Primul tratat de artă militară scris în Transilvania: Il Mastro di Campo Generale al generalului Giorgio Basta

Dacă ar fi să facem, în România, un sondaj de opinie având ca obiectiv desemnarea celui mai odios personaj din istorie, generalul Giorgio Basta (1544-1607) s-ar clasa, fără îndoială, pe unul dintre primele locuri. Puțini sunt românii care au fost sau sunt dispuși să treacă peste faptul că Basta a ordonat asasinarea eroului nostru național Mihai Viteazul în tabăra militară de lângă Turda, în 9/19 august 1601, iar această stare de lucruri va fi greu de schimbat în viitor. Trebuie să știm, totuși, că în celelalte țări europene, în care generalul nu s-a ocupat cu asasinarea eroilor naționali, Giorgio Basta este considerat nu doar un comandant militar important, ci și unul dintre cei mai reputați teoreticieni ai artei militare din epoca sa. Sub oblăduirea lui Basta și-au însușit, în epocă, meseria armelor câțiva dintre marii comandanți ai epocii, între care îi putem aminti pe Albrecht von Wallenstein, Ernesto Montecuccoli sau Jean de Montmorency. Până și Nicolae Iorga, în prelegerile ținute în 1937 pentru Școala de Război, îl plasa pe Basta printre cei mai reprezentativi nouă comandanți ai tuturor timpurilor, alături de Alexandru cel Mare, Hannibal, Marius, Agricola, Carol cel Mare, Ludovic al IX-lea, Bertrand du Guesclin și Gustav Adolf.

Un tratat care a influențat multe generații de ofițeri

Una dintre cele mai importante cărți scrise de Basta, Il Mastro di campo generale, tipărită la Veneția, în anul 1606, a fost scrisă la apogeul carierei sale, sintetizând experiența dobândită pe diferite teatre de război. Potrivit mărturiei lui Ciro Spontoni, Basta a început să scrie notițe inspirate din experiențele sale militare încă din perioada prezenței sale în Flandra, însă lucrarea a fost finalizată în timpul prezenței generalului în Transilvania. Cel puțin câteva dintre capitolele acestei lucrări au putut fi redactate de Basta chiar la Cluj, oraș în care generalul a poposit în câteva rânduri în perioada menționată, mai cu seamă în anii 1602-1604, poate chiar în casa din actuala Piață a Muzeului care i-a păstrat, peste veacuri, amintirea. Mastro di campo generale era, în epocă, comandantul operativ al unei armate, subordonat direct generalissimului, care aparținea, de regulă, unei familii imperiale, regale sau princiare și avea un rol mai degrabă politic. Trebuie precizat, de asemenea, faptul că rangul de mastro di campo generale nu trebuie confundat cu acela de mastro di campo, care era subordonat unui colonel general, având în subordine subunitățile din cadrul unui regiment care aparțineau aceleiași arme, putând fi echivalat cu gradul de locotenent-colonel de astăzi.

Văzută în termeni moderni, lucrarea Il mastro di campo generale poate fi considerată un tratat de management militar, care oferă un adevărat model de organizare, implementat de general în armatele pe care le comanda, ajutându-ne să înțelegem mai bine care a fost rețeta succeselor obținute de acesta. Pentru Basta, nici un detaliu organizatoric nu era lipsit de importanță, iar corpul său ofițeresc era astfel structurat încât toate aspectele organizatorice să fie bine gestionate. Problema aprovizionării cu alimente era, în opinia lui Basta, vitală pentru menținerea capacității combative a armatei. „Dacă el (comandantul) va avea grijă în primul rând, așa cum trebuie să aibă, de abundența alimentelor, să fie sigur de faptul că acesta e cel mai puternic mijloc pentru a-l face să obțină afecțiunea întregii Armate, care, dacă este bine asigurată cu provizii, este gata să se expună cu cea mai mare rapiditate până și la pericolele cele mai înspăimântătoare.” Se cunosc destule exemple din cariera lui Basta în care acesta a refuzat să se angajeze în campanii militare până la procurarea tuturor alimentelor necesare pentru soldații săi. În armata lui Basta exista atât un Comisar general al proviziilor (care raporta direct generalului), cât și un inspector general care avea atribuția de a cunoaște prețurile alimentelor din teritoriile străbătute, pentru a face achiziții de calitate, la prețurile cele mai avantajoase. Responsabilitatea accesului în tabără a negustorilor de toate tipurile, dar și a amplasării brutarilor și spațiilor de depozitare îi revenea Căpitanului general de campanie (capitano generale di campagna), care avea și atribuții de poliție militară.

