Lucia Suciu, primărița localității Chinteni, susține că Emil Boc a avut tentative să blocheze construirea aquaparkului din Chinteni. Totodată, Lucia Suciu a oferit garanții că proiectul va fi realizat. Primărița a dus proiectul în faza finală la Ministerul Turismului, iar următoarea fază ar fi organizarea licitației.

„Am refuzat să cred că un edil, putem spune al celui de-al doilea mare municipiu din România, cu rea-credință ar putea împiedica un proiect unic în Transilvania. Am crezut de foarte multe ori că este doar părerea mea, însă bunul Dumnezeu mi-a fost alături și într-una dintre emisiunile domnului Tarcea, s-au scăpat și au spus că proiectul care vizează aquaparkul Chinteni, construirea aquaparkului Chinteni este blocat la Agenția de Mediu. Așa cum mă știți am luat atitudine în secunda doi împreună cu toți colegii mei care aveau putere de decizie. În urmă cu două săptămâni am reușit să ajungem în faza finală la Ministerul Turismului, la București, urmează licitația”, a declarat Lucia Suciu, la evenimentul de lansare a candidaților PSD la Primăria Cluj-Napoca, președinția Consiliului Județean Cluj și Parlamentul European.

Șursă: știridecluj.ro

2 COMENTARII

  1. Dacă eram că primărița, făceam Aquaparcul la Răchițele, să aibă și rachitenii unde să se spele, că în lighean e greu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.