Anul acesta, în zona Dedeman, pe amplasamentul fostei fabrici Tehnofrig vor începe lucrările de construcție pentru un proiect imobiliar ai căror beneficiari sunt doi milionari clujeni: Dorel Goia și Horia Ciorcilă. La dezbaterea publică organizată de primărie pe finalul anului 2021 nu s-a obosit nimeni să participe, chiar dacă atunci când s-a organizat prima oară clujenii din zonă și-au exprimat nemulțumirile cât se poate de clar. Mai mult, chiar primăria condusă de Emil B(l)oc ar fi putut să se exprime deoarece Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al administrației locale prevedea în locul respectiv construirea unei autogări care, împreună cu gara, să formeze un nod intermodal de transport. Însă, primarul a preferat să tacă.

Anul trecut, pe ultima sută de metri, Primăria Cluj Napoca a organizat a treia dezbatere publică privitoare la un proiect imobiliar de anvergură care se va edifica lângă Dedeman, pe locul fostei fabrici Tehnofrig. Proiectul aparține firmei Geainv SRL ai cărei beneficiari sunt milionarii clujeni Dorel Goia și Horia Ciorcilă. Firma este administrată de Crisan Ramona Ioana, Buda Raveca și Tasnadi Clara.

Proiectul avizat

Clara Tăşnadi este expert contabil şi şefă la TC CONT (Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal). De asemenea, administrează firma de dezvoltare (promovare) imobiliară INFO SPORT SRL împreună cu asociatul ei Dorel Goia, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri clujeni.

Ioana Ramona Crişan, pe lângă SC Geaniv SA, administrează încă trei firme. Două dintre ele, Elba Novo SRL şi Soce Impex SA au acelaşi obiect de activitate – cumpărarea, vânzarea, închirierea imobiliarelor proprii.

Raveca Buda este soţia inspectorului eparhial al Mitropoliei din Cluj-Napoca, Neculai Buda care a coordonat o bună parte a afacerilor desfăşurate de preşedintele Băncii Transilvania şi a fost urmărită penal, potrivit evz.ro. În dosarul din 2010 în care Horia Ciorcilă, preşedintele CA al Băncii Transilvania a fost trimis în judecată de DIICOT pentru manipularea Bursei, Raveca Buda a fost audiată ca martor ajungând, în final, să fie pusă sub urmărire penală, pentru depoziţie mincinoasă. Raveca Buda, Dorin Mihai Stefanescu și Horia Ciorcila au administrat împreună firma TBM Invest, în prezent radiata, prin care Raveca Buda a făcut un împrumut, fapt pentru care a fost audiata în Dosarul ”Banca Transilvania”.  Între noiembrie 2006 si aprilie 2008, Raveca a împrumutat cu 3,020 milioane lei firma TMB Invest, fiind, la rândul său, împrumutată de Horia Ciorcilă cu aproximativ aceeaşi sumă: 3,037 milioane lei. Creanţele pe care Raveca Buda le-a constituit împrumutând TBM Invest au fost ulterior cedate către Dodworth Limited în contul unui împrumut de 2,6 milioane de lei pe care preoteasa îl luase de la această companie.

Anul trecut, SC Geainv a declarat patru angajați, o cifră de afaceri de 50.000 lei și un profit de 200.000 lei.

Cu toate acestea, societatea se angajează într-un mega proiect imobiliar în valoare de câteva zeci de milioane de euro. Se trei clădiri de opt etaje, una de birouri și celelalte două destinate pentru 200 de locuințe. De asemenea, se va construi un magazin Lidl cu 155 locuri de parcare și încă patru corpuri de clădire.

Proiectul inițial a fost cu adevărat haiducesc: un ansamblu de 11 blocuri cu 600 de apartamente. Acesta a fost și motivul pentru care clujenii din zonă au fost extrem de nemulțumiți și au contestat proiectul imobiliar făcut de Arhimar.

Planul de mobilitate urbană făcut peste imobiliarele milionarilor

Acest proiect imobiliar intră în contradicție cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), potrivit căruia pe terenul respectiv Primăria Cluj Napoca ar fi trebuit să construiască o autogară. Aflată în imediata apropiere a gării, cele două puncte de transport public ar fi constituit, conform PMUD un nod intermodal.

Potrivit PMUD, plan care se află pe site-ul administrației locale, sunt conturate crearea unor porți intermodale: Gara Cluj (inclusiv autogară), intrare dinspre Florești, Aeroport (în lucru) și DN1- DJ103U.

