Edith Vision SRL, o firmă de apartament din Cluj-Napoca, a încheiat prin achizitie directă, în perioada 16 august 2022 – 27 septembrie 2023, șapte contracte cu Primăria Valea Ierii, Primăria Băișoara și Primăria Frata în valoare de peste 200.000 de lei, pentru servicii de consultanță.
Societatea este deținută și administrată de Andreea Bica, soția lui Ciprian Bica – fostul secretar general al Primăriei Iara și fost administrator public al Primăriei Băișoara, care a renunțat la funcții după ce s-a angajat pe postul de consilier superior în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Cluj.
Familia Bica a reușit să sugă concomitent din seva bugetului local al Primăriei Băișoara aproape 250.000 de lei. Ce-i drept sumele cele mai mari au fost încasate de către Ciprian Bica în decursul celor patru ani în care a fost angajat pe funcția de administrator public, însă firma Edit Vision SRL a încheiat trei contracte ce au ca obiect servicii de consultanță în valoare de 74.000 de lei într-un interval de șapte luni în perioada august 2022 – martie 2023.
Primăria Băișoara a deschis drumul Edith Vision spre contractele cu bani publici
La data de 16 august 2022, societatea a încheiat un contract în valoare de 20.000 de lei cu Primăria Băișoara prin care își oferea serviciile pentru elaborarea unei cereri de finanțare pentru accesarea de fonduri prin Programul privind creșterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public derulat prin Administrația Fondului de Mediu. Potrivit ofertei depuse, Edith Vision SRL își asuma că va asigura servicii de consultanță personalizate, adaptate nevoilor Primăriei Băișoara, iar în pachetul serviciilor oferite se vor regăsi: analiza eligibilității solicitantului șți al proiectului, întocmirea cererii de finanțare, întocmirea dosarului de finanțare, înscrierea online a proiectului, pregătirea dosarului de finanțare pentru trimiterea la finanțator și asistență în perioada de evaluare și precontractare.
O lună mai târziu, societatea a încheiat un nou contract în valoare de 10.000 de lei cu Primăria Valea Ierii pentru servicii de consultanță. De această dată, administrația publică locală solicita sprijin pe parcursul derulării procesului de atribuire a contractelor de lucrări pentru refacerea zonelor afectate în urma calamităților. Firma urma să asigure asistență și consultanță privind întocmirea referatului de necesitate, caietul de sarcini, analiza ofertelor primite, sprijin în întocmirea procesului verbal de adjudecare, comunicarea rezultatelor și întocmirea contractului de lucrări cu ofertantul câștigător. Interesant este că Primăria Valea Ierii a publicat anunțul la data de 30 septembrie 2022, ira 09:13, iar oferta depusă de Edith Vision SRL a fost analizată și acceptată în mai puțin de 10 minute, rspectiv la ora 09: 21.
La data de 31 octombrie 2022, Edith Vision SRL a încheiat încă un contract cu Primăria Băișoara prin achiziție directă prin care își oferea serviciile de consultanță pentru întocmirea unei cereri de finanțare în vederea accesării de fonduri europene (GAL), contra sumei de 9000 de lei.
Societatea promite că pune la dispoziție experți, dar figurează cu zero angajați
Firma a majorat semnificativ tarifele în anul 2023. Astfel, la data de 15 februarie a încheiat un contract în valoare de 50.000 de lei cu Primăria Frata, având ca obiect servicii de consultanță pentru derularea procedurii de achiziție publică aferentă proiectului „Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în localitatea Soporu de Câmpie, comuna Frata, județul Cluj”. Societatea și-a asumat să se ocupe de licitație din etapa de elaborare a documentelor premergătoare publicării documentației, până în etapa de atribuire a contractului și de încheiere a dosarului.
Potrivit ofertei depuse, Edith Vision SRL a arătat că poate pune la dispoziția Primăriei Frata experți externi care pot fii cooptați în cadrul comisiei de evaluare.
„Societatea noastră pune la dispoziție experți în domeniul achizițiilor publice, cu experiență în domeniul tehnic și financiar care să vină în ajutorul Comisiei de evaluare în etapa de evaluare a ofertelor. Experți, în urma evaluării, vor întocmi Rapoarte de specialitate, destinate să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a ofertelor și de stabilire a ofertei/ofertelor câștigătoare.”, potrivit ofertei formulate de Edith Vision.
Este extrem de interesant cum societatea promite că pune la dispoziție experți în domeniul achizițiilor publice, în contextul în care Edith Vision SRL figurează cu zero angajați în anii 2021 și 2022.
O lună mai târziu, Edith Vision SRL a prin încă un contract baban în valoare de 45.000 de lei de la Primăria Băișoara pentru servicii de consultanță specializată în derularea procedurilor de achiziție publică pentru proiectul „Modernizare străzi în satul Săcel, comuna Băișoara, județul Cluj”. Andreea Bica a dat copy-paste ofertei depuse la Primăria Frata, inclusiv în ceea ce privește punerea la dispoziția administrației locale a unor experți.
