Sorin Badea
Să fii primar pesedist într-o comună ca Drăgăneştiul, pus pe lista de candidaţi şi sprijinit în campania electorală de holdingul plin de datorii la care ai lucrat, pentru a servi ulterior intereselor acestuia, e, într-adevăr, ceva! Când puterea ţi se urcă la cap şi crezi că-ţi poţi permite orice, inclusiv să conduci băut mangă pe şoselele judeţului, punând în pericol vieţile participanţilor la trafic, soarta are grijă să-ţi tragă una peste faţă şi să te coboare cu picioarele pe pământ. Un astfel de om este Gheorghe Bogdan, primarul, după cum am spus, al comunei Drăgăneşti. Despre purtările lui şi despre modul cum se zbate alesul drăgăneştenilor să rezolve interesele stăpânilor săi, vom vorbi în cele ce urmează.

Dar să-l lăsăm pe inspectorul principal Gheorghe Tudor, şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Judeăean de Poliţie Bihor, să ne relateze episodul recent care a pus brsuc capăt carierei de şofer amator a primarului Bogdan.
„În jurul datei de 22 februarie pe Drumul Naţional 76, în apropierea oraşului Beiuş, a fost depistat la volan sub influenţa alcoolului, de către un echipaj al Poliţiei Rutiere, numitul Bogdan Gheorghe, primar al comunei Drăgăneşti.  În urma recoltării probelor biologice şi analizei sanguine, s-a constatat că alcoolemia depăşea «bariera» legală de 0,4 la mie, astfel că Bogdan Gheorghe s-a ales cu dosar penal. Pedeapsa pentru o astfel de infracţiune este între 1 şi 5 ani de detenţie. Cercetările în acest dosar sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş”. Şeful Serviciului Rutier a evitat însă cu abilitate să precizeze cifra exactă a alcoolemiei primarului de Drăgăneşti, probabil pentru a nu rezulta că ilustrul primar pesedist era beat mangă.

Inspectorul Tudor să zică ce-o vrea…

… că noi ne uităm la prevederile Noului Cod Rutier, intrat în vigoare pe 28 februarie a.c., care ne spun că pragul de la care alcoolemia devine infracţiune a scăzut de la 1 la 0,8 grame la mie, astfel că oamenii de la volan răspund penal pentru o concentraţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge sau de peste 0,40 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, în funcţie de metoda de măsurare. Şi cum Gheorghe Bogdan se adăpase zdravăn, s-a ales cu un binemeritat dosar penal, de care PSD-ul şi grupul de firme „European Drinks” se chinuiesc, potrivit informaţiilor noastre, să-l scape.
Mai ales că „talentul” de şofer al primarului de Drăgăneşti a fost demonstrat într-un alt incident rutier petrecut cu puţin înaintea celui menţionat mai sus, dar şeful Serviciului de Poliţie Rutieră susţine că nu poate să ne dea informaţii referitoare la acest incident. Îl credem. E precaut. Şi noi vom fi în articolele viitoare, ca şi cum ai călca pe cineva cu maşina.
Revenind la oile noastre, să vă mai spunem că primarul de Drăgăneşti lucrează mai mult pentru foştii lui patroni decât pentru interesele cetăţenilor comunei, aşa cum o dovedesc şi cele de mai jos.
În Bihor, e de notorietate faptul că zona dintre oraşele Beiuş şi Ştei este numită de câţiva ani de localnici „Imperiul «European Drinks»”. Administraţia celor două oraşe şi a comunelor Rieni sau Drăgăneşti s-a contaminat de politicieni locali, oameni care slujesc interesele holdingului amintit. La Ştei, Rieni şi Drăgăneşti, atât primarii cât şi o parte din consilieri sunt angajaţi sau foşti angajaţi ai firmelor patronate de Ioan şi Viorel Micula. În aceste condiţiii, e lesne de înţeles cât de mult reprezintă aceşti aşa-zişi „aleşi” interesele electoratului. Presa (în special cotidianul ZIUA de Ardeal) a relatat în repetate rînduri manevrele companiei care încearcă să pună mâna pe AGROMEC Sudrigiu.

