Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a prezentat pe scurt cum vor fi împărțiți banii din bugetul general pentru anul 2022.

Bugetul general, în valoare de 476.366.000 lei, este alcătuit din bugetul local (364.266.000 lei), creditul intern (42.594.000 lei), venituri proprii și subvenții (82.533.000 lei) și transferuri între unități ale administrațiie publice (13.027.000 lei) – care se scad.

„După ce am încheiat anul 2021 cu un bilanț de activități generos, anul acesta s-a constituit bugetul general al municipiului pentru anul 2022.

Mai mult de jumătate din bugetul local este alocat secțiunii de dezvoltare.

Astfel, bugetul general al anului 2022 este în suma totală de 476.366.000 lei, fiind constituit din venituri din:

Buget local: 364.266.000 lei
Credit intern: 42.594.000 lei
Venituri proprii și subvenții: 82.533.000 lei
Transferuri între unități ale administrațiie publice: 13.027.000 lei (care se scad).

Prioritatea noastră principală rămâne în continuare dezvoltarea municipiului nostru atât prin proiectele în implementare (sau finalizate), dar și prin cele peste 40 de proiecte prin care vom atrage fonduri nerambursabile considerabile (PNRR, POR, POS, Programul Anghel Saligny, Programul Construcții Locuințe Sociale).”, a scris primarul Cristian Matei pe pagina sa de Facebook.

Descrierea bugetului pentru anul 2022:

I. Venituri totale ale bugetului local sunt în suma de 364.266.000 lei din care:

• Funcționare:118.284.000 lei

• Dezvoltare: 245.982.000 lei, din care:

-subvenții de la bugetul de stat pentru proiecte FEN: 30.027.000 lei

-sume primite de la UE pentru proiecte FEN: 203.022.000 lei

-sume de la bugetul de stat pentru proiecte guvernamentale:7.631.000 lei

-vărsăminte din secțiunea de funcționare: 5.268.000 lei

-venituri din valorificarea unor bunuri: 34.000 lei

La cheltuielile anului 2022 a fost cuprins și excedentul anului 2021 în sumă de 2.400.000 lei care va fi utilizat la secțiunea dezvoltare.

Cheltuielile totale ale bugetului local, în sumă de 366.666.000 lei, defalcate pe activități care se susțin din buget:

1. Autorități publice: 23.713.000 lei

2. Alte servicii generale: 1.547.000 lei

3. Dobânzi – tranzacții privind datoria publică: 2.100.000 lei

4. Ordine publică: 8.453.000 lei

5. Învățământ: 29.223.000 lei din care 20.751.000 lei fiind fonduri europene nerambursabile

6. Sănătate: 4.597.000 lei

7. Cultură recreere, religie: 79.338.000 lei

8. Asistență socială: 32.073.000 lei din care 3.147.000 lei fiind fonduri europene nerambursabile.

9. Locuințe, dezvoltare publică: 9.734.000 lei

10. Protecția mediului: 67.117.000 lei din care 59.500.000 lei fiind fonduri europene nerambursabile.

11. Transporturi (infrastructură rutieră + compania Transport Urban Public): 108.771.000 lei din care 83.140.000 lei fonduri europene nerambursabile alocate pentru modernizarea infrastructurii rutiere din municipiul nostru.

II. Bugetul activităților finanțate din venituri proprii:

Venituri totale ale instituțiilor: Spitalul Municipal, Poliția Locală, Teatru Național Aureliu Manea, Serviciul public parc zoologic și de agreement, Serviciul public administrare piețe și obor și câteva unități de învățământ cu fonduri proprii înaumwază 82.533.000 de lei.

Ponderea cea mai mare în realizarea veniturilor o deține Spitalul Municipal Turda care are un buget de 68.235.000 lei, fiind finanțat din contracte cu CASS (30.628.000 lei) subvenții din FNUASS (35.229.000 lei), DSS (876.000.000 lei) și din alte surse precum fonduri pentru investiții (1.502.000 lei).

Cheltuielile însumează 83.411.000 lei, fiind mai mari decât veniturile deoarece anul acesta va fi utilizat excedentul anului 2021 de 878.000.000 lei de către Teatrul Național Aureliu Manea.

III. Bugetul creditului intern, în total 42.594.000 lei.

Din acest buget se finanțează obiective de investiții în domeniul culturii în valoare de 8.000.000 lei și modernizarea infrastructurii rutiere însumând 34.594.000 lei.

Bugetul municipiului a fost aprobat de Consiliul Local în ședința de vineri, 11.02.2022.

Pentru a vedea execuția bugetară din ultimii ani puteți să accesați link-ul: https://buget.verdedata.ro/…+7

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.