Primaria municipiului Cluj-Napoca a amenajat noi praguri de sol din asfalt, semnalizate corespunzător cu indicatoare rutiere “Limitare de viteză la 20 km/h” şi “Denivelări pentru limitarea vitezei”.
Acestea au fost montate pe următoarele străzi:
– str. Mălinului în zona intersecţiei cu str. Alverna – două praguri
– str. Slănic în dreptul trecerii de pietoni din apropierea staţiei de carburanţi “Pritax” (la intersecţie cu str. N.Pascaly) – un prag
– str. Septimiu Albini nr. 125 – un prag
– str. Partizanilor în zona intersecţiei cu str. Olteniei – două praguri
– str. Grigore Alexandrescu înainte de accesul la Grădiniţa de la nr. 47 – un prag
– str. 11 Octombrie în apropierea intersecţiei cu str. Gruia – un prag
– str. Luceafărului în dreptul blocurilor de la nr. 4 şi 5 – un prag.
În perioada următoare, noile praguri de sol din asfalt vor fi semnalizate şi prin marcaj rutier specific, aplicat pe carosabil.