Precursor al informațiilor și contrainformațiilor militare

Pentru Basta, obținerea de informații era o activitate de o importanță vitală, la fel de importantă ca asigurarea protecției față de spionii aflați în serviciul inamicului. Spre deosebire de mulți dintre contemporanii săi, Basta considera că spionii reprezintă o categorie specială de profesioniști, care trebuie tratată cu cea mai mare considerație. „Nu este bine să trimiți un țăran să spioneze, sau un soldat oarecare, sau alte persoane obișnuite. Astfel de oameni fie că nu reușesc să pătrundă până unde e nevoie, fiind învinși de frică, fie că nu sunt capabili să vadă și să înțeleagă cantitatea și calitatea lucrurilor, pentru că sunt rudimentari și nepricepuți, astfel că dau până la urmă răspunsuri greșite”. Pentru meseria de spion „este nevoie de o sagacitate specială”, pe care nu o are oricine. „Nu trebuie lăsat deoparte nici un efort, nu trebuie limitată nici o cheltuială pentru a-i face pe aceștia (spioni, n.n.) să pătrundă până în dormitorul adversarului.” Este foarte bine, credea Basta, ca un comandant să angajeze cât mai mulți spioni, dacă aceștia aveau calitățile necesare, fără să facă nici o economie cu privire la plata acestora. În caz contrar, oamenii cu calități pentru această ocupație vor ajunge să intre în serviciul adversarului. Însă acești spioni nu trebuiau să știe unii de alții, pentru a putea verifica și corobora informațiile oferite de aceștia. Basta avea un ofițer special, bine pregătit și bine plătit, care se ocupa de spioni și de interpretarea informațiilor aduse de aceștia.

Un alt ofițer special răspundea, în armata lui Basta, de întreaga problematică a contrainformațiilor, printre atribuțiile sale numărându-se urmărirea și evaluarea tuturor străinilor care aveau legături cu tabăra și identificarea celor care culegeau sau transmiteau informații către inamic. Odată identificați spionii inamici, celor care considerați mai puțin periculoși le erau furnizate în mod constant informații false, în vederea derutării inamicului. Cei cu calități deosebite erau cumpărați și transformați în agenți dubli (doppie spie). De asemenea, unii dintre spioni erau executați din când în când, pentru a da un exemplu tuturor celor care ar fi avut intenția de a transmite informații inamicului. 

Cât se poate de importante erau, pentru Basta, călăuzele. El afirma chiar că „mișcarea unităților este cu atât mai sigură, cu cât este mai mare numărul călăuzelor care le însoțesc”. Spre deosebire de alți comandați din Europa Centrală, Basta avea în armata sa un Căpitan al călăuzelor, care erau numeroase, bine organizate și relativ bine plătite.

Spânzurarea, ca exemplu

O scurtă mențiune și despre deplasarea carelor civile care însoțeau armata, care transportau membri ai familiilor sau bunuri private a ofițerilor și soldaților, meșteșugari, femei. Basta considera că este extrem de important ca acestea să respecte aceeași disciplină și ordine în deplasare ca și atelajele militare, chiar dacă acest obiectiv nu era întotdeauna ușor de atins. Pentru a impune ordinea, Basta recomanda o metodă simplă și eficientă: la începutul unei campanii, atunci când un vizitiu civil făcea o greșeală sau întârziere cât de mică, acesta era spânzurat pe loc. Ceilalți vizitii învățau imediat din astfel de exemple, astfel încât deplasarea ulterioară a întregii armate se realiza într-o manieră impecabilă.

Observăm, din această carte, că armatele lui Basta erau organizate într-o manieră apropiată de cea modernă, situându-se la o distanță de ani-lumină față de armatele din Țările Române, care funcționau încă după rudimentarele modele medievale. Il Mastro di Campo Generale este o carte pentru care posteritatea imediată i-a acordat lui Basta o considerație aparte, lucrarea fiind tipărită în mai multe ediții și în mai multe limbi. Basta a fost redescoperit de istoricii militari din ultimele decenii, care au apreciat atât calitățile sale de comandant militar, cât și valoarea de excepție a lucrărilor sale, mărturii inegalabile asupra artei militare de la cumpăna secolelor al XVI-lea și al XVII-lea.

Tudor Sălăgean