Planul prevede între ”18 și 24 de autogări informale. Cele 6 autogări cu amenajări (minimale) se concentrează în jurul Gării CFR • Liniile de transport public metropolitan întră până în zona centrală • Există sistem de e-ticketing dar doar la nivelul CTP • Există aplicație de MaaS în teste (Tranzy) cu planificator de rute pentru transport public și bike-sharing”, arată PMUD.

În momentul de față, potrivit PMUD, ”principalele două autogări ale orașului (Autogara Fany și Autogara Beta, deservind destinații intrajudețene, naționale și internaționale) sunt poziționate la nord-vest de gară, distanța dintre acestea fiind de cca. 800 m, pentru parcurgerea acesteia fiind necesară traversarea pachetului de linii de cale ferată pe un pasaj rutier (Figura 32) sau utilizând pasajul pietonal subteran care conectează clădirea gării de str. Fabricii de Chibrituri. Ruta pietonală implică atât o diferență importantă de nivel cât și un disconfort cauzat de călătoria pe trotuarul de pe pasajul cu cinci benzi de circulație”. Investiția în construirea unei autogări pe locul blocurilor construite de Goia-Ciorcilă ar fi costat municipalitatea aproximativ 25 milioane euro. Mai mult, oficialii administrației locale au discutat despre acest proiect și în dezbaterile publice privitoare la Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2021-2030, realizată de Banca Mondială.

Clujenii din zonă se tem că vor fi ”sufocaţi” şi că le va fi stânjenită intimitatea

Cei mai afectaţi par a fi clujenii care locuiesc la case. Ei și-au exprimat nemulțumirea în cadrul mai multor memorii trimise Primăriei Cluj Napoca.

”Domnule primar, subsemnaţii Varga Roza,Varga Jeno,Varga Attila în calitate de proprietari ai imobilului situat în Cluj-Napoca, str. Maramureşului nr. 40 şi subsemnaţii Gocan Cristina, Gocan Vasile, Gocan Georgeta, Gocan Oana în calitate de proprietari ai imobilului situat în Cluj-Napoca, str. Maramureşului nr. 44, avem următoarele sesizări legate de “Intenţia de elaborare a PUZ pentru Construirea ansamblului rezidenţial S+P+6E+ ER în Cluj-Napoca, zona fostei întreprinderi Tehnifrig: 1.Regimul de înălţime propus este enorm de mare în comparaţie cu clădirile existente în zona noastră, nu există nicio clădire aşa de înaltă cea propusă. 2. Distanţa între casele/proprietăţile particulare din zonă şi construcţiile propuse este mult prea mică. Un bloc cu S+P+6E+ ER ar umbri locuinţele noastre pe aproape toată durata zilei şi ne-ar stânjeni intimitatea;

3. Construirea a zece blocuri între str. Maramureşului şi râul Nadăş ar produce o aglomerare excesivă a maşinilor şi ar îngreuna foarte mult traficul în zonă;

4. Intrarea din str. Maramureşului spre ansamblul rezidenţial propus este foarte îngustă faţă de numărul mare de maşini care ar urma să tranziteze zona.

Cu speranţa că observaţiile noastre vor fi înţelese şi luate în considerare, vă mulţumim!”, se arată într-o sesizare făcută de vecinii cu case.

Prima dată cu scandal, ultima dată cu batista pe țambal

 Proiectul a fost dezbătut prima dată la urbanism în 2017, fiind contestat masiv de vecinii din zonă, asociații de locatari dar și de persoane care locuiesc în locuințe unifamiliale. Documentația s-a reîntors în 2018 pentru discuții dar și în 2019. Avizul final al arhitectului șef al orașului s-a dat în februarie 2020. Oamenii au acuzat aglomerația care se va crea în zonă, regimul de înălțime propus (zece niveluri supraterane), unii au cerut ca investitorii să le rezolve problemele de parcare din jurul blocurilor, alții au arătat că ansamblul le va aduce stricăciuni caselor, va duce la scăderea valorii acestora sau că le va afecta calitatea vieții.

3 COMENTARII

  1. Cand va mai opriti FRATILOR cu atatea blocuri in Cluj-Napoca….CA NE TERMINATI SI PSIHIC SI FIZIC????? Toti din PRIMARIE implicati trebuie sa-si dea DEMISIA….nu se mai poate ne sufocati!

    • Cum sa-shi dea demisia domnul Boc, primarele votat de majoritatea clujenilor? Populistul tot mai ramolit, care viseaza numai comisioane ascunse de la dezvoltatori, shtiind ca oricum proshtii de alegatori il vor vota la infinit, pana va sufoca complet orashul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.