Chiar dacă se află în arest pentru trafic de influenţă, primarul comunei Călăţele, Petru Toadere, este urmărit de problemele lăsate în sat. Mai mulţi consăteni îl acuză pe Toadere că a lăsat în urmă construcţii ilegale de imobile şi drumuri, defrişări de copaci de pe parcelele private ale sătenilor şi retrocedări nerezolvate. Oamenii din Călăţele mai acuză că fostul primar exploateză pădurile din zonă cu gaterul pe care îl administrează firma lui. Anul trecut, în urma inspecţiilor, mai multe autorităţi ale statului au atras atenţia asupra neregulilor care au loc, dar au lăsat la atitudinea primăriei să aplice sancţiuni. Cert este că, la câteva luni de la controalele făcute de la Ministerul Mediului şi Inspectoratului de Stat în Construcţii, la mijlocul lui decembrie 2009, Toadere a fost arestat în urma unui flagrant.

Mai mulţi oameni din comuna clujeană Călăţele se plâng că Petre Toadere, fostul lor primar, a intrat abuziv pe proprietăţile lor.
“În data de 5 august 2009, primarul însoţit de circa 20 de persoane din comuna Călăţele, au intrat în mod abuziv pe terenul meu şi, fără acordul meu, au tăiat circa 10-15 brazi. În aceeaşi zi au intrat şi pe un alt teren vecin cu al meu, fără să posede acte pe acel teren, şi au tăiat mai mulţi brazi, au făcut măsurători şi l-au parcelat. După aceea, l-au închiriat la persoane străine în numele Composesoratului Urbarial Finciu, unde primarul este preşedinte. Acest teren, pe care primarul Petru Toader şi asociaţii l-au concesionat şi vândut, se află şi o parcelă pe care eu o mostenesc de la bunicul meu”, spune Adrian Rus, din Călăţele.
Aceeaşi părere o au şi mai mulţi săteni din comună care l-au şi dat în judecată pe fostul primar. Oamenii au făcut apel la Consiliul Judeţean Cluj şi la alte autorităţi din Cluj pentru a rezolva problemele făcute de fostul primar din Călăţele.
“Ne constituim parte vătămată şi ne exprimăm protestul şi nedumerirea că deşi am sesizat că încălcarea legislaţiei cu privire la încălcarea proprietăţii şi a executării unor construcţii fără autorizaţie de construire nu se ia nicio măsură legală de către autorităţile în drept. Rugăm de urgenţă constituirea unei comisii care să verifice drepturile de proprietate asupra terenurilor în cauză. Utilajele ce transportă materiale la construcţia în cauză au deteriorat pe o porţiune o conductă de alimentare cu apă potabilă, investiţie a Consiliului Local Călăţele, care continuuă modernizarea cu apă a comunei”, spun oamenii.
Adrian Rus mai spune că atunci când primarul a intrat pe terenul lui era însoţit şi de poliţistii din sat, care au ridicat din umeri la sesizările omului.
“Atunci când primarul, însoţit de oamenii lui, mi-au încălcat proprietatea, a fost de faţă şi şeful de post Bercea I. şi adjunctul său din Poliţia Călăţele. Am vrut să fac o sesizare atunci, dar mi-au spus că ei nu pot să facă nimic. Deşi plătesc toate impozitele la zi, nu pot să profit de drepturile mele”, spune Rus. Angajaţii Postului de Poliţie din Călăţele nu răspuns apelurilor telefonice pentru a explica ce s-a întâmplat.

Controalele trimit petenţii în gura “primăriei”

În urma plângerilor lui Rusu, angajaţii din cadrul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj-Napoca au înaintat o sesizare către IPJ Cluj.
“În vara anului 2009, Composesoratul Urbarial Finciu a executat lucrări de curăţare  a păşunilor beneficiind de subvenţiile alocate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură. Cu ocazia acestor lucrări, executantul a intrat şi pe proprietatea lui Rus Adrian, unde au fost tăiaţi aproximativ 10 arbori din specia molid, cu înălţimea de maxim doi metri. În ceea ce priveşte construirea unui drum şi parcelarea păşunii satului Dealul Negru, am constat că terenul în cauză este proprietatea Composesoratului Urbarial Finciu şi nu a primăriei comunei Călăţele. Totodată menţionăm că în urma verificărilor efectuate reiese faptul că într-adevăr, primarul Toadere Petru este administratorul unei societăţi de debitare şi comercializare a materialelor lemnoase, SC Agrodom SRL. La data deplasării în teren, punctul de lucru al societăţii era închis, iar la sediul societăţii nu era nicio persoană. Din informaţiile primite la sediul primăriei Călăţele, primarul Toadere Petru este arestat preventiv, iar societatea Agrodom are acord de distribuire şi utilizare a formularelor cu regim special şi a sigiliilor crotali pentru identificarea pomilor de Crăciun. ca măsuri luate s-a transmis o adresă către IPJ Cluj în vederea citării asociatului Toadere Octavia Mariana la SC Agrodom pentru verificarea şi comercializarea materialelor lemnoase”, arată un răspuns al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj-Napoca.
În urma unui alt control, al Inspectoratul de Stat în Construcţi, s-a descoperit că pe terenul sătenilor “un investitor” construieşte fără autorizaţie de construcţie o casă şi un drum.
“Pe un teren format din şapte parcele este în curs de execuţie o construcţie cu regimul de înălţime demisol şi parter, aflată la stadiul de finisaje, construcţie neautorizată de Primăria Comunei Călăţele. La data controlului, lucrările de construcţie sunt oprite, iar investitorul nu se afla în ţară. Drumul la care faceţi referire a fost executat fără autorizaţie de construire de către investitorul construcţiei aflată în execuţie, pentru a asigura accesul utilajelor şi materialelor. Direcţia Judeţeană de Control în Construcţii Cluj a dispus Primăriei comunei Călăţele să identifice proprietarul terenului concesionat şi să-şi exercite controlul conform prevederilor legale, cu oprirea lucrărilor, sancţionarea contravenţională a acestuia pentru executarea de lucrări de construcţii fără autorizaţie de construire, să decidă menţinerea sau desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate nelegal”, spun inspectorii în construcţii.

