Primul pacient care a fost tratat cu plasmă la Spitalul Judeţean din Galaţi s-a vindecat de COVID-19. Bărbatul are 46 de ani și a primit plasmă îmbogăţită cu anticorpi de la două persoane care la rândul lor s-au vindecat de coronavirus.
Două teste au confirmat că nu mai are COVID-19, dar starea lui rămâne gravă din cauza sechelelor pulmonare şi renale.
Bărbatul de 46 de ani, fără afecţiuni medicale cunoscute, a ajuns în stare gravă la spitalul din Galaţi, fiind necesară intubarea. După ce testul a confirmat că s-a infectat cu COVID-19, medicii au decis să utilizeze, în premieră pentru Galaţi, procedura numită plasmafereză. Acest lucru presupune prelevarea de plasmă îmbogăţită cu anticorpi de la cei care s-au vindecat de coronavirus cu ajutorul unui aparat performant donat Centrului Judeţean de Transfuzii Sanguine Galaţi.
Procedura s-a desfăşurat în urma cu o săptămână, când la centrul de Transfuzii s-au prezentat primii doi donatori de plasmă. Ulterior, aceasta a fost folosită în tratamentul pacientului de 46 de ani şi a dat roade. Surse din cadrul spitalului gălăţean susţin că după efectuarea a două teste, medicii au aflat că pacientul nu mai are COVID-19 şi au decis să-l transfere într-o secţie fără persoane infectate. Totuşi, starea pacientului rămâne gravă din cauza sechelelor pulmonare şi renale rezultate în timpul luptei cu infecţia.