Bogdan, primar de European Drinks

SC AGROMEC Sudrigiu SA este o unitate care are un patrimoniu de invidiat (o curte de 10.095 mp, clădiri ce pot avea multiple destinaţii, capacităţi de depozitare, platformă betonată, atelier mecanic, mijloace de transport etc.) şi o poziţie strategică, fiind amplasată în imediata apropiere a unei intersecţii de drumuri ce leagă oraşele Ştei şi Beiuş şi mai multe localităţi din zonă. De numele acestui AGROMEC se leagă cu nod acţiunile interesate ale primarului din comuna Drăgăneşti, de care aparţine satul Sudrigiu, făcute în scopul acaparării AGROMEC-ului amintit de holdingul European Drinks. Aceste “manevre” au fost aduse inclusiv la cunoştinţa Comisiei de Abuzuri a Guvernului şi a Parlamentului României, deocamdată fără nici un succes. Noi ne facem datoria de a le reaminti opiniei publice bihorene, aşa cum au fost consemnate în presa locală.
„Prin această adresă dorim să vă informăm despre greutăţile pe care le întâmpinăm la primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului şi despre abuzurile şi ilegalităţile comise de Executivul Primăriei comunei Drăgăneşti, în frunte cu primarul Gheorghe Bogdan, secretarul Vasile Horge şi topograful Pirtea Petru. Societatea AGROMEC Sudrigiu se află sub contract de privatizare (nr 842/30.05.1997) care expiră în anul 2006. Începând cu anul 1997, de când s-a instalat pe scaunul de primar Bogdan Gheorghe, suntem hărţuiţi de Executivul Primăriei şi Consiliul Local al comunei Drăgăneşti, care refuză să semneze procesele verbale de vecinătăţi pentru a încheia aplicarea HG 834. În şedinţa Consiliului Local din 25.03.2000, primarul Bogdan şi secretarul a dezinformat Consiliul că societatea European Drinks S.A. Rieni a cumpărat toate clădirile care sunt proprietatea societăţii AGROMEC Sudrigiu. În urma acestei minciuni, Consiliul Local a atribuit prin Hotărârea nr 15 terenul de sub construcţiile proprietatea AGROMEC Sudrigiu către European Drinks Rieni”.

Război murdar

„A urmat un proces în contencios administrativ care s-a încheiat cu Decizia nr 45/13.11.2001 a Curţii de Apel Oradea, prin care am obţinut anularea Hotărârii nr 15 a Consiliului Local Drăgăneşti. Şirul abuzurilor a continuat cu Hotărârea nr 30/30.07.2002, prin care următorul Consiliu Local ales în anul 2000 a aprbat concesionarea terenului (nr topo 466/6) societăţii OPTIM CLUB SRL, căreia societatea noastră i-a închiriat prin contract depozitul de carburanţi şi o platformă de beton de 400 mp . Deşi se cunoştea faptul că acest teren este aferent construcţiilor noastre, Consiliul Local l-a cedat altei societăţi. Am acţionat în contencios administrativ şi am solicitat anularea acestei hotărâri. Procesul se află pe rolul Tribunalului Bihor şi am fost deja citaţi pentru termenul din 17 octombrie (dosar nr 6564/CA/2002). Vă informăm că toate societăţile din zonă au primit terenul aferent de sub construcţii cu titlu de schimb sau prin alte metode; mai mult, au primit teren din păţunea comunală persoane fizice care, după ce au primit titlu de proprietate, au vândut terenul contra unor sume foarte mari. Faţă de această situaţie, vă rugăm să faceţi demersurile necesare pe lângă Judecătoria Beiuş–Serviciul Carte Funciară, pentru a stopa intervenţiile în fila CF 713 Şebiş, nr topo 466/6, până la aplicarea HG 834. De asemenea, vă rugăm să luaţi măsurile necesare pentrua stopa abuzurile Executivului de la Primăria Drăgăneşti”– se spune în memoriul expediat de reprezentranţii AGROMEC Sudrigiu Guvernului României. Un document similar a fost expediat Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului, Departamentul Postprivatizare. Surse din cadrul AGROMEC Sudrigiu ne-au declarat că prin manevra concesionării abuzive a terenului societăţii către OPTIM CLUB SRL se urmăreşte acelaşi scop, respectiv acapararea firmei pe bani de nimic de către „European Drinks”. Strategia e simplă: în cazul în care Justiţia ar da câştig de cauză societăţii OPTIM CLUB, iar aceasta ar obţine ulterior dreptul de proprietate asupra terenului din curtea AGROMEC, pasul următor ar fi vânzarea acestuia către holdingul din Rieni. Iar când ţi se dă pe tavă un teren pe care se află nişte construcţii care aparţin altuia, îi poţi pune în vedere să le mute de acolo sau, ca să nu piardă totul, îi oferi un preţ de nimic pe o proprietate estimată la peste 7 miliarde.

