE sa se termine cat mai curand. Livonia, MI, SUA.
nu mai bine va preocupati sa plece Trump din SUA?
Daca pleaca va intoarceti sa traiti si sa munciti in Romania ,nu neaparat in Cluj sau Transilvsnia ,undeva prin Oltenia sau Moldova?
Clujenii vad coruptia din Teleorman dar nu o vad pe cea de sub nasul lor
Corupția e la ea acasă în Cluj