Într-un interviu acordat la Realitatea PLUS, Liviu Dragnea a declarat că se așteaptă să fie folosit în campania pentru alegerile din acest an de cei care se află la guvernare. Fostul președinte al PSD spune că este nevinovat, dar nu se consideră învins.

„Actuala putere, această forță politică, ei au mers in toate campaniile si au mers pe un mesaj anti-cineva. Sunt convins ca si acum vor sa mearga pe un mesaj pe anti-cineva. E greu sa mearga pe anti-PSD, pentru ca PSD nu mai e perceput ca un partid de forta si o opozitie foarte serioasa.

Din moment ce le-a reusit o reteta scumpa pentru ei atâția ani de zile sa ma demonizeze si sa ajunga la un scor sa le dea posibilitatea sa guverneze asa cum guverneaza, de ce sa nu mai incerce inca o data, sa incerce sa construiasca anti-mine.

Să nu uităm unde sunt. Oricine zâmbește aici zâmbește amar. Dar asta nu înseamnă că m-au îngenuncheat sau m-au infrant. Asta nu s-a intamplat și nu se va intampla. 

Cu toate ca ei anul asta nu m-au lasat in pace. 

M-au condamnat total nevinovat, m-au adus aici, ah, gata, Domne, l-am scos din viata politica, e suficient.

Doar un simplu fapt, că pur si simplu intr-un an si o luna, eu nu am avut voie sa vorbesc cu presa”, a declarat Dragnea.

Liviu Dragnea mărturisește că nu urmărește presa și muncește foarte mult la atelierul auto de la penitenciarul Rahova.

„Mărturisesc că nu urmăresc presa. 

Ceva treaba pe la garaj pe la Rahova, mai o masina de reparat, mai o sudura, de făcut o scara, o poarta.

Sunt bine, n-am probleme, nici probleme de sanatate. M-am taiat la o mana, a trecut, s-a reparat”, a mai spus Dragnea.

Fostul președinte al PSD a fost încarcerat în 27 mai anul trecut pentru trei ani și șase luni în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Copilului Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here