Printre angajatii fericiti care vor încasa prime de Pasti sunt reprezentantii Consiliului Judetean Cluj, Primaria Cluj-Napoca, reprezentantii DRDP Cluj, RATUC si angajatii RADP Cluj. Valoarea primelor difera de la o institutie la alta, în timp ce unele institutii nu vor fi avea parte de acest “cadou”.

De Sarbatorile Pascale, angajatii primariei Cluj-Napoca se vor bucura de cadouri constând în bani din partea conducerii. Potrivit purtatorului de cuvânt al primariei, Raimonda Boian, prima nu va fi egala pentru toti angajatii. Prin contractul colectiv de munca, valoarea primei consta într-un salariu mediu brut pe economie. Si reprezentantii Consiliului Judetean Cluj vor primi o prima de Pasti. Potrivit Corneliei Trif, purtator de cuvînt al Consiliului Judetean, valoarea primei este de 400 lei brut, angajatii primind aproximativ 320 de lei în mâna. În schimb, la Prefectura Cluj  nu se acorda niciun bonus salarial de Pasti. “Nu am fost atât de cuminti”, a declarat Anca Stanescu, purtator de cuvânt al Prefecturii Cluj. Printre angajatii “premiati” de Pasti se numara si cei de la Directia Regionala de Drumuri si Poduri Cluj, care vor primi ca prima o suma de bani. Petricean Corneliu, reprezentant RATUC a tinut sa precizeze ca probabil ca si prima angajatii regiei vor primi bani, deocamdata primind doar hârtia care îi înstiinteaza asupra faptului ca  au de primit premiile semestriale. Director RADP, Ioan Pantelimon a anuntat ca angajatii Regiei Autonome a Domeniului Public vor avea parte ca prime de Pasti bonuri valorice si nu bani.

Beatrice Golondzac

Desi la început Guvernul nu era de acord cu acordarea tichetelor, bugetarii nu vor fi absolviti pâna la urma de aceasta prima. Astfel, tichetele cadou vor fi acordate in limitele prevazute de Legea bugetului de stat sau în functie de veniturile proprii ale administrasiilor locale. Aceste tichete se acorda bugetarilor de patru ori pe an. Valoarea unui tichet este de 10 lei sau 20 de lei, însa nu poate depasi 50 de lei. Bugetarii beneficiaza de aceste tichete atât de Pasti cât si de Craciun, ca o motivare suplimentara a salariului.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.