Gazeta de Cluj continuă să prezinte informații cu administrațiile publice din județul Cluj care decontează delegațiile functionarilor publici din banii contribuabililor. Chiar dacă pentru majoritatea românilor, acest lucru pare necinstit, aruncând un ochi în lege, lucrurile stau cu totul altfel, iar de curând, Parlamentul a mai venit cu un pachet de „binefaceri” pentru angajații primăriilor. 

Înainte de toate, trebuie să amintim faptul că delegațiile nu reprezintă altceva decât o modalitate prin care cei care lucrează în administrațiile locale au posibilitatea să călătorească, în interes de serviciu, și să rezolve problemele cetățenilor, iar cheltuielile sunt suportate, evident, de către plătitorii de taxe și impozite. La fel ca în ultimul material, unele primării s-au ferit să ofere răspunsuri clare la întrebările noastre. 

În urma solicitării noastre făcute la Primăria Comunei Florești, cu privire la angajații care au fost în delegație anul trecut, reprezentanții primăriei au precizat că în 2022, doar un angajat al instituției publice a fost plecat în delegație. Motivul deplasării a fost în interes de serviciu la București, la sediul Ministerului Dezvoltării, iar costurile s-au ridicat la suma de 690 de lei, reprezentând cheltuieli de cazare. 

Lucrurile stau puțin diferit la Primăria Câmpia Turzii, unde suma plătită pentru deplasările zilnice ale angajaților instituției la Prefectura Cluj, Curtea de Apel Cluj, reprezentare Judecătoria Timișoara, la București și diverse cursuri de perfecționare a fost de 33.878 de lei. 

Totodată, Primăria Câmpia Turzii a plătit 2.914 lei pentru deplasarea externă în Republica Moldova la Cimișlia și 3.856 de lei pentru deplasarea externă în Ungaria, în Mohacs. Astfel, pentru anul 2022, Primăria Câmpia Turzii a plătit din bugetul local suma totală de 40.648 de lei. 

Vești bune de la Parlament pentru funcţionarii publici şi personalul din primării

Referitor la întrebările noastre privind costul cu deplasările în anul 2022, Primăria Huedin a achitat deplasări interne în interes de serviciu în valoare de 17.646 lei, iar pentru cazare a achitat suma de 5.551 de lei. În total, administrația din Huedin a achitat 23.197 de lei. Totodată, în 2022 s-au emis un număr de 292 de delegații cu deplasări interne, mai exact în interes de serviciu, pentru angajații Primăriei orașului Huedin.

Pe 23 mai 2023, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege în calitate de cameră decizională, care introduce posibilitatea de a rambursa cheltuielile de transport pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate al primarilor, precum și din instituțiile și serviciile publice de interes local din comune. Cu alte cuvinte, a fi angajat la o primărie din România reprezintă o adevărată binecuvântare, având în vedere că pe lângă salariul care nu este deloc mic, angajații din administrațiile publice vor mai primi decontări pentru transport. Această lege va intra în vigoare de anul viitor din luna ianuarie, prin decizia Consiliilor Locale. Proiectul oferă autorităților administrației publice locale din mediul rural posibilitatea de a aloca sume în bugetul local în vederea rambursării cheltuielilor pentru deplasarea funcționarilor publici și a personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului.

Reamintim că Primăria Turda a achitat pentru anul 2022 suma de 1.720 de lei pentru trei delegații: două în străinătate și una în România.  Mai exact, prima deplasare a fost în Ungaria, la invitația autorităților locale din localitatea înfrățită Hodmezovasarhely, pentru a participa la Sărbătoarea Sfântului Ștefan. 

După mai bine de 30 de zile, DIICOT a răspuns cererii noastre cu privire la decontările făcute de către instituție pentru deplasările efectuate în interes de serviciu de către personalul din cadrul Serviciului Teritorial Cluj. Astfel, în 2022 a fost decontată suma totală de aproape 14.000 de lei, iar deplasările  au fost efectuate doar în interiorul României, nefiind decontate cheltuieli cu deplasări efectuate în afara țării.

În ceea ce privește comunicarea identității persoanelor care au efectuate fiecare deplasare în parte, destinația și suma aferentă fiecărei deplasări, DIICOT precizează faptul că informațiile solicitate de noi nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public. 

Dintre instituțiile publice printre „campioanele decontărilor” se numără Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj. Valoarea totală plătită pentru deplasările din 2022 a unui număr de 152 de angajați ai instituției s-a ridicat la suma de 269.270 de lei, adică peste 54.000 de euro. 

 Dintre acestea, 43 sunt angajați ai IȘJ Cluj (35 inspectori școlari și 8 angajați personal contractual), iar 109 sunt cadre didactice din județul Cluj (metodiști, membri ai comisiilor naționale și ai grupurilor de lucru constituite la nivel național, prin decizia Ministerului Educației. De asemenea, au fost decontate deplasările membrilor comisiilor și a monitorilor desemnați din județul Cluj către Ministerul Educației, pentru monitorizarea examenelor naționale și a olimpiadelor naționale școlare/discipline de studiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.