Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi alţi şapte angajaţi sau foşti angajaţi ai Primăriei, printre care secretarul instituţiei, Marcel Jeler, viceprimarul Paul Voicu şi fostul viceprimar Ioan Bogăţan, în prezent consilier local, au fost scoşi de sub urmărire penală în dosarul în care erau cercetaţi ca învinuiţi pentru infracţiuni privind acordarea unor subvenţii pentru transportul local.

Potrivit unor surse judiciare, Hava şi ceilalţi angajaţi sau foşti angajaţi ai Primăriei Alba Iulia au fost cercetaţi pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea conform legii a destinaţiilor subvenţiilor şi pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii DNA Alba Iulia au dispus ridicarea sechestrului asiguratoriu instituit în timpul instrumentării cazului atât pentru primarul Mircea Hava, cât şi pentru ceilalţi şapte învinuiţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.