În urmă cu trei zile, Primăria Municipiului Dej a fost vizată de percheziții efectuate de organele de anchetă, acțiune care a blocat temporar activitatea instituției și a stârnit îngrijorare în rândul cetățenilor. Până în prezent, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) nu a transmis niciun comunicat oficial care să clarifice motivul acestei intervenții.

Primarul Dejului, Morar Costan, a făcut astăzi o declarație în cadrul ședinței Consiliului Local, oferind câteva informații despre situație, deși destul de vagi. „Sunt situații neplăcute de multe ori în activitatea administrativă și personală care nu crezi niciodată că se vor întâmpla. Acesta lucru s-a întâmplat și la noi, miercuri, când s-au făcut investigații la nivelul Primăriei Municipiului Dej. Eu am făcut comunicatul de presă și am cerut scuze dejenilor că nu au putut avea activitate angajații noștri și, cu siguranță, organele de control își vor face datoria până la capăt și noi vom răspunde tuturor cerințelor lor. Altceva mai mult nu vă pot spune. Eu mă simt că sunt corect, am fost corect, simt că sunt nevinovat în toată chestia aceasta, dar lucrurile se întâmplă de multe ori cum nu te aștepți. Sigur că te doare când vezi că anumite persoane abia așteaptă să fie ceva rău. Parcă se bucură în interiorul lor și chiar stau aproape să vadă dacă este ceva rău”, a declarat primarul.

La rândul său, Primăria Municipiului Dej a emis un comunicat prin care informează opinia publică despre ancheta în curs, subliniind angajamentul instituției de a colabora pe deplin cu autoritățile competente. „Dorim să subliniem că instituția noastră tratează cu maximă seriozitate orice demers legal și este pe deplin angajată în sprijinirea autorităților competente pentru clarificarea tuturor aspectelor investigate. Administrația locală susține pe deplin principiile legalității și transparenței, rămâne deschisă față de cetățeni și mass media și va comunica în mod transparent orice evoluție relevantă, cu respectarea cadrului legal”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Primăriei au cerut scuze cetățenilor pentru disconfortul creat de suspendarea temporară a activității, asigurând că serviciile publice vor fi reluate și vor funcționa în mod normal.

Până în prezent, lipsa unui comunicat oficial din partea DIICOT privind scopul perchezițiilor a alimentat speculațiile și îngrijorările în rândul comunității locale. Ancheta continuă, iar Primăria Dej rămâne în cooperare cu organele de anchetă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.