Alo, este el, un ofițer, trecut în rezervă, nițel. Alături de el, și ea căuta fericirea. Ma-ia-hii, ma-ia-huu, ma-ia-hoo, m-ayahuasca…Pe ofițer îl cheamă Gabriel Crețu și este, de joi, general-locotenent (cu trei stele) în rezervă. Căci acolo, în rezervă, l-a trecut președintele Klaus Iohannis, cică la cerere. Gurile rele spună că la cererea DIICOT, care l-ar fi fi găsit pe generalul Crețu, prim-adjunct al șefului SPP, în acel moment, la ședința de tras în organism ayahuasca, ședință organizată de către Gelu Oltean și Vanessa YounesS, scrie revista Cațavencii despre cazul clinicii fostului șef al Doi și un Sfert unde s-ar fi consumat droguri, conform acuzațiilor DIICOT.

Tot atunci când Gabriel Crețu se cerea în rezervă, o altă voce din jurul președintelui anunța, cu nespusă emoție: „Este adevarat. Am demisionat. Se încheie o etapă frumoasă din viața mea profesională, pentru care îi mulțumesc domnului președinte. Îi mulțumesc pentru încredere, susținere și ocazia de a învăța mai mult! Este momentul să mă pregătesc pentru noi proiecte“. Cunoscătorii au recunoscut, probabil, declarația făcută pe Facebook de către Mădălina Dobrovolschi, deja fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Iohannis, care a părăsit, brusc, postul, tot joi, 19 decembrie, mai afirmă sursa citată.

Dar, se știe, pe lângă luna cadourilor, decembrie este și luna coincidențelor. Acum rămâne de văzut dacă este chiar o coincidență că și CRețu și Dobrovolschi s-au cerut afară fix în aceeași zi sau Gabriel Crețu se afla la vila Vanessei Youness tocmai pentru a asigura paza și protecția codemisionarei sale.Oricum, se pare că primul proiect pentru care se pregătește Mădălina Dorboveolschi este găsirea unui bun avocat penalist, încheie Catavencii.

1 COMENTARIU

  1. Daca a tras pe nas Mădălina Dobrovolschi, atunci SIGUR atras pe nas si Emil Dobrovolschi Pilot la TAROM.
    Piloti drogati, asta-i interzis ! UN CONTROL ANTIDOPING la TAROM si se desfiinteaza compagnia….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.