Primarul care ruinează

Un alt caz cu “cântec” care are legătură cu fostul primar din Călăţele este cel al lui Mircea Igna,  clujean care încearcă de 18 ani să recupereze averea familiei, care a fost deportată de comunişti în anii ’50. Igna a primit o parte din terenurile şi imobilele din comuna Călăţele, dar clădirile care i-au fost restituite se află într-o ruină de nedescris. După anii de procese, Igna a primit înapoi averea familiei, o parte din comuna Călăţele, dar casele care au aparţinut familiei au ajun o ruină pentru care clujeanul plăteşte impozite de aproape 2.000 de lei. “Petre Toadere, a avut un gater în casa unde m-am născut şi a luat în mod dubios o parte din imobilul respectiv. În 2003, după un lung proces, am primit înapoi casa şi am convenit ca el să-mi plătească o chirie lunară de 500 de lei pentru gater. Mi-a plătit o perioadă, după aceea a vândut, fără să-mi spună, o clădire din fosta casă părintească. A ruinat totul şi a plecat de-acolo”, se plânge Mircea Igna.
El mai spune că l-a dat în judecată pe primarul comunei Călăţele pentru că i-a distrus gospădăria şi îi cere despăgubiri de circa 60.000 de lei. „Mă judec cu primarul pentru că mi-a distrus casa, nu mi-a plătit chirie şi am cerut despăgubiri, stabilite de un evaluator, de peste 60.000 de lei pentru o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi. Primarul a depus la dosarul în care mă judec două contracte de vânzare-cumpărare a clădirii care acum este locuită de cineva fără ca eu să ştiu în ce bază. Prima oară a cumpărat în 1990 o clădire din cadrul casei cu 30.000 de lei, apoi a mai cumpărat-o o dată, în 2001, cu 80 de milioane de lei vechi de la unu’, Vasile Miclea. Păi, care-i valabil dintre astea două?”, se întreabă Mircea Igna.

“Banii alocaţi de la bugetul de stat primăriei Călăţele nu au fost utilizaţi pentru obiectivele şi investiţiile pentru care au fost destinaţi, ci au fost dirijaţi pentru folosul Composesoratului Urbaria Finciu sau scopuri private. Spre exemplu, drumul construit pe păşunea satului Dealul Negru, unde s-au făcut parcele fără forme legale. De asemenea, primarul Petru Toader a abuzat de funcţia lui şi a construit un gater pe raza comunei Călăţele, unde transportă cantităţi foarte mari de lemn din pădurile din apropiere”, Adrian Rus, comuna Călăţele.

La mijlocul lunii decembrie 2009, Petru Toadere a fost arestat azi de procurorii DNA Cluj pentru luare de mită. “În cursul lunilor noiembrie-decembrie 2009, inculpatul Toadere Petru a pretins de la două persoane denunţătoare o sumă de bani în cuantum de peste 10.000 de euro, din care, la data de 14 decembrie 2009 a primit suma de 5.000 de euro, promiţând că, prin influenţa de care se bucură, le va înlesni denunţătorilor obţinerea avizelor necesare de la Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Cluj, privind scoaterea din circuitul silvic a unor terenuri cu vegetaţie forestieră, avize fără de care activitatea desfăşurată de societatea comercială la care unul dintre denunţători era asociat şi administrator mai putea continua”, arată comunicatul DNA.

Răzvan Robu

5 COMENTARII

  1. Domnul primar al comunei CALATELE este un om foarte bun pentru functia in care este ales in mod democratic. Domnul Adrian Rus a intabulat pe cind era unchiul familiei lui primar ,adica numitul : Vlaic Aurel ( fost primar PD-L).Acel teren care pretinde ca ” este al lui ” este in patrimoniul Composesoratului Urbarial Finciu.In mandatul sau, dl.domnul Toadere a descoperit acest lucru si v-a face dreptate chiar din penitenciar. Atentie!!!! Exista conform legilor in vigoare si a Constitutiei Romaniei, dreptul la cererea de daune si despagubiri pentru calomnie-asupra numitului Rus Adrian si a presei ce scriu si dau curs unor astfel de lucruri mincinoase, despre familia binecuvintata de Dumnezeu-Familia TOADERE-.Cred din inima si din tot sufletul ca Dumnezeu va face dreptate. VIVAT TOADERE PETRU- PRIMARUL COMUNEI CALATELE !!!!!!

  2. da doamna te pot ajuta eu. se tot fura ca si inainte si nu se dau banii la oameni, presedintele e puscarias, a delapidat composesoratul cu cateva miliarde…..alceva mai doriti sa stiti?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.