
Activistul clujean Adrian Dohotaru spune că primarul din Beliș vrea să organizeze un referendul pentru a scoate comuna de sub jurisdicția Pacului Natural Apuseni din rațiuni imobiliare. Pe lista primăriei sunt înscrise multe nume care contează în așteptarea unor autorizații de construcții pentru diferite proiecte. Însă emiterea autorizațiilor nu poate avea loc atât timp cât zona este protejată de lege.
”Primaria dorește prin referendum sa iasă din Parcul Natural Apuseni. Ideea de a scoate comuna din Parcul Natural Apuseni contravine cu politicile Uniunii Europene de a mări de la 23 la sută la 30 la sută suprafețele protejate din România si la zece la sută suprafață strictă. Referendumul nu are nicio bază legală, e folosit strict ca presiune politică. Amintesc că avem inițiată, cu Asociația SOS, și o petiție cu aproape zece mii de semnatari care cere stoparea poluării lacurilor la Tarnița si Beliș-Fântânele. La lac s-ar concentra proprietățile dorite de primar care ar polua și mai tare apa, iar la petiția noastră doar parțial, deși necesar, s-au rezolvat problemele prin interzicerea bărcilor motorizate”, a declarat Adrian Dohotaru.
Potrivit primarului Viorel Matiș, în ultimii ani o suprafață extinsă de pădure de brad și molid s-a uscat din cauza unei insecte cunoscută popular sub numele de ipide-gândaci de scoarţă sau gândaci tipografi, managemntul parcului natural fiind defectuos în această direcție, acuză autoritățile locale. În cazul în care referendumul va fi validat comuna va apela la instanță pentru a obține o sentință prin Beliș să fie scoasă din aria protejată.

„Prin interzicerile și felul în care au administrat Parcul Natural Apuseni au apărut infestările cu ipide ceea ce nu e normal să apară așa ceva într-o pădure. Eu i-aș întreba ce au protejat prin măsurile de protecție pe care le-au avut. Au distrus pădurea? Ne blochează foarte mult în dezvoltarea comunei pentru că ne dau niște limite de dezvoltare care nu sunt normale. Spre exemplu, în centrul satului Giurcuța de Sus nu pot să construiesc nimic. Or, nu e normal așa ceva. De asemenea, limitele impuse în PUG ne afectează foarte mult. Spre exemplu, la Giurcuța de Jos unde a fost vatra satului nu avem voie să o includem în PUG în condițiile în care acolo a fost vatra satului. Am dorit să facem trasee de biciclete și de ATV-uri, însă nu ni s-a permis. Nu putem construi, nu ne putem dezvolta, nu putem face nimicEu nu mă pot dezvolta dacă nu pot amenaja un traseu, nu pot duce un turist să îi arăt obiective. 99 la sută din comuna noastră este în Parc, ceea ce ne afectează foarte mult la realizarea proiectelor de dezvoltare. Sunt comune care au doar o parte din teritoriu în Parc, ceea ce le permite să se dezvolte. Noi fiind cu 99 la sută în Parc suntem foarte limitați în dezvoltare și în realizarea de investiții”, a semnalat primarul Viorel Matiș, citat de ziarulfaclia.ro.