Omer Radovancovici, supranumit și „Prințul Clisurii”, a fost condamnat definitiv în anul 2013 la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul contrabandei cu țigări din portul Moldova Nouă. În această dimineață, mascații l-au ridicat din nou. Procurorii și ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate l-au condus la sediul DIICOT din Reșița alături de mai multe persoane care exploatau sexual tinere din Moldova Nouă, scrie Express de Banat.

Din primele informații, e vorba despre un grup infracțional format din 5 persoane, care îl avea în frunte pe Omer Radovancovici, soțul Mirei Radovancovici, primărița comunei Pojejena. În dosar sunt reținute infracțiuni precum actul sexual cu minori, coruperea de minori sau proxenetismul.

În Moldova Nouă și localitățile din Clisura Dunării erau deja de notorietate petrecerile demente cu sclave sexuale care ar fi avut loc la o cabană din zona Urda, o zonă retrasă unde s-ar fi desfășurat orgii de tot felul. Sunt voci care vorbesc despre femei umilite, batjocorite și „distracții” la care erau invitați oameni politici, oameni de afaceri, inclusiv din Serbia.

Mărturiile oamenilor din Clisura Dunării sunt însă șocante. Sub protecția anonimatului, se vorbește despre tinere, inclusiv minore, umilite, batjocorite, supuse la tot felul de perversiuni sexuale. Despre fete legate pe capota mașinii sau de copaci, complet dezbrăcate, pe care petrecăreții urinau după partidele de sex! Despre pasiuni bolnave ale mai multor politicieni, primari, chiar de peste Dunăre, și oameni de afaceri. Toate acestea trebuie privite, până la confirmarea Parchetului, cu o anumită rezervă, mai spune EB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.