Cu pixul pe lege călcând

Demn de remarcat este faptul că prin Adresa nr 148/14.03.1996, Consiliul Local Drăgăneşti menţiona faptul că terenul de sub clădirile AGROMEC Sudrigiu este proprietate de stat şi se află în administrarea societăţii. De asemenea, prin Adresa nr 70/17.05.1999, acelaşi Consiliu Local Drăgăneşti informa Consiliul Judeţean Bihor-Direcţia Tehnică, faptul că pe terenul cu nr topo 466/6 există construcţii care sunt proprietatea AGROMEC Sudrigiu, pentru care erau în curs de aplicare prevederile HG 834/1992 în vederea obţinerii titlului de proprietate asupra terenului. Paradoxul face ca adresa să fie semnată chiar de fostul primar al comunei Drăgăneşti, Fănel Tarjoc, azi director al COMCEREAL Timiş, una din firmele cumpărate de „European Drinks”.

De ce nu bat clopotele autorităţilor, Mitică?

Deşi hotărârea prin care primarul Bogdan Gheorghe şi consilierii locali ce slujesc interesele „European Drinks” au încercat în mod direct să atribuie terenul de sub clădirile AGROMEC Sudrigiu holdingului patronat de fraţii Micula a fost anulată de Curtea de Apel Oradea, instituţiile statului, solicitate să intervină în noua cauză care urmăreşte acelaşi scop murdar sub paravanul OPTIM CLUB SRL, se fac că plouă şi, prin răspunsul dat, dovedesc că sucurile „European Drinks” care umplu mesele la fiecare bairam sau conferinţă de presă nu se află acolo chiar întâmplător. „Terenul înscris în CF nr 713 Sebiş cu n topo 466/6 constituie în întregim proprietatea comunei Drăgăneşti. Potrivit art. 38, lit. F din Legea nr 215/2001 privind administraţia publică locală, consiliul local administrează domeniul public şi privat al comunei, astfel că are competenţa de a aproba concesionarea unui teren”– se zice într-unul dintre documente, ce dovedeste o crasă necunoaştere a legilor. În buna tradiţie românească a tăcerii în păpuşoi, autorităţile sesizate nu au răspuns la memoriile prin care erau semnalate abuzurile şi infracţiunile comise pentru a servi unor interese murdare. Conducerea SC AGROMEC Sudrigiu ne-a pus la dispoziţie toate documentele care atestă cele arătate mai sus. Motiv pentru care ne vom permite să revenim foarte curând.

2 COMENTARII

  1. Bai ziaristi de „paie” ce sunteți când locuiti voi intr-un loc va dați cu părerea,pana nu Cunoașteti cauza sau știți exact despre ce este vorba nu doar prin auzite atunci sa vorbiti..

  2. Felcitari celor care si-au batut capul , cu astfel de ite ,dar daca oameni nu sunt uniti , primari vor continua sa faca interesele celor care le baga in buzunar ceva, si. oameni or sa-si dea seama ca iar au fost fraieriti , asa ca totul depinde de oameni , daca se complace in situatia de a fi tot timpul fraieriti , dupa care se vor victimiza singuri , si bunurile comunei sunt tot ale lor , si trebuie sa aibe o atitudine , ca sa stie si primarul ca nu poate face ce vrea el ,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.