Primăria Vultureni a fost obligată de magistrații de la Tribunalul Cluj să plătească către societatea ACSA SA suma de 192.148 lei, reprezentând contravaloarea unor facturi emise anul trecut pentru modernizarea și dotarea căminului cultural din localitate, dar și suma de 81.075 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale datorate. Instituția condusă de primarul Eugen Mureșan nu s-a obosit să achite facturile la timp, iar suma penalităților a ajuns aproape la jumătatea sumei datorate pentru lucrările efectuate de ACSA SA.
Societatea ACSA SA din Câmpia Turzii a formulat, la începutul lunii trecute, o cerere de chemare în judecată împotriva Comunei Vultureni, în care solicita magistraților clujeni să emită o ordonanță de plată pentru o sumă totală de 273.223 lei, compusă din contravaloarea unor facturi emise și penalitățile de întârziere datorate, conform contractului de modernizare și dotare a căminului cultural din localitate.
La sfârșitul anului 2017, Primăria Vultureni și ACSA SA au încheiat un contract cu o valoare totală de 1.495.990 de lei. Colaborarea dintre instituția publică și societatea comercială a mers strună, până când, Primăria Vultureni a „uitat” să achite ultimele două facturi emise de ACSA SA anul trecut, iar după mai multe notificări a virat în conturile societății sume infime pentru acoperirea datoriilor.
Cu toate acestea, a rămas de plată o sumă totală de 192.148 lei. Potrivit clauzelor stipulate în contract, „în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligaţia de a plăti ca penalităţi o sumă echivalentă din plata neefectuată cu o cotă procentuală de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor.”. De asemenea, era prevăzut faptul că „achizitorul are obligaţia de a efectua plata către executant în termenul convenit de maxim 60 de zile de la emiterea facturii de către acesta”.
ACSA SA, sătulă de tărăgănatul Primăriei
ACSA SA a arătat în instanță că Primăria Vultureni a făcut ultima plată la finalul anului trecut, iat după acea dată nu a mai achitat niciun bănuț. Astfel, societatea s-a văzut nevoită să ceară sprijinul magistraților clujeni pentru a-și recupera banii pe care trebuia să-i încaseze conform contractului, dar și suma de 81.075 lei compusă din penalităţile de întârziere contractuale datorate.
Reprezentanții Comunei Vultureni nu au formulat întâmpinare, acceaptându-și vina în mod indirect.
Instanța a constatat următoarele: „Creanța pretinsă este certă, existenţa ei neîndoielnică rezultând din facturile ce au fost emise de reclamantă, precum şi din prevederile contractuale anterior redate, respectiv art.11.2 şi art.17.1 din contractul nr.2817/08.11.2017.
Referitor la certitudinea creanţei, instanţa arată că în prezenta cauză au fost solicitate creanţe constând în debit principal reprezentând lucrări executate în baza contractului dintre părţi şi penalităţi de întârziere aferente achitării cu întârziere a facturii fiscale nr.9072/27.01.2022, precum şi neachitării facturii nr.9170/02.03.2022, ce nu au fost contestate de către pârâtul debitor.
Totodată, plata parţială a facturii constituie un act de recunoaştere tacită şi fără echivoc a dreptului de creanţă şi, implicit, a faptului că acesta izvorăşte din contractul încheiat între părţi. Aşadar, din moment ce debitul principal a fost achitat parţial, iar diferenţa rămasă neachitată nu a fost contestată, rezultă că ne aflăm în prezenţa unei recunoaşteri a dreptului de creanţă.
Creanța este lichidă, întinderea ei rezultând din cuprinsul facturilor pretinse la plată, al tabelului de calcul al penalităţilor de întârziere anexat ordonanţei de plată, din care rezultă că factura nr.9072/27.01.2022, în valoare de 500.279,88 lei, a fost scadentă în data de 27.04.2022 şi achitată parţial la data de 18.03.2022 cu suma de 220.000 lei, iar apoi la data de 23.11.2022 cu suma de 100.000 lei, rămânând un rest de plată la data prezentei suma de 180.279,88 lei, iar factura nr.9170/02.03.2022, a fost scadentă la data de 01.06.2022, fiind neachitată integral până la data prezentei cereri. Penalităţile se ridică astfel la suma de 81.075,91 lei.
Creanța este exigibilă, termenul de plată al facturilor fiind împlinit, ca urmare a expirării termenului convenit prin contract, de maxim 60 de zile de la emiterea facturilor. Totodată, şi termenul de plată al penalităţilor este împlinit, cu fiecare zi de întârziere încheiată.”.
Primăria Vultureni, obligată șă-și achite datoriile
Magistrații de la Tribunalul Cluj au admis cererea formulată de societatea ACSA SA și au obligat Primăria Vultureni să plătească contravaloarea facturilor neachitate și penalitățile de întârziere într-un termen de 30 de zile. Decizia magistraților nu este definitivă, însă reprezentanții Primăriei Vultureni și-au acceptat soarta și nu au formulat cerere în anulare.
„Admite cererea de emitere a ordonanţei de plată formulată de către reclamanta creditoare SC A SA, în contradictoriu cu pârâtul debitor C V. Ordonă debitorului să achite creditoarei suma de 192.148,14 lei, reprezentând cv.facturi nr.9072/27.01.2022 şi nr.9170/02.03.2022, potrivit contractului nr.2817/08.11.2017, precum şi suma de 81.075,91 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale datorate pentru întârzierea la plată a facturilor menţionate calculate până la data formulării prezentei cereri, la care se adaugă penalităţi de întârziere contractuale în continuare, până la data plăţii efective, în temeiul art.11.2 din contractul nr.2817/08.11.2017. Fixează termen de plată de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe. Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul Cluj.”, arată soluția pe scurt as instanței.