Cristian Matei, primarul orașului Turda, a declarat pentru ZIUA LIVE că cel de-al doilea mandat a fost mult mai ușor decât primul, în special în ceea ce privește atragerea de fonduri europene.

„Arată mult mai bine decât primul mandat, ținând cont de faptul că în primul mandat a fost nevoie de mult timp pentru pregătirea documentelor, respectiv a documentației pentru atragerea fondurilor europene. Știm bine că există încă o birocrație destul de mare pentru a atrage fonduri europene, dar noi am trecut de această etapă greoaie.

Aș putea spune că al doilea mandat, venind din primul și neavând nevoie de o perioadă anticipativă pentru pregătirea documentației, a fost mult mai prolific. În plus, au apărut aceste noi fonduri europene prin PNRR și deja am reușit să contractăm sume foarte mari pentru municipiul Turda.

Suma este de aproximativ 49 de milioane de euro. Bineînțeles că ne axăm pe doi piloni principali, redresare energetică prin atragerea acest fonduri, iar un alt pilon este reprezentat de inovare și digitalizare. Toate activitățile trebuie digitalizate. Noi am pornit la toate nivelele și facem totul în cadrul conceptului digitalizare-smart city”, a afirmat, la ZIUA LIVE, primarul din Turda.

Cristian Matei a fost ales pentru a doua oară în funcția de primar al municipiului Turda în vara anului 2020, dar de această dată a candidat din partea PNL, spre deosebire de primul său mandat din 2016, când a câștigat alegerile ca primar din partea PSD.

Citește și: Probleme de 9 milioane lei la Primăria Cluj Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.