Bica a vrut să forțeze nota, dar Primăria Frata nu s-a lăsat înduplecată
La data de 26 mai, Primăria Frata a publicat un anunț prin care solicita servicii de consultanță pentru procedura de achiziție publică aferentă obiectivului „Reabilitare moderată a dispensarului medical din localitatea Frata, judeţul Cluj”. Suma pusă la bătaie a fost 25.000 de euro, însă Edith Vison SRL a vrut să-și încerce norocul și a propus un tarif de 45.000 de euro. Oferta a fost refuzată, însă după câteva minute a fost publicat un nou anunț, iar firma Andreei Bica s-a conformat tarifului precizat și a reușit să prindă contractul de 25.000 de lei.
Cel mai recent contract cu bani publici al Edith Vision SRL a fost încheiat la data de 26 septembrie cu Primăria Valea Ierii pentru servicii de consultanță în vederea întocmirii documentațiilor necesare pentru derularea procedurii de achiziție publică în cadrul proiectului „Modernizare drumuri în comuna Valea Ierii, județul Cluj”. Societatea s-a angajat să asigure sprijin pe tot parcursul procedurii în schimbul sumei de 50.000 de lei.
Ce apare în declarațiile de avere completate de Ciprian Bica?!
Ciprian Bica s-a angajat ca administrator public, în anul 2018, la Primăria Băișoara. În declarația de avere completată în 2019, arăta că nu deține bunuri sau active financiare, iar veniturile anuale ale acestuia se ridicau la suma de 38.820 de lei. Soția acestuia, Andreea Bica era angajată la EXL Service România de unde încasase 1799 de lei și la VidaXL Center de unde încasase venituri anuale în valoare de 24.604 de lei. În anul 2020, în declarația de avere completată de Bica apare un apartament de 70 de metri pătrați în Cluj-Napoca, dobândit prin donație și un autoturism marca Skoda din anul 2011. Tot atunci, se observă o majorare semnificativă a salariului încasat din funcția de administrator public, ajungând la venituri anuale în valoare de 54.461 de lei.
Declarația de avere pe care Bica ar fi trebuit să o completeze în anul 2021 nu apare nicăieri, însă în anul 2022 a dezvăluit ce venituri a încasat în anul precedent. De această dată, Bica a completat declarația de avere din funcția de secretar general al comunei Iara. Pe lângă bunurile decalrate anterior, acesta și-a îmbogățit portofoliul de bunuri cu încă un autoturism marca Skoda din anul 2015, iar în conturile acestuia apărea suma de 7332 de euro. La secțiunea „venituri din salarii”, Bica a declarat că a încasat în anul 2021 suma de 54.000 de lei din funcția de administrator public la Primăria Băișoara.
Bica a renunțat la primării pentru APIA
Cea mai recentă declarație de avere completată de Bica la data de 17 octombrie 2023, imediat după ce a renunțat la funcția de secretar general al comunei iara și s-a angajat pe postul de consilier superior la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Cluj, dezvăluie că acesta a fost administrator public la Primăria Băișoara inclusiv în anul 2022, de unde a încasat venituri de 25.926 de lei. Potrivit declarației de avere, Andreea Bica este teamleader la VidaXL Center de unde a încasat în anul 2022 suma de 64.506 de lei și administrator al societății Edith Vision SRL de unde a încasat 10.000 de lei anul trecut.
Cel mai interesant este că Ciprian Bica, prin funcția de administrator public al Primăriei Băișoara putea îndeplini atribuţii de coordonare a unor compartimente ale aparatului de specialitate sau a serviciilor publice de interes local. Mai mult,potrivit prevederilor legale, primarul avea dreptul să delege către administratorul public calitatea de ordonator principal de credite.
Ne întrebăm cum reușește Andreea Bica să se ocupe de sarcinile asumate în contractele încheiate cu instituțiile publice având în vedere că este teamleader la o altă societate și nu are niciun angajat la firma Edith Vision SRL.
Reporterii Gazetei de Cluj au încercat să-l contacteze telefonic pe Ciprian Bica pentru a-i solicita un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns la telefon.
Firma Andreei Bica are contracte de sute de lei, dar nu are niciun angajat
Societatea Edith Vision SRL a fost înființată la data de 3 august 2020, iar în anul 2021 a declarat o cifră de afaceri de 315 lei, un profit net pe minus cu 71 de lei și datorii de peste 1200 de lei, neavând niciun angajat. În anul 2022, odată cu încheierea mai multor contracte cu instituțiile publice din județ, firma a reușit să se pună pe picioare raportând o cifră de afaceri de 24.500 de lei, un profit net de 13.734 de lei și datorii în valoare de 1343 de lei. Însă, și în acest an, societatea figura cu zero angajați. Firma figurează cu două obiecte de activitate: comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet, respectiv activități de consultanță pentru afaceri și management
Oare nu ar putea să sugă și altceva doar seva bugetului primăriei? DNA somn ușor și vise plăcute!!!!!
Si la DNA sant tot oamenii lor practit toate institutiile de stat sant